Tragedie. Primar mort în vacanță
Ingrid Aune, primarul oraşului norvegian Malvik, a murit joi, la vârsta de 33 de ani. Ea se afla în vacanţă şi se plimba cu barca. Accidentul s-a produs în...
Primarul este persoana aleasă prin vot direct de cetățenii unei localități (comună, oraș sau municipiu) pentru a conduce administrația publică locală și pentru a reprezenta autoritatea executivă la nivel local.
El este șeful administrației publice locale și are rolul de a pune în aplicare hotărârile consiliului local, de a gestiona bugetul local, serviciile publice, urbanismul și siguranța comunității. Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte instituții, semnează actele oficiale și coordonează aparatul de specialitate al primăriei.
Mandatul său este, de regulă, de 4 ani, iar exercitarea funcției este reglementată prin Legea administrației publice locale. Primarul poate fi suspendat, revocat sau înlocuit doar în condițiile prevăzute de lege.
În esență, primarul este liderul administrației locale, având responsabilitatea directă pentru buna funcționare a comunității și pentru implementarea deciziilor publice la nivel local.
Ingrid Aune, primarul oraşului norvegian Malvik, a murit joi, la vârsta de 33 de ani. Ea se afla în vacanţă şi se plimba cu barca. Accidentul s-a produs în...
Primarul îl acuză pe un angajat de la registrul agricol că l-ar fi bătut chiar în sediul instituţiei. Scandal monstru în primăria din Hulubeşti, din judeţul Dâmboviţa. Totul ar fi...
Octavian Ursu s-a născut la București, a absolvit Conservatorul și a ajuns în Germania în 1990 ca solist-instrumentist (trompetă) la Neue Lausitzer Philharmonie din Görlitz. Nici nu s-a uscat prea...
Conducerea PNL a trimis o solicitare către toți primarii formațiunii să facă o informare detaliată privind criza bugetelor locale. Un primar liberal spune despre PNDL că este „cel mai coerent...
Acţiunile de intimidare, tot mai dese, aparţin, spun surse din poliţie, mişcărilor extremiste, skinheads şi neonaziste aflate într-o ascensiune îngrijorătoare nu numai în Germania, ci în toată Europa. A avut...
Primarii din Asociaţia Oraşelor din România (AOR) i-au transmis, vineri, o scrisoare ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, în care-i fac o serie de propuneri pentru rectificarea bugetara, nemulțumiți fiind de lipsa...
Orașul Sibiu are un nou primar de astăzi, după ce consiliul local al urbei a votat numirea viceprimarului Corinei Bokor în această funcție. Decizia vine în urma confirmării stării de...
Noul primar al orașului Amsterdam dorește să protejeze femeile care lucrează în domeniul acesta prin eliminarea ferestrelor din celebrul cartier al felinarelor roșii. Amsterdam ar putea trece printr-o o mică...
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a spus că Gabriel Mutu, primarul tot PSD al Sectorului 6, i-a cerut suspendarea din partid fiind și cel care i-a preluat funcția de vicepreședinte...
Toader Leampăr, primarul comunei Vorniceni, din judeţul Botoşani, a decedat, joi, în unitatea spitalicească din oraşul Săveni, la scurt timp după ce a fost consultat de cadrele medicale, printre care...

După ce în urmă cu fix o lună, Prefectura Timiș anunța revocarea din funcție a unui primar, acesta revine. Este vorba de liberalul Petru Roman, primarul orașului Deta, care a...
Radu Mazăre pare să nu mai primească niciun moment de respiro, asta după ce DNA l-a inculpat în alte patru dosare. Fostul primar al Constanței a fost repatriat pe 20...
Radu Mazăre pare să nu mai primească niciun moment de respiro, asta după ce DNA l-a inculpat în alte patru dosare. Fostul primar al Constanței a fost repatriat pe 20...
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat miercuri că va contesta ordinul de suspendare a sa din funcție în instanţă, precizând că pentru funcţiile pentru care s-a constatat incompatibilitatea nu a...
Primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că nu poate justifica de 2,7 milioane lei, diferența dintre averea dobândită şi veniturile realizate. Edilul...