profesor

Un profesor este o persoană care îi învață pe alții, având rolul de a ghida elevii, de a le facilita învățarea și de a le dezvolta abilitățile.

Termenul se referă atât la cineva care predă într-o școală sau universitate, cât și la o persoană care tutorează un anumit student, de exemplu.

David le reamintește profesorilor de datoria morală față de elevi 

David le reamintește profesorilor de datoria morală față de elevi 

În contextul disputelor continue dintre sindicatele din sistemul educațional și Guvern, ministrul Educației, Daniel David, a transmis un apel către elevi, părinți și personalul didactic: „ca părinte și ministru cred...

Directorii ar putea decide să-i plătească pe profesori, deși nu muncesc

Directorii ar putea decide să-i plătească pe profesori, deși nu muncesc

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că decizia privind plata profesorilor care luni nu intră în clase va fi stabilită de directorii unităţilor şcolare. David a mai  spus că nu...

Ministrul Educației: Părinții să își trimită copiii la școală luni, indiferent de nemulțumirea profesorilor

Ministrul Educației: Părinții să își trimită copiii la școală luni, indiferent de nemulțumirea profesorilor

Ministrul Educaţiei, Daniel David, le-a transmis părinţilor să îşi trimită copiii la şcoală luni și a spus că este optimist în privinţa începerii cursurilor, chiar dacă profesorii şi-au exprimat nemulţumirea....

Începerea noului an școlar. Marele absent de la festivități, o premieră

Începerea noului an școlar. Marele absent de la festivități, o premieră

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că nu va participa la festivitățile de deschidere a anului școlar. El a motivat că preferă să își dedice ziua de luni activității la Guvern...

Profesorul Constantin Dulcan despre importanța gândurilor

Profesorul Constantin Dulcan despre importanța gândurilor

Profesorul Constantin Dulcan a explicat faptul că ceea ce credem este de fapt ceea ce ne creează realitatea. Fie că ne place sau nu, gândurile noastre sunt extrem de importante....

Profesorii amenință cu blocarea anului școlar, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână

Profesorii amenință cu blocarea anului școlar, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână

Vacanța elevilor ar putea fi mai lungă decât era planificat, după ce sindicatele bugetarilor din Îmvățământ au anunțat că vor boicota începutul anului școlar, programat pentru 8 septembrie, nemulțumiți că...

Sindicaliştii din Învățământ, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână, amenință cu blocarea școlilor

Sindicaliştii din Învățământ, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână, amenință cu blocarea școlilor

În prima zi de școală, sindicaliștii din Educație își vor striga nemulțumirile în fața Guvernului. Cadrele didactice spun că nu cer salarii mai mari, ci condiții mai bune pentru desfășurarea...

O profesoară expertă în exerciții fizice și îmbătrânire, sfaturi despre longevitate

O profesoară expertă în exerciții fizice și îmbătrânire, sfaturi despre longevitate

Karyn Esser, o profesoară de exerciții fizice și președinte al departamentului de Fiziologie și Îmbătrânire de la Universitatea din Florida, subliniază importanța consecvenței în menținerea sănătății și a longevității. O...

Sindicaliștii din Învățământ vor să le strice copiilor prima zi de școală

Sindicaliștii din Învățământ vor să le strice copiilor prima zi de școală

Sindicaliștii din Învățământ vor să le strice copiilor prima zi de școală. În urma discuțiilor purtate la Guvern, sindicaliștii din Educație au anunțat că vor continua protestele. Conform planului, aceștia...

Care este cel mai mic salariu din sistemul de învățământ privat

Care este cel mai mic salariu din sistemul de învățământ privat

Sistemul de învățământ, atât cel privat, cât și cel public trec prin transformări importante. Diferențele dintre sistemul privat și cel de stat devin din ce în ce mai vizibile. Potrivit...

Profesor judecat pentru viol, la catedră. Caz scandalos, copii în pericol

Profesor judecat pentru viol, la catedră. Caz scandalos, copii în pericol

Profesorul Sorin – Paul Spineanu-Dobrotă, cercetat penal și trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unor elevi, își continuă activitatea la Centrul de Evaluare al Ministerului Educației. Începând din...

Avem deficit excesiv, dar bani de vouchere pentru bugetari se găsesc

Avem deficit excesiv, dar bani de vouchere pentru bugetari se găsesc

Bugetarii din Educație vor primi vouchere și în acest an, după cum prevede un ordin de ministru, conform Agerpres. După cum se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei...

Sindicaliștii din Învățământ protestează față de creșterea normei la 20 de ore pe săpătămână

Sindicaliștii din Învățământ protestează față de creșterea normei la 20 de ore pe săpătămână

Zeci de profesori protestează în fața Ministerului Educației față de creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână și îi cer lui Daniel David să își...

Profesorul de religie acuzat că a violat o copilă, arestat

Profesorul de religie acuzat că a violat o copilă, arestat

Profesorul de religie de 45 de ani a fost arestat după ce procurorii din București au stabilit că ar fi întreținut în mod repetat relații sexuale cu o elevă de...

Capitalul Social propus de Ministerul de Finanțe, 8.000 lei pentru SRL. Disciplină sau barieră pentru inițiativă. Analiză

Capitalul Social propus de Ministerul de Finanțe, 8.000 lei pentru SRL. Disciplină sau barieră pentru inițiativă. Analiză

Capitalul Social și majorarea lui. O postare a lui Ciprian Păun, profesor asociat la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca a stârnit interes. Este o analiză comparativă a capitalului social...

Recidivist păstrat la catedră, reținut pentru viol asupra unei copile. Caz scandalos în Învățământ

Recidivist păstrat la catedră, reținut pentru viol asupra unei copile. Caz scandalos în Învățământ

Profesorul a fost reținut pentru „agresiune sexuală asupra unui minor” și pentru „viol asupra unui minor”, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Andrei Marozsan are 47...

Profesor de religie, reținut după agresiuni repetate asupra unei eleve de 14 ani

Profesor de religie, reținut după agresiuni repetate asupra unei eleve de 14 ani

Un bărbat de 45 de ani, profesor de religie, a fost reținut de procurorii din București, după ce, în intervalul ianuarie–mai, a întreținut în mod repetat relații cu o minoră...

Profesorii și studenții străini trebuie să aștepte circa 243 de zile pentru obținerea rezidenței fiscale în România

Profesorii și studenții străini trebuie să aștepte circa 243 de zile pentru obținerea rezidenței fiscale în România

Profesorii și studenții străini trebuie să aștepte în jur de 243 de zile pentru obținerea rezidenței fiscale în România, aceasta fiind necesară pentru deschiderea unui cont bancar. De asemenea, persoanele...

Revoltă a părinților la C.N. „Lazăr”. Acuzații de incompatibilitate pentru o profesoară

Revoltă a părinților la C.N. „Lazăr”. Acuzații de incompatibilitate pentru o profesoară

O situație, aparent banală și generalizată în sistemul național de învățământ, a stârnit revolta părinților unor elevi de la Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr” din București. Totul a pornit de la...

Bolojan critică lipsa de performanță din Educație: Mai puțini elevi, salarii mai mari, aceleași rezultate

Bolojan critică lipsa de performanță din Educație: Mai puțini elevi, salarii mai mari, aceleași rezultate

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj pentru profesorii nemulţumiţi, amintindu-le acestora că, în ultimii ani, au fost reduse normele didactice, a scăzut numărul de copii în clasă şi au...