Gruparea generalilor audiați la DNA a fost pusă în fruntea Armatei de Klaus Iohannis

Gruparea generalilor audiați la DNA a fost pusă în fruntea Armatei de Klaus Iohannis

Generalul Gheorghiță, șeful Armatei, se află în fața procurorilor DNA. Marți dimineața, în jurul orei 9.00, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării a sosit la sediul DNA, secția Parchetului Militar.

Însoțit de gardă de corp, ca înalt demnitar, eneralul Vlad Gheorghiță nu a făcut declarații reporterilor prezenți. A spus doar că nu știe de ce a fost chemat de procurori.

Deocamdată nu știm dacă a primit citație scrisă, dacă a fost convocat prin telefon și nici ce calitate are în dosar: martor sau suspect.

Potrivit unor informații obținute în exclusivitate de Dan Andronic, șeful Statului Major al Apărării (Marelui Stat Major), generalul Vlad Gheorghiță și alți doi generali, Iulian Berdilă și Mihai Șomordolea, sunt vizați într-o anchetă ce vizează suspiciuni grave de trafic de influență, dare și luare de mită în legătură cu fraudarea și favorizarea unor candidați la examenele de promovare și admitere în structurile de elită ale Armatei Române.

Desemnarea generalilor, făcută de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul-locotenent cu trei stele Vlad Gheorghiţă în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, începând cu data de 1 decembrie 2023 şi l-a înaintat în gradul de general – cu patru stele.

Vlad Gheorghiță l-a înlocuit la cârma Armatei pe generalul Daniel Petrescu. Anterior, generalul Gheorghiță a îndeplinit funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022.

Generalul-locotenent Iulian Berdilă îndeplinește funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării din aprilie 2023.

Generalul-locotenent Mihai Şomordolea (50 de ani) este originar din Sibiu. Absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, licenţiat în ştiinţe juridice al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu şi doctor în Știinţe Militare. În perioada 2008-2015 a ocupat funcția de șef al Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țării și începând cu 9 martie 2015 a fost numit de președintele Iohannis Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Pe data de 30 ianuarie 2026, Mihai Șomordolea a părăsit Palatul Cotroceni după 10 ani. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul privind eliberarea sa din funcție.