Troleibuzul în flăcări încinge lupta pentru Primăria Capitalei
- Ionel Sclavone
- 7 iunie 2020, 16:54
Incidentul cu troleibuzul care a luat foc pe Bulevardul Lascăr Catargiu a fost comentat de principalii rivali la viitoarele alegeri locale pentru Primăria Capitalei.
Pe de-o parte, Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR-PLUS ,a acuzat incompetența actualei administrații condusă de Gabriela Firea, spunând că pune viața pasagerilor în pericol. Pe de altă parte, actualul Primar General, Gabriela Firea (PSD) a folosit prilejul ca să arate cu degetul spre cei care îi contestă achizițiile publice.
Într-o postare pe Facebook, după incidentul cu autovehicului în flăcări, Nicușor Dan a apreciat că este incacceptabil ca viața pasagerilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit și depășit.
„Este inacceptabil ca viaţa oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele sunt absolut mizerabile, iar toate achiziţiile făcute de doamna Firea sunt cel puţin dubioase", a scris duminică Nicuşor Dan, pe Facebook.
Candidatul la Primăria București a solicitat explicații publice de la Primarul General și de la directorul STB pentru incidentul petnrecut pe străzile din București.
„Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea şi în privinţa transportului în comun. Solicit explicaţii publice de la Primarul General, Gabriela Firea, şi de la directorul STB! Vă reamintesc că directorul STB a fost trimis de doamna Gabriela Firea la conferinţa mea de presă de vineri pentru a mă sabota, alături de viceprimar şi alţi angajaţi ai STB şi ai Primăriei. Acestea sunt preocupările STB şi ale doamnei Firea, nu modernizarea parcului auto al STB! Este”, a arătat Nicușor Dan în postarea sa.
Firea dă vina pe cei care blochează licitațiile
Actualul Primar General, Gabriela Firea, îi acuză pe cei care blochează achizițiile Municipalității pentru mijloace de transport în comun, modern. Tot într-o postare pe Facebook, ea a spus că timp doi ani Primăria a fost șicanată cu licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze.
„Sper ca toți cei care blochează intenționat licitațiile pentru achiziția de mijloace de transport în comun să vadă această imagine cu un troleibuz în flăcări, în centrul orașului! Doi ani am fost șicanați cu licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze. Cu mare greutate am reușit să semnăm contractul anul acesta, cu un consorțiu germano-turc”, a scris Gabriela Firea în postarea sa.
Primarul General a subliniat că situația cu troleibuzul în flăcări s-ar fi repetat și cu autobuzele vechi din parcul STB, dacă nu ar fi fost înlocuite cu cele 400 de vehicule noi, Euro 6.
„Așa s-ar fi întâmplat și cu autobuzele vechi, pe care le-am scos de pe traseu când au ajuns la București cele 400 autobuze noi Euro 6, achiziționate tot după o licitație îngreunată doi ani de zile. Dar în continuare suntem blocați cu licitația pentru achiziția celor 100 de tramvaie. Se va dovedi că motivele sunt inventate. Cu mare dificultate am semnat și contractul pentru 130 de autobuze hybrid Mercedes Benz”, a mai scris Gabriela Firea.