PNL a fost băgat în izolare politică. Singuri împotriva tuturor
În doar câteva luni, de la moțiunea de cenzură prin care a fost înlăturat Guvernul Viorica Dăncilă, Partidul Național Liberal a reușit să-și piardă aliații și să se autoizoleze. Se...
Politica reprezintă ansamblul acțiunilor, instituțiilor și principiilor prin care o comunitate își stabilește regulile, legile și direcțiile de dezvoltare.
Sensuri principale:
Politica ca activitate:
modul în care indivizii sau grupurile luptă pentru obținerea și exercitarea puterii;
organizarea și conducerea societății prin instituții precum guvernul, parlamentul, partidele.
Politica ca știință:
domeniul de studiu care analizează puterea, guvernarea, relațiile dintre stat și cetățeni – cunoscut ca știință politică (politologie).
Politica ca orientare:
direcția sau strategia adoptată de un stat, guvern, partid sau organizație (ex: politică economică, politică externă, politică educațională).
Elemente fundamentale:
Puterea – capacitatea de a influența sau impune decizii;
Statul și instituțiile – cadrul legal și administrativ al politicii;
Interesul public – scopul declarat al acțiunii politice;
Competiția democratică – exprimată prin alegeri, partide și dezbateri;
Participarea cetățenilor – prin vot, activism civic, dialog public.
Rolul politicii în societate:
Politica stabilește cum sunt distribuite resursele, cine deține autoritatea, cum se adoptă legile și cum se protejează drepturile cetățenilor. Ea este esențială pentru funcționarea democrației și pentru echilibrul dintre libertate și ordine.
În doar câteva luni, de la moțiunea de cenzură prin care a fost înlăturat Guvernul Viorica Dăncilă, Partidul Național Liberal a reușit să-și piardă aliații și să se autoizoleze. Se...
În paralel cu lupta extrem de dramatică pe care o duc cadrele medicale pentru combaterea coronavirusului, politicienii au propriul război, pe care îl poartă între ei. Dacă în primele zile...
După ce a postat un mesaj dur pe Facebook, îndreptat către Ronaldo, politicianul Rafael Macedo s-a disculpat. Cristiano Ronaldo a fost surprins plimbându-se alături de iubita sa, Georgina Rodriguez, și...
Extinderea pandemiei de coronavirus a necesitat impunerea unor restricții de circulație și izolarea la domiciliu – așa numita distanțare socială pentru marea majoritate a cetățenilor. Interdicția de a participa la...
Alegerile locale se vor ține, cel mai curând, în luna septembrie, când se așteaptă ca pandemia de coronavirus să-și reducă din intensitate. Perioada este agreată la nivelul Guvernului, iar data...
Analistul politic Cozmin Gușă nu vede o rezolvare a actualei crize în care a intrat România mai devreme de cinci luni. Analistul susține că, în acest interval de timp, românii...
Rareș Bogdan le-a oferit o replică politicienilor din Opoziție, care critică orice mișcare a Guvernului Rareș Bogdan i-a criticat pe politicienii din opoziție, care încearcă să profite de haosul creat...
Florin Cîțu a devenit un om politic penibil. Valul de indignare pe care l-ați văzut în ultimele ore nu se va stinge ușor. Este un lucru bun pentru România că...
Pe vlog după comentariul meu video, am postat un fragment dintr-unul dintre cele mai comice filmulețe despre politrucii noștri sau mai degrabă despre politroacii noștri, pentru că politicienii români postdecembriști...
Fostul lider al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a făcut un comentariu pe blogul personal, unde avertizează politicienii de un posibil „tsunami economic”, recomandându-le să depăşească scandalurile şi să găsească rapid...
Președintele Pro România, Victor Ponta acuză PNL și PSD că mențin, în mod artificial, o criză politică, la guvernare, în contextul în care ne confruntăm cu alte trei probleme majore....
Dan Andronic spune că nu există o implicare a serviciilor în politică, ci o apetență a politicienilor pentru zona obscură. El a vorbit, la „Realitatea din PSD”, și despre situația...
Sorina Pintea a căzut în plasa unui afacerist care s-a îmbogățit după ce a făcut intermedieri în diferite combinații pe linie de partid. Este afirmația unui fost senator. În cazul...
Grigore Gafencu (FOTO), în vizita sa la Berlin, avea de discutat nu numai probleme politice ci și despre pactul comercial, la a cărei realizare luase parte. Urma să se...
Românii își vor dori alegeri anticipate dacă și acest guvern al premierului desemnat va fi boicotat, susține ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Prezent într-o conferință de presă la Reșița, în...
Nu toată lumea știe că liderul partidului ALDE. Calin Popescu Tăriceanu a fost și jurnalist de radio. Liderul ALDE a rememorat perioada tinereții, publicând și o poză nemaivăzută cu el....
Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, consideră că toate forțele politice din România trebuie „să-și plieze punctele de interes pe această criză”. Invitat la emisiunea „Prime Time”, pe evz.ro, senatorul...
Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea a făcut marele anunţ pe social media cu privire la decizia sa de a intra în politică. „Nu intru în politică”, este mesajul postat...
În aceste zile, la Bruxelles, se dau bătălii grele pe tema bugetului Uniunii Europene, pentru perioada 2021-2027. În timp ce România se bazează pe agricultură și, implicit, pe fondurile Uniunii...
Cu chiu, cu vai, OMS a declarat că epidemia cauzată de Covid-19 constituie o urgență de sănătate publică la nivel mondial (PHEIC). Potrivit Regulamentului sanitar internațional, starea de „urgență de...