Orbán închide Ungaria pentru toată lumea... cu excepția aliaților săi din Vişegrad

Orbán închide Ungaria pentru toată lumea... cu excepția aliaților săi din Vişegrad

În timp ce străinilor nerezidenți nu li se mai permite accesul în țară începând cu 1 septembrie, pentru a conține al doilea val de coronavirus, guvernul îi lasă totuşi să intre în Ungaria pe unii cehi, slovaci și polonezi care prezintă un test Covid negativ, nu mai vechi de cinci zile.

În câteva ore, Ungaria, care şi-a baricadat granițele din 1 septembrie, le-a redeschis pentru ţările din Grupul de la Vișegrad (V4).  Pe 31 august, după-amiaza, pe marginea celui de-al cincisprezecelea Forum strategic de la Bled (Slovenia), prim-ministrul ceh Andrej Babis a obținut de la omologul său ungar, Viktor Orbán, pentru concetățenii săi care şi-au rezervat vacanţe în septembrie, dreptul acestora de a intra în Ungaria, cu condiția să prezinte rezultatele unui test negativ Covid-19, nu mai vechi de cinci zile.

În aceeași seară, Budapesta a anunțat prin vocea ministrului Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, extinderea acestui regim la polonezi și slovaci "pentru că țările Grupului Vişegrad s-au apărat deosebit de bine împotriva primului val de coronavirus", a scris pe Facebook șeful diplomației ungare, citat de "Origo". Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, Polonia, cel mai afectat membru al cvartetului, a înregistrat în medie 700 de cazuri zilnice la sfârșitul lunii august, de șapte până la opt ori mai puțin decât ​​Franța.

Totuşi, este vorba despre un "tratament de favoare de neînțeles, având în vedere creșterea considerabilă a cazurilor în regiune", denunță portalul 444.hu . "Dincolo de faptul că scapă de interdicția de intrare care vizează străinii nerezidenți, cu excepția cazului în care există o scutire de la poliție, cehii, polonezii și slovacii sunt chiar privilegiați față de ungurii care locuiesc în străinătate, obligați să efectueze o carantină de care pot scăpa doar cu un test negativ efectuat în Ungaria", adaugă site-ul.

De sâmbătă, 29 august, în timpul unei reuniuni a celulei de criză naţională Covid-19 "fără mască și distanţare", scrie "Népszava", Viktor Orban a invocat teama de un al doilea val care "bate la ușile" ţării ca motiv al închiderii frontierelor ungare anunțate cu o zi înainte. Și chiar dacă turiștii cehi, polonezi sau slovaci și-au anulat sejururile în ciuda undei verzi a Budapestei, "companiile s-au adaptat la context și al doilea val nu va paraliza țara", scrie ziarul "Magyar Nemzet".

Articol de Joël Le Pavous

Sursa: Rador

 

Ne puteți urmări și pe Google News