granita

Graniță (sau frontieră) reprezintă limita naturală sau convențională care desparte două state. Frontiera de stat a fost definită în multe feluri, una din cele mai concise definiții o consideră ca fiind o limită juridică în cadrul căreia statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă, iar națiunea dreptul său la autodeterminare.

Potrivit dreptului internațional, teritoriul unui stat cuprinde solul, subsolul, apele precum și spațiul aerian de deasupra solului și apelor.

Cu scopul controlului la graniță, aeroporturile și porturile maritime sunt considerate ca granițe.

Pentru ca oamenii să treacă granițele sunt, uneori, necesare pașapoarte, vize, sau alte forme de identitate.

Pentru transportarea mărfurilor peste o graniță este necesar să se plătească taxe vamale, care sunt încasate de ofițeri vamali.

Noi restricții pentru turiștii români! Anunțul făcut de Budapesta

Noi restricții pentru turiștii români! Anunțul făcut de Budapesta

Ungaria anunţă noi restricţii la granițe pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Ungaria a impus noi restricţii în ceea ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru...

Italia a decis să se închidă în fața cetățenilor din 13 țări. Iată lista completă

Italia a decis să se închidă în fața cetățenilor din 13 țări. Iată lista completă

Oficialii din peninsulă au anunțat că au luat o măsură ce vizează mai multe țări. Oficialii din Italia au decis, joi, să-și închidă graniţele pentru persoanele care sunt cetățeni ai...

UE pregătește redeschiderea granițelor externe. În prima fază doar pentru 14 state

UE pregătește redeschiderea granițelor externe. În prima fază doar pentru 14 state

Uniunea Europeană își va ține frontierele externe închise pentru cei mai mulți dintre cetățenii străini și după 1 iulie, au anunțat mai mulți oficiali europeni. 14 țări se vor afla...

Ce se întâmplă la granițele Uniunii Europene. SUA, pe lista țărilor în care pandemia a scăpat de sub control

Ce se întâmplă la granițele Uniunii Europene. SUA, pe lista țărilor în care pandemia a scăpat de sub control

Europenii nu reuşesc să ajungă la un acord asupra unei liste de ţări al căror nivel de contaminare cu COVID-19 ar permite să fie considerate „sigure" pentru ca rezidenţii lor...

Spania își redeschide granițele. Avertismentul premierului Sanchez

Spania își redeschide granițele. Avertismentul premierului Sanchez

Spania își va redeschide granițele pentru cetățenii europeni, după 14 săptămâni de izolare, însă premierul Pedro Sanchez avertizează că situația nu a revenit la normal, iar populația rămâne vulnerabilă la...

Un fost internațional român, acuzat că și-a răpit nepotul. Reacția fostei soții

Un fost internațional român, acuzat că și-a răpit nepotul. Reacția fostei soții

Un fost mare atacant al echipei naționale se află în centrul unui scandal uriaș Ionel Ganea, fost internațional român, ar fi trecut granița cu Bulgaria, însoțit de nepotul său, fără...

Se deschid granițele. Poate Grecia să primească şi turişti non-europeni?

Se deschid granițele. Poate Grecia să primească şi turişti non-europeni?

LE FIGARO (Franţa). Atena și-a exprimat dorința de a readuce australieni sau chinezi în vacanță acum, în timp ce zona Schengen se presupune că este închisă. Turismul este crucial pentru...

Confruntările dintre  China și India. "De ce tace premierul? De ce se ascunde?"

Confruntările dintre China și India. "De ce tace premierul? De ce se ascunde?"

NEWSWEEK (SUA). Premierul indian Narendra Modi a spus că moartea militarilor ucişi în confruntarea de la frontieră cu soldaţii chinezi, de luni, "nu va fi în van". În primele sale...

„Thriller” la graniță. A trecut fraudulos în altă țară, dintr-un motiv hilar

„Thriller” la graniță. A trecut fraudulos în altă țară, dintr-un motiv hilar

Un eveniment neprevăzut le-a dat mari bătăi de cap grănicerilor basarabeni și celor ucraineni în urmă cu o zi. Un văcar din satul ucrainean Dănceni, aflat la granița cu Republica...

Nebăgat în seamă, între două Super-Puteri nucleare mocnește Războiul

Nebăgat în seamă, între două Super-Puteri nucleare mocnește Războiul

Pe fondul pandemiei de COVID-19, al anarhiei din Statele Unite și Europa Occidentală și al tensiunilor explozive dintre Wahington și Beijing, la granița indo-chineză se trage și mor oameni. Din...

După trei luni de izolare. Ţările europene îşi deschid graniţele, călătorii ezită

După trei luni de izolare. Ţările europene îşi deschid graniţele, călătorii ezită

CNN GREECE (Grecia). După trei luni de izolare, țările europene își redeschid treptat frontierele din 15 iunie și permit călătoriile după regresul pandemiei de coronavirus pe continent. Țările din Spaţiul...

Granițele se redeschid în Europa. Statele care păstrează restricțiile

Granițele se redeschid în Europa. Statele care păstrează restricțiile

Începând de luni, majoritatea țărilor europene au început să relaxeze controalele la frontieră, însă unele restricţii sunt în vigoare în câteva state. Pentru majoritatea țărilor din Europa, controalele la frontieră...

Veste bună din Germania. Când se vor ridica controalele la frontieră

Veste bună din Germania. Când se vor ridica controalele la frontieră

Germania a decis să ridice în noaptea de luni spre marți controalele de la frontierele sale, însă măsura nu va fi aplicată pentru toate statele din Europa. Guvernul german va...

Va fi război! Egiptul a trimis tancuri și elicoptere de atac la granița cu Libia

Va fi război! Egiptul a trimis tancuri și elicoptere de atac la granița cu Libia

Forțele armate egiptene au trimis tancuri şi elicoptere de luptă la granița cu Libia, potrivit unui analist militar. Un jurnalist și analist pe probleme militare, Babak Taghvaee, a publicat pe...

Călătorii cu deschidere limitată

Călătorii cu deschidere limitată

La jumătatea lui iunie s-ar putea ca granițele din interiorul Uniunii Europene să fie redeschise - dar nu toate și nu pentru toată lumea. Nu este exclus un haos total....

Ping-pong cu amărâți între români și unguri peste Vama Cucului

Ping-pong cu amărâți între români și unguri peste Vama Cucului

După primul război mondial linia ce despărțea România de Ungaria era trasată cu niște pietre plasate din loc în loc, bornele. O barieră, o căsuță de vamă, un pichet, o...

Alianță-bombă la granițele României. Se pregătesc să învingă împreună pandemia

Alianță-bombă la granițele României. Se pregătesc să învingă împreună pandemia

Ungaria, Slovacia şi Cehia îşi vor redeschide, începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, frontierele comune pentru cetăţenii acestor state, cu anumite condiţii, a anunţat marţi şeful diplomaţiei...

Românii continuă să vină în valuri în țară. Cozi la granițe

Românii continuă să vină în valuri în țară. Cozi la granițe

Autoritățile române au deschis opt puncte de trecere a frontierei, la granița de vest, pentru cei ce doresc să revină în țară cu propriile autoturisme. Cu toate acestea, cozile la...

Încă o țară cu plaje exotice din Europa este pregătită să primească turiști străini

Încă o țară cu plaje exotice din Europa este pregătită să primească turiști străini

Ministrul de Externe Augusto Santos Silva a declarat, vineri, că Portugalia este pregătită să ureze bun venit turiștilor. Plajele se vor redeschide pentru străini și în Grecia, Bulgaria sau Croația....

Mizeria pune stăpânire pe mândrul Maramureș. Hotarul care ucide

Mizeria pune stăpânire pe mândrul Maramureș. Hotarul care ucide

Într-o plimbare prin satele din Maramureșul interbelic descopereai cea mai cruntă mizerie. După primul război modial, de la București la Sighet era un drum de 897 de kilometri pe calea...