Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

Liberalii își pierd încrederea în Florin Cîțu. Criza politică provoacă fisuri în echipa câștigătoare

Liberalii își pierd încrederea în Florin Cîțu. Criza politică provoacă fisuri în echipa câștigătoare

O filială a PNL se dezice de Florin Cîțu și de actuala conducere a PNL, solicitând ca premierul desemnat, Ncolae Ciucă să-și depună mandatul. Liberalii rebeli susțin că trebuie reluate...

„Florin Cîțu să facă alianță cu PSD”. Gigi Becali explică de ce România trebuie să scape de USR. Ce a putut să facă Vlad Voiculescu

„Florin Cîțu să facă alianță cu PSD”. Gigi Becali explică de ce România trebuie să scape de USR. Ce a putut să facă Vlad Voiculescu

Patronul FCSB a uimit România întreagă. Nimeni nu se aștepta la dezvăluirile pe care avea să le facă. „Îi cer lui (n.r. Florin) Cîțu să facă alianță cu PSD și...

Întâlnire bizară între Florin Cîțu și George Simion (AUR). Lovitură neașteptată în politica românească în toiul nopții?

Întâlnire bizară între Florin Cîțu și George Simion (AUR). Lovitură neașteptată în politica românească în toiul nopții?

Florin Cîțu și George Simion, liderii PNL, respectiv AUR, s-au aflat față în față, sâmbătă seara. Premierul interimar a explicat că nu a fost vorba decât despre o întâmplare. O...

Companiile de gaze naturale râd de Florin Cîțu. Clujenii au fost notificați ca facturile vor crește cu 50 la sută

Companiile de gaze naturale râd de Florin Cîțu. Clujenii au fost notificați ca facturile vor crește cu 50 la sută

Zilele trecute, câteva zeci de mii clujeni, abonați la societatea de distribuție de gaze naturale CPL Concordia, au primit notificări cu privire la majorarea prețului cu 50 la sută. Majorarea...

6 ani de la tragedia Colectiv: Florin Cîțu, călcat în picioare de români. Ziua pe care nu o va uita în veci: „Of, tu ai scăpat...”

6 ani de la tragedia Colectiv: Florin Cîțu, călcat în picioare de români. Ziua pe care nu o va uita în veci: „Of, tu ai scăpat...”

Premierul demis Florin Cîțu a „aprins o lumânare”, sâmbătă, 30 octombrie, în memoria victimelor de la fostul club Colectiv, unde concertul susţinut de trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi...

Dezastru pentru România. CTP preconizează că „va fi un soi de iad”. Este un „papagal-general”

Dezastru pentru România. CTP preconizează că „va fi un soi de iad”. Este un „papagal-general”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu anticipează, pe fondul crizei politice, un dezastru pentru România, în lunile ce urmează. El spune că „va fi un soi de iad” și apreciază că Nicolae...

Florin Cîțu îl trage de urechi pe Dominic Fritz. „I s-a explicat, acum, exact cum se face”

Florin Cîțu îl trage de urechi pe Dominic Fritz. „I s-a explicat, acum, exact cum se face”

Premierul interimar, Florin Cîțu, nemulțumit de situația dramatică din Timișoara unde oamenii nu au, la început de iarnă, apă caldă și căldură, îl arată cu degetul pe edilul orașului, Dominic...

Florin Câțu este convins că Guvernul PNL - UDMR va trece de Parlament. Premierul desemnat Nicolae Ciucă este însă rezervat

Florin Câțu este convins că Guvernul PNL - UDMR va trece de Parlament. Premierul desemnat Nicolae Ciucă este însă rezervat

PNL a decis, vineri, listă de miniștri cu care va merge în Parlament. Și programul de guvernare a fost aprobat în ședința liberalilor. Mai mult liderul partidului, Florin Cîțu, este...

VIDEO. Florin Cîțu și Dan Vîlceanu au stabilit ultimele detalii dinaintea ședinței BEN la cafenea. Șeful Finanțelor a plătit nota! GALERIE FOTO

VIDEO. Florin Cîțu și Dan Vîlceanu au stabilit ultimele detalii dinaintea ședinței BEN la cafenea. Șeful Finanțelor a plătit nota! GALERIE FOTO

Cu puțin înainte de ora 15.00, ora la care a fost stabilită ședința Biroului Executiv Național al PNL, premierul Florin Cîțu și amicul lui, ministrul de Finanțe Dan Vîlceanu și-au...

Haita

Haita

Mirosul sângelui încinge creierele haitei. Colțoșii sar la cel atacat și-l sfâșie. Simțul primar al animalelor este regulă de la începutul lumii. Nu e nimic de criticat. Haita politică este...

BREAKING! Vin miliardele salvatoare în România: PNRR a fost aprobat! Florin Cîțu: „Acum este pe umerii noștri”

BREAKING! Vin miliardele salvatoare în România: PNRR a fost aprobat! Florin Cîțu: „Acum este pe umerii noștri”

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost aprobat, joi, 28 octombrie, în mod oficial de către Consiliul Uniunii Europene. România a obținut astfel acces la suma de 29,...

Livada de vișini a României. „Am cumpărat moșia pe care tata și bunicul meu au fost sclavi”

Livada de vișini a României. „Am cumpărat moșia pe care tata și bunicul meu au fost sclavi”

În paradisul conversațiilor insipide, spectatorul are impresia că trăiește de mult timp în mijlocul familiei lui Leonid Gaev și a surorii sale, Liubov Andreevna Ranevskaia, proprietara livezii de vișini. Gândindu-se...

La două capete. Cîțu trage speranțe că s-ar putea reface coaliția de guvernare. El nu exclude nici pista PSD

La două capete. Cîțu trage speranțe că s-ar putea reface coaliția de guvernare. El nu exclude nici pista PSD

Președintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat miercuri că negocierile pentru susținerea în Parlament a noului guvern se poartă în continuare atât cu PSD, cât şi cu USR. Premierul interimar crede...

Cîțu continuă să fie desprins de realitate. Românii, îngenuncheați de scumpiri, el îi dă înainte cu creșterea economică

Cîțu continuă să fie desprins de realitate. Românii, îngenuncheați de scumpiri, el îi dă înainte cu creșterea economică

Florin Cîțu susține că și-a îndeplinit promisiunea făcută la începutul anului Premierul demis al României suține că economia României a revenit la normal după pandemie, ba chiar este în creștere....

PNL cere armistițiu. Susținerea unui guvern minoritar, pe perioadă determinată

PNL cere armistițiu. Susținerea unui guvern minoritar, pe perioadă determinată

În lipsă de idei și de capital politic, liderul PNL Florin Cîțu a declarat că premierul desemnat, Nicolae Ciucă le-a trimis liderilor de partide o propunere de armistițiu pentru susținerea...

PNL ține cu dinții de guvernul minoritar. Banii PNRR, motivul real al blocării negocierilor cu PSD și USR. Surse

PNL ține cu dinții de guvernul minoritar. Banii PNRR, motivul real al blocării negocierilor cu PSD și USR. Surse

PNL încearcă să convingă PSD și USR să susțină în Parlament un guvern minoritar, cu un mandat limitat pe câteva luni. Miza ar fi, conform unor surse politice, avansul pe...

PSD se simte trădat. Alba neagra la negocieri. Marcel Ciolacu: Florin Cîțu spune „lucrurile trăsnite”

PSD se simte trădat. Alba neagra la negocieri. Marcel Ciolacu: Florin Cîțu spune „lucrurile trăsnite”

Mai sunt doar câteva zile până la momentul votului oferit în Plenul Parlamentului pentru învestirea Guvernului Ciucă, iar PSD încearcă din răsputeri să obțină un loc la guvernare. Cărțile par,...

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei Române: „Trebuie să dovedim că suntem solidari și capabili să depășim provocările”

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei Române: „Trebuie să dovedim că suntem solidari și capabili să depășim provocările”

Cu ocazia ceremoniei dedicată Zilei Armatei, care a fost organizată la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial din București și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol...

Primele efecte ale înțelegerii PNL-PSD. Florin Cîțu împarte funcții publice pentru clientela social-democrată

Primele efecte ale înțelegerii PNL-PSD. Florin Cîțu împarte funcții publice pentru clientela social-democrată

Noua alianță dintre PNL și PSD la guvernare, a început să producă efecte. Premierul demis Florin Cîțu, șeful PNL, a semnat deciziile de numire în două funcții importante pentru reprezentanți...

Morţii pandemiei. „In rem!”

Morţii pandemiei. „In rem!”

Aseară, un poliţist foarte serios a vrut să mă amendeze. Zicea că am încălcat nu ştiu ce reguli drastice, instituite recent ca să oprească tragedia provocată de pandemie. La început...