O profesoară și-a ucis copilul și apoi s-a spânzurat
- Mădălina Sfrijan
- 9 septembrie 2025, 13:49
Copil agresat. Sursă: Tinnakorn Jorruang | Dreamstime.comO femeie de 50 de ani și fiul ei de șapte ani au fost găsiți spânzurați în apartamentul lor, situat într-un bloc din Drobeta Turnu Severin. Primele date arată că femeia era profesoară la școală din Orșova, iar în paralel lucra și la Penitenciarul Vânjuleț.
O profesoară și fiul ei, găsiți spânzurați în locuință
Alarma ar fi fost dată de sora femeii, care locuia în apropiere. Femeia ar fi încercat să o sune în repetate rânduri, dar, pentru că nu ar fi primit niciun răspuns, ar fi decis să meargă direct la apartamentul ei.
Pentru că nu i-a deschis nimeni, sora cadrului didactic a apelat la sprijinul pompierilor, care au reușit să intre locuință. Se pare că profesoara era recent despărțită de soț, iar acesta ar fi inițiat procedurile legale pentru obținerea custodiei copilului.

Sursa foto: dreamstime.com
Un român și-a ucis bebelușul de trei luni
În urmă cu câteva săptămâni, un român de 37 de ani din Germania și-a omorât logodnica, înjunghiind-o, apoi a provocat intenționat un accident de circulație. În urma impactului, atât el, cât și băiețelul de trei luni au murit, iar fetița de doi ani a fost rănită grav. Copila a intrat în comă, însă ulterior s-a trezit, potrivit Bild.
După câteva zile critice, fetița de doi ani s-a trezit din comă și a reușit să comunice cu bunica ei. Medicii de la Uniklinik Tübingen au spus că sprijinul și prezența bunicii au contat enorm pentru vindecarea fetiței și i-au cerut acesteia să nu se despartă de nepoata ei.
Un bucureștean, acuzat că și-a ucis fiul vitreg
La finalul lunii august, în jurul Capitalei s-a declanșat o alertă majoră, după ce un bucureștean a fost acuzat că și-ar fi ucis în bătaie copilul vitreg de trei ani, apoi a fugit de acasă împreună cu propriul fiu, un băiețel de un an.
Acesta s-a refugiat într-o locuință din Otopeni, unde s-a închis cu copilul. După câteva ore, micuțul a fost eliberat, însă bărbatul s-a baricadat într-o încăpere. Negocierile cu polițiștii au durat aproape 12 ore, iar în cele din urmă, suspectul a fost imobilizat de trupele speciale SIAS.