Pe 4 iunie 2020, peste fix o săptămână, se împlinesc o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, înțelegere care a validat, printre altele, granițele României cu Ungaria, dar și conturarea statului maghiar.

Sistemul de tratate care a consfințit încetarea Marelui Război - primul act al sinuciderii Europei (conflagrația s-a soldat cu 19.000.000 de morți, cea mai mare parte din jertfă fiind plătită de țările bătrânului continent) - prinde în ecuație și obligațiile pe care și le-au asumat maghiarii în urmă cu un secol în Palatul Marele Trianon de la Versailles, obligații pe care vecinii noștri le-au perceput atunci și continuă să le înțeleagă și astăzi, bramburiți de politicile de stat, ca pe o catastrofă națională.

Nu intenționez să aprofundez aici istoricul temei, mai ales că poate fi consultat rapid, cu un simplu click. Ce vreau să evidențiez în continuare este strategia bolnăvicioasă a liderilor de la Budapesta, care zece decenii la rând și-au injectat propriul popor cu sângele bolnav al frustrării și al revizionismului.

Traumă culturală - traumă națională

Care este, până la urmă, dilema europeană a Ungariei - ca să-l citez pe sociologul Ionel N. Sava - la 100 de ani după Trianon? Au transformat maghiarii acest complex istoric într-o traumă culturală pe care o predau mai departe din tată-n fiu?

Pentru un răspuns obiectiv i-am dat cuvântul unui specialist, istoricul și diplomatul Vasile Pușcaș: „Elita politică ungară - apreciază distinsul profesor cu care am avut prilejul să dialoghez la scurt timp după apariția volumului Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă (Editura Școala Ardeleană, 2020) - a intenționat să producă propriului popor, prin diabolizarea Tratatului de la Trianon, nu doar o traumă culturală, ci o adevărată trauma națională”.

Imitația selectivă

Cum?

„Respingând conținutul acestui document juridic internațional, menținându-l permanent sub presiunea solicitării revizuirii clauzelor teritoriale, Budapesta a arătat că nu intenționa să urmeze soluțiile postbelice pentru Europa, așa cum acestea au fost prevăzute în tratatele Sistemului de la Versailles. Și s-a văzut că Al Doilea Război Mondial a izbucnit nu din cauza respectivelor tratate, ci pentru că anumite state europene nu le-au aplicat în litera și spiritul lor”, opinează istoricul Vasile Pușcaș.

„Aristocrația și politicienii din Ungaria - a mai punctat reputatul profesor - s-au raportat la civilizația occidentală printr-o conduită imitativă a ceea ce-i convenea, europenitatea în sine find considerată mai degrabă ceva de import”.

Lupul își schimbă părul...

Și un exemplu concret, decupat din realitatea ultimilor ani: „Priviți și comportamentul actual al Ungariei în Uniunea Europeană! În perioada preaderării a creat percepția unui «elev foarte sârguincios», preluând grabnic legislația europeană și limbajul acesteia. Pentru ca acum să nu mai găsească motive de armonizare cu interpretările instituțiilor și politicilor europene, contestând până și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene. Așa cum Budapesta a respins Tratatul de la Trianon, care încercase a găsi soluții europene la problemele națiunilor din Europa Centrală postbelică, acum se sustrage de la aplicarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană”.

După concluzie, o speranță: „Așadar, așa-zisa «traumă trianonică» poate fi văzută și ca o justificare a unui anumit tip de conduită a dirigenților Ungariei în sistemul european și al relațiilor internaționale contemporane. Cu toate acestea, sperăm că cetățenii Ungariei, Uniunea Europeană și celelalte state membre vor găsi argumente pentru a convinge liderii politici de la Budapesta să urmeze calea europeană”.

Să sperăm! Sperând să nu rămânem, însă, doar cu speranța.

Pe evz.ro puteți citi (și) un amplu interviu cu Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș. Subiectul dialogului? Ați ghicit: 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920).