Toată lumea cunoaşte agenda politicii externe a Turciei din ultimii ani. O agendă concentrată şi complicată. Ca ţară ne confruntăm, în acelaşi moment, cu numeroase ameninţări şi oportunităţi. Şi în această situaţie complicată încercăm să ne găsim calea, scrie Hasan Basri Yalçin de la SABAH.

 

Mai ales în ultimii 5 ani se înregistrează o agitaţie pe care nu am mai întâlnit-o în anii trecuţi. Turcia participă la operaţiuni militare în cele patru colţuri ale lumii. Poartă negocieri diplomatice. Încleştarea din anii 2013-2016 a fost depăşită, iar acum s-a născut un mare spaţiu de manevră în faţa Turciei. Problemele importante au fost transformate în oportunităţi.

Pe lângă faptul că în zonele de criză au fost obţinut rezultate pozitive, acest parcurs a influenţat în mod serios statutul internaţional al Turciei. În trecut, Turcia avea o agendă a politicii externe definită şi limitată la graniţele ei. Nordul Irakului şi al Siriei erau principalele temeri de securitate. De cele mai multe ori avea caracteristicile unui actor regional. Dar în zilele noastre, atitudinea Turciei este a unui actor global. 

Nu spun asta doar pentru a insufla optimism. Faptul că Trump şi Putin s-au întâlnit de cele mai multe ori cu Erdoğan este un indiciu în acest sens.

Iar faptul că este actorul-cheie al proceselor Astana, Geneva şi Berlin este important pentru a înţelege care este influenţa Turciei în lumea externă. Toate acestea nu sunt numai indicii simbolice din practica diplomatică. 

Turcia, care atunci când sistemul global a fost afectat a reuşit să rămână în picioare şi care a insuflat forţă în împrejurul său, se transformă, vrând-nevrând, într-un actor influent în întreaga lume. 

Sunt unii care încearcă să califice această situaţie drept confundarea dorinţelor cu realitatea. Nu daţi atenţie acestor dezbateri politice polarizante. Rivalii din numeroase zone de criză din lume simt nevoia să ia în considerare Turcia. 

Să încerc să explic printr-un exemplu. Recent, un renumit think-tank din Statele Unite a realizat o dezbatere privind rivalitatea dintre Statele Unite şi China. În cadrul acestui program la care au participat cinci analişti s-a discutat şi despre poziţionarea celorlalte "mari puteri" faţă de rivalitatea dintre China şi SUA. Cele mai mari puteri sunt: India, Mare Britanie, Germania, Franţa, Rusia şi Turcia. Da, acestea sunt toate. Enumerând actorii care vor influenţa rivalitatea dintre China şi Statele Unite, au fost obligaţi să adauge pe lista marilor puteri şi Turcia. 

Deci, aceşti analişti nu au considerat Turcia doar ca un element ascultător şi ineficient al alianţei occidentale. În scurt timp ne vom mai întâlni cu astfel de evaluări. Pentru că pentru a înțelege Turcia nu este suficient să înţelegi doar Statele Unite şi Europa. Turcia are propriile sale interese naţionale şi devine o ţară care să apere aceste interese cu propria forţă. 

Ar fi bine dacă vom lăsa deoparte polarizarea politică şi socială a ţării şi ne vom concentra asupra noii realităţi. Rivalii noştri au înţeles nivelul la care a ajuns Turcia. Să sperăm că şi cei care se întreabă ce căutăm în Libia vor şti valoarea acestei acţiuni.

Articol de Hasan Basri Yalçin/SABAH/Traducere: Rador