prinţul Harry

Prințul Harry, Duce de Sussex, (Henry Charles Albert David), născut pe 15 septembrie 1984, este membru al familiei regale britanice.

Fiind fiul mai mic al Regelui Carol al III-lea și al Dianei, Prințesă de Wales, este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic.

Educat la Școala Wetherby, Școala Ludgrove și Colegiul Eton, Harry a absolvit pregătirea de ofițer la Academia Militară Regală Sandhurst. A fost numit cornet în Corpul Regal și a servit pentru scurt timp alături de fratele său mai mare, William.

Harry a fost detașat de două ori în serviciu activ în Afganistan; prima dată în 2007-2008 timp de zece săptămâni în provincia Helmand, apoi timp de douăzeci de săptămâni în 2012-2013 cu Corpul Aerian al Armatei.

În 2018, Harry a fost numit Duce de Sussex înainte de căsătoria sa cu actrița americană Meghan Markle, cu care are doi copii: Archie și Lilibet.

Harry și Meghan au renunțat la funcția de membri ai familiei regale în ianuarie 2020, s-au mutat în sudul Californiei natale a lui Meghan și au lansat Archewell Inc., un amestec de organizații de afaceri profitabile și non-profit, cu sediul în Beverly Hills.

În martie 2021, Harry a participat la emisiunea Oprah cu Meghan și Harry, un interviu de televiziune american mult mediatizat. Cuplul a filmat Harry & Meghan, un serial documentar Netflix, care a fost lansat în decembrie 2022. În 2023, Harry și-a lansat memoriile, Spare.

Prinţul Harry şi Meghan Markle pot da o mare lovitură financiară! Filieră americană

Prinţul Harry şi Meghan Markle pot da o mare lovitură financiară! Filieră americană

Prinţul Harry şi Meghan Markle au primit recent o veste foarte bună şi care le poate rotunji veniturile, aspect foarte important după ce au decis să renunțe la statutul de...

Meghan Markle, în pericol. Ce i-a făcut o prietenă aflată în carantină

Meghan Markle, în pericol. Ce i-a făcut o prietenă aflată în carantină

Meghan nu mai are scăpare, totul i se trage de la buna sa prietenă care a intrat în contact cu o persoană depistată cu noul coronavirus. Jessica Mulroney (cea mai...

După ce au fugit de regină, Meghan şi Harry se ascund de coronavirus. Ce ţară au ales pentru refugiu

După ce au fugit de regină, Meghan şi Harry se ascund de coronavirus. Ce ţară au ales pentru refugiu

Meghan şi Harry au decis să se mute din Canada din cauza pandemiei de coronavirus. Surse spun că au ales un oraş drag ei unde crede că ar fi mai...

Prințul Harry și Meghan și-au luat la revedere! Emoții și lacrimi la Casa Regală

Prințul Harry și Meghan și-au luat la revedere! Emoții și lacrimi la Casa Regală

Prințul Harry și Meghan Markle se vor simți „temători” de viitorul lor în afara Casei Regale, a afirmat un expert regal. Comentatorul regal Omid Scobie a povestit cum ducele, în...

Regina Elisabeta l-a implorat pe Harry să divorţeze de Meghan pentru a salva familia regală

Regina Elisabeta l-a implorat pe Harry să divorţeze de Meghan pentru a salva familia regală

În era coronavirusului bârfele nu se opresc şi poate că e mai bine aşa, având în vedere capacitatea lor de a face o discuţie spumoasă, de a râde şi surâde,...

Meghan nu renunţă definitiv la Regatul Unit? Gestul care a trădat-o

Meghan nu renunţă definitiv la Regatul Unit? Gestul care a trădat-o

Meghan s-a întors la Archie în urma unui tur de forţă cu prilejul îndatoririlor regale din Marea Britanie. În timp ce mulți nu se așteptau să o vadă aşa curând...

Meghan Markle a plecat pentru totdeauna. Nu părea supărată. Video în articol

Meghan Markle a plecat pentru totdeauna. Nu părea supărată. Video în articol

Meghan Markle a spus la revedere celor de la Casa Regală plecând senină în Canada, la fiul ei. A lăsat în urmă o viaţă care putea fi îndestulată, fără griji,...

Prințul Harry, la cuțite cu Donald Trump. Apelul fals care pune pe jar întreagă planetă

Prințul Harry, la cuțite cu Donald Trump. Apelul fals care pune pe jar întreagă planetă

Un apel fals către prințul Harry dezvăluie ce crede acesta, de fapt, despre Donald Trump, președintele SUA. Apelantul s-a dat drept Greta Thunberg și a avut un dialog interesant cu...

Meghan, apariţie de zile mari la Festivalul de muzică Mountbatten. Imagini în articol

Meghan, apariţie de zile mari la Festivalul de muzică Mountbatten. Imagini în articol

Meghan a avut o apariţie de zile mari la festivalul de muzică. Rochia roşie lungă, pantofi stiletto roşii, plicul, de asemenea, roşu dintr-un material santinat au creat un look impecabil....

Harry și Meghan sfidează Casa Regală?! Apariție ciudată într-o biserică

Harry și Meghan sfidează Casa Regală?! Apariție ciudată într-o biserică

Prințul Harry și soția sa Meghan Markle au fost surprinși de paparazzi într-o biserică din Windsor în timp ce se aflau la o slujbă. Apariția la care nimeni nu se...

Decizia cu care prințul Harry și-a enervat admiratorii. Au curs critici vehemente

Decizia cu care prințul Harry și-a enervat admiratorii. Au curs critici vehemente

Prințul Harry a stârnit controverse după ce a decis să închirieze un vagon de tren pentru a ajunge în Scoția Prințul Harry a decis să închirieze un întreg vagon de...

Meghan Markle a picat în capcana Reginei! Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva

Meghan Markle a picat în capcana Reginei! Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva

În ultimul timp, se vorbește din ce în ce mai des de un posibil divorț între Prințul Harry și Meghan Markle. Cu toate că Meghan și Harry au afișat zâmbete...

Supervedeta TV dă de pământ cu Harry și Meghan: „Să lase la o parte ipocriziile”

Supervedeta TV dă de pământ cu Harry și Meghan: „Să lase la o parte ipocriziile”

Deși și-a exprimat de nemumărate ori „disprețul” față de ducii de Sussex, realizatorul de televiziune Piers Morgan s-a declarat fermecat de ultima fotografie a cuplului Meghan-Harry. Prima apariție a lui...

Harry și Meghan au intrat în pământ de rușine. Ce ar fi zis prințesa Diana!

Harry și Meghan au intrat în pământ de rușine. Ce ar fi zis prințesa Diana!

Prințul Harry și Meghan Markle au avut parte de o surpriză neplăcută la Londra. Ducii de Sussex au apărut pentru prima oară împreună, la un eveniment oficial, de când au...

Decizie neașteptată a cuplului Meghan-Harry! Au părăsit Canada...

Decizie neașteptată a cuplului Meghan-Harry! Au părăsit Canada...

Meghan și Harry s-au întors în Londra, dar nu pentru foarte mult timp și nici pentru că și-ar dori să reia definitiv îndatoririle regale. Prințul Harry și Meghan Markle au...

S-a aflat motivul pentru care Meghan a decis să nu-l aducă pe Archie în Marea Britanie

S-a aflat motivul pentru care Meghan a decis să nu-l aducă pe Archie în Marea Britanie

La întâlnirea tête-à-tête dintre bunică şi nepot, care, printre altele, a fost mereu preferatul său, Regina Elisabeta i-a repoşat lui Harry faptul că nu l-a adus şi pe Archie în...

Regina, între patru ochi cu Harry: „Poți să te întorci oricând, vei fi binevenit”

Regina, între patru ochi cu Harry: „Poți să te întorci oricând, vei fi binevenit”

Duminică, 1 martie, la Castelul Windsor, Majestatea Sa a vorbit timp de patru ore cu nepotul său, reiterând poziția monarhiei în privința deciziei ducilor de Sussex de a părăsi familia...

Dovada că ruptura definitivă între perechea Harry-Meghan şi Regina Elisabeta există

Dovada că ruptura definitivă între perechea Harry-Meghan şi Regina Elisabeta există

Primul copil al celor doi „dezertori” va rămâne în Canada cu bunica maternă şi bona, în timp ce Maghan Markle va fi în Marea Britanie pentru ultimele probleme privind Megxitul....

Agenții care au grijă de Harry și Meghan, cazați într-o vilă cu o chirie imensă. Cine plătește luxul lor

Agenții care au grijă de Harry și Meghan, cazați într-o vilă cu o chirie imensă. Cine plătește luxul lor

Echipă care are grijă de securitatea lui Harry şi Meghan a fost cazată într-o casă de lux unde se plăteşte o chirie de 1.100 de lire sterline pe săptămână. Clădirea...

Adevărul despre prințul Harry. Se întoarce la Familia Regală?!

Adevărul despre prințul Harry. Se întoarce la Familia Regală?!

Se zvonește deja că la un moment dat Prințul Harry se va întoarce în sânul Familiei Regale, reluându-și atribuțiile. Regina Marii Britanii are multe „pe cap” la acest moment, iar...