Doi tineri români care încercau să treacă ilegal graniţa în SUA, găsiți morți. Ce spun autoritățile

Doi tineri români care încercau să treacă ilegal graniţa în SUA, găsiți morți. Ce spun autoritățileCrimă. Sursa foto: Dreamstime.com

Doi tineri români care încercau să treacă ilegal graniţa în SUA au fost găsiți morți în râul St. Lawrence. Oamenii legii au declarat că și copiii acestora au fost găsiți înecaţi și că urmează să facă mai multe verificări.

Doi români au fost identificaţi printre cei opt oameni înecaţi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa din Canada în SUA. Un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 28 de ani au fost găsiți morți. Și copiii lor au fost găsiți înecaţi în râul St. Lawrence.

„Unul dintre bărbaţii adulți, identificați ca fiind în vârstă de 28 de ani, Florin Lordache, avea în posesie două pașapoarte canadiene, unul pentru copilul de doi ani recuperat și unul pentru un bebeluș de un an care a fost recuperat și el. Una dintre femeile adulte a fost identificată ca fiind Cristina (Monalisa) Zenaida Iordache, în vârstă de 28 de ani”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Mohawk Council of Akwesasne. „Se crede că cele șase persoane provin din două familii, una de origine română, iar membrii celeilalte familii se bănuiește că ar fi cetățeni indieni”, a declarat Lee-Ann O'Brien, adjunctul șefului Poliție Akwesasne Mohawk, într-o conferință de presă.

Acesta a mai spus că cei care au murit au încercat să treacă granița pe vreme rea fără să se gândească la consecințe. „A fost vânt foarte puternic”, a spus O’Brien, și ploua. „Nu a fost un moment bun pentru a fi în apă”.

Alte patru persoane au murit

Anul trecut, patru membri ai unei familii indiene au murit înghețați în provincia Manitoba din Canada, în timp ce încercau să treacă în SUA. S-a înregistrat o creștere a numărului de persoane care folosesc teritoriul Akwesasne pentru a încerca să intre în secret în SUA, iar 48 de „incidente” au fost înregistrate de la începutul anului, iar majoritatea au fost indieni sau români, a spus O'Brien.

Poliția Akwesasne a spus că acordul care a închis toate intrările neoficiale ale frontierei, inclusiv Roxham Road din Quebec, nu ar fi trebuit să fie un factor în acest caz, deoarece familiile încercau să meargă în SUA, nu să vină în Canada, așa cum a lăsat de înțeles președintele Joe Biden, potrivit Hotnews.

Ne puteți urmări și pe Google News