granita

Graniță (sau frontieră) reprezintă limita naturală sau convențională care desparte două state. Frontiera de stat a fost definită în multe feluri, una din cele mai concise definiții o consideră ca fiind o limită juridică în cadrul căreia statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă, iar națiunea dreptul său la autodeterminare.

Potrivit dreptului internațional, teritoriul unui stat cuprinde solul, subsolul, apele precum și spațiul aerian de deasupra solului și apelor.

Cu scopul controlului la graniță, aeroporturile și porturile maritime sunt considerate ca granițe.

Pentru ca oamenii să treacă granițele sunt, uneori, necesare pașapoarte, vize, sau alte forme de identitate.

Pentru transportarea mărfurilor peste o graniță este necesar să se plătească taxe vamale, care sunt încasate de ofițeri vamali.

Rusia intenționează să închidă frontierele țării. De frica înrolării, sute de mii de ruși au emigrat deja

Rusia intenționează să închidă frontierele țării. De frica înrolării, sute de mii de ruși au emigrat deja

Federația Rusă ar putea decide să închidă granițele începând de miercuri, conform presei de stat a Moscovei. În ultimele patru zile, sute de mii de cetățeni ruși au fugit din...

Exclusiv. Alertă la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, măsuri de ultimă oră

Exclusiv. Alertă la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, măsuri de ultimă oră

Poliția de Frontieră anunță măsuri de ultimă oră legat de întărirea dispozitivelor de acțiune pentru controlul și supravegherea frontierei cu Ungaria în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale. “Astfel, au...

Presiunea migrației asupra granițelor grecești - o strategie constantă a Turciei

Presiunea migrației asupra granițelor grecești - o strategie constantă a Turciei

Este de așteptat ca în următoarele luni presiunea migratorie să fie semnificativă la granița greco-turcă, iar încercările de trecere frauduloasă a frontierei să fie în creștere, în condițiile în care...

Aglomerație pe drumurile naționale, autostrăzi și la granițe. Recomandări pentru șoferi

Aglomerație pe drumurile naționale, autostrăzi și la granițe. Recomandări pentru șoferi

Weekend prelungit de Sfânta Maria. Drumurile din România au început să fie aglomerate încă de la primele ore ale dimineții. Potrivit Poliției de frontieră, traficul la granițe este în creștere....

Coșmar la granița româno-moldoveană. Războiul a dat peste cap transportul de mărfuri. Camioanele așteaptă zile întregi. VIDEO

Coșmar la granița româno-moldoveană. Războiul a dat peste cap transportul de mărfuri. Camioanele așteaptă zile întregi. VIDEO

Problemele transporatorilor care doresc să tranziteze din Republica Moldova în România sunt departe de a se încheia. Șoferii de tiruri sunt nevoiți să aștepte câte patru – cinci zile până...

Mai multe camioane ruse și belaruse încearcă să scape de sancțiunile Occidentului la granița cu Polonia

Mai multe camioane ruse și belaruse încearcă să scape de sancțiunile Occidentului la granița cu Polonia

Uniunea Europeană a declanșat o grabă către granițe pentru mii de șoferi când a anunțat la începutul acestei luni că va interzice camioanelor rusești și belaruse să lucreze ca răspuns...

Se schimbă harta Europei! Amenințare fără precedent la granița României: Ce pregăteşte, de fapt, Vladimir Putin

Se schimbă harta Europei! Amenințare fără precedent la granița României: Ce pregăteşte, de fapt, Vladimir Putin

Mai mulți oficiali români au declarat, sub protecția anonimatului, că există o mare îngrijorare în ceea ce privește apropierea Rusiei de granița României. Planul Moscovei este să unească pe uscat...

Ungurii vor o parte din Ucraina. Scenariul care a pus pe jar toată Europa. E de neimaginat

Ungurii vor o parte din Ucraina. Scenariul care a pus pe jar toată Europa. E de neimaginat

O teorie explozivă care face referire la un plan secret de împărțire a Ucrainei, între Rusia, Polonia și Ungaria, a fost lansată de o publicație maghiară în aceste zile. Este...

Alertă la graniţa României! Ungurii au blocat tot. Sunt cozi uriaşe: Șoferii de TIR așteaptă și 600 de minute pentru a primi undă verde

Alertă la graniţa României! Ungurii au blocat tot. Sunt cozi uriaşe: Șoferii de TIR așteaptă și 600 de minute pentru a primi undă verde

Situație dificilă la granița cu Ungaria. După ce autoritățile de la Budapesta au anunțat că înăspresc accesul pentru refugiații care intră pe teritoriul țării lor dinspre România, și șoferii de...

Ungurii, gest incredibil la graniţa României! Ce au putut să facă în plin război. A fost un haos de nedescris

Ungurii, gest incredibil la graniţa României! Ce au putut să facă în plin război. A fost un haos de nedescris

Sunt probleme uriașe la frontiera de vest a României, acolo unde s-a creat mare aglomerație. Totul a fost cauzat de vameșii din Ungaria, care au decis să controleze la sânge...

Ce se întâmplă cu amenzile primite pentru formularul de intrare în țară? Decizia autorităților

Ce se întâmplă cu amenzile primite pentru formularul de intrare în țară? Decizia autorităților

Amenzile primite de românii care nu au completat formularul necesar la intrarea în țară, nu vor fi anulate, chiar dacă Ordonanța adoptată acum de Guvern schimbă regulile. Noile prevederi nu...

Raport dramatic din partea Poloniei: Peste 39.500 de tentative de trecere a frontierei. Ce face Lukașenko între timp

Raport dramatic din partea Poloniei: Peste 39.500 de tentative de trecere a frontierei. Ce face Lukașenko între timp

Poliția de frontieră poloneză a înregistrat o creștere drastică a numărului de persoane care solicită protecție. Aproximativ 40.000 de persoane au intenționat să treacă granița din Belarus în Polonia anul...

Situația inedită la intrarea în România: „Asta spune tot despre noi. Foarte dezamăgitor!”

Situația inedită la intrarea în România: „Asta spune tot despre noi. Foarte dezamăgitor!”

Într-un comunicat remis de reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), de la lansarea platformei plf.gov.ro și până luni, 20 decembrie, la ora 10:00, 41.742 de persoane au generat formulare digitale...

Alertă la frontierele României. Autoritățile au luat măsuri urgente. Ceva, ceva se întâmplă

Alertă la frontierele României. Autoritățile au luat măsuri urgente. Ceva, ceva se întâmplă

În ultimele 24 de ore a fost înregistrat un trafic intens la punctele vamale ale României. Ce măsuri ia Poliția de Frontieră în această perioadă pentru a face față. Aproximativ...

Cel mai bizar nume pus unui copil: „Graniță”. Motivul uluitor pentru care părinții au luat această decizie

Cel mai bizar nume pus unui copil: „Graniță”. Motivul uluitor pentru care părinții au luat această decizie

Situație inedită! O femeie a decis să-și numească noul-născut „Graniță”. Motivul este unul absolut uluitor. Totul s-a întâmplat pe fondul restricțiilor impuse pentru frontiera dintre India și Pakistan. Femeia întreprinse...

Ungaria, Slovacia, Polonia și Cehia cer UE bani pentru construirea de ziduri: "Ne apărăm granițele"

Ungaria, Slovacia, Polonia și Cehia cer UE bani pentru construirea de ziduri: "Ne apărăm granițele"

CADENA SER. Cele trei țări și-au arătat sprijinul pentru liderul ungar de extremă-dreaptă, Viktor Orbán, și cer finanțare pentru a construi ziduri împotriva migranților. Șefii de guvern ai Grupului de...

Focuri de armă trase de polițiștii de frontieră în lupta cu traficanții de țigări. Infractorii au abandonat marfa și au fugit

Focuri de armă trase de polițiștii de frontieră în lupta cu traficanții de țigări. Infractorii au abandonat marfa și au fugit

Polițiștii de Frontieră din Dorohoi au tras focuri de armă pentru a-i opri pe contrabandiștii de țigări, dar aceștia au reușit să se facă nevăzuți după ce au renunțat la...

Oficial ungar. Traficanţii de persoane sunt din ce în ce mai activi la granița cu România

Oficial ungar. Traficanţii de persoane sunt din ce în ce mai activi la granița cu România

MTI. Traficanţii de persoane sunt din ce în ce mai activi la frontiera Ungariei, iar imigranţii încearcă din ce în ce mai des să intre în ţară în grupuri mari...

Cum fentează francezii legea. Invazie de nevaccinați la cafenelele și restaurantele din Belgia!

Cum fentează francezii legea. Invazie de nevaccinați la cafenelele și restaurantele din Belgia!

În Franţa, obligativitatea prezentării certificatului de vaccinare împotriva Covid-19 la intrarea în restaurante sau cafenele i-a făcut pe unii francezi să treacă din ce în ce mai des graniţa şi...

Sute de migranți la graniță. A fost declarată starea de urgență

Sute de migranți la graniță. A fost declarată starea de urgență

Letonia a declarat marţi starea de urgenţă în timp ce sute de migranţi s-au adunat de-a lungul frontierei ţării cu Belarus, în ceea ce se crede că este o acţiune...