Scandal în învățământ, cu un preot-profesor acuzat că le-ar fi trimis mesaje indecente elevilor

Scandal în învățământ, cu un preot-profesor acuzat că le-ar fi trimis mesaje indecente elevilorSsursa foto: dreamstime.com

Ioan Bogdan Brutaru, profesor de religie la Liceul Energetic din Constanța, este acuzat că ar fi încercat să racoleze doi elevi minori, trimițându-le mesaje cu tentă sexuală și imagini indecente.

Un profesor din Constanța, schimb de mesaje nepotrivite cu un elev

Potrivit ziarului Replica de Constanța, cadrul didactic ar fi avut o astfel de discuție pe WhatsApp. Sub pretextul unei vizite „pentru tuns”, schimburile de mesaje cu unul dintre elevii săi ar fi degenerat rapid în propuneri cu tentă sexuală, mergând până la trimiterea unei fotografii indecente.

Șocat de mesajele primite, adolescentul i-a cerut ajutorul activistului civic Alexandru Costandachi, supranumit „Justițiarul din Berceni”. Împreună cu tatăl elevului, acesta a organizat un flagrant. Preotul a fost ulterior condus la Poliție, unde se află în prezent în audieri.

„I-a trimis poza aceea cu organul genital, a insistat să se vadă la spovedanie în privat, să șteargă conversațiile… Astăzi am mers cu tatăl băiatului la o confruntare și apoi la Poliție. S-a depus plângere”, a spus activistul.

Nu ar fi singurul caz

Conform sursei, acesta nu ar fi singurul caz. Un alt elev ar fi primit mesaje și imagini cu tentă sexuală, asemănătoare celor trimise primului adolescent. Incidentul a stârnit un val de reacții din partea autorităților.

Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat că va demara o anchetă internă.

„Ca urmare a sesizării primite astăzi, 22.09.2025, de Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu privire la comportamentul unui cadru didactic față de un elev, am luat legătura cu unitatea de învățământ, solicitând să se sesizeze cu privire la aspectele menționate. În acest sens, unitatea de învățământ trebuie să demareze procedura de cercetare disciplinară, deoarece din sesizare reiese că unele dintre faptele expuse au avut loc în timpul activității didactice a profesorului respectiv”, a declarat inspectorul general școlar, prof Sorin Mihai.

Telefon

Telefon. Sursa foto: Pixabay

Între timp, polițiștii constănțeni au anunțat că fac verificări legate de acest caz.

„Astăzi, în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să corupă sexual un minor, de 17 ani. Din primele cercetări a reieșit faptul că minorul în cauză ar fi primit mai multe mesaje cu tentă sexuală”, arată IPJ Constanța.

Ce decizie ar putea lua reprezentanții BOR

În prezent, ancheta este coordonată de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

În urma incidentului, organizațiile civice solicită aplicarea unor sancțiuni drastice, avertizând asupra riscului mușamalizării unor astfel de situații, iar părinții din Constanța cer suspendarea imediată a cadrelor didactice implicate.

Pe lângă postul de profesor, Ioan Bogdan Brutaru este slujitor al Bisericii din Năvodari. Până în prezent, Biserica Ortodoxă Română nu a emis un punct de vedere oficial. În astfel de situații, slujitorii bisericii se pot alege cu sancțiuni drastice.