Florin Cîțu, alba-neagra cu negocierile: Nu știe alături de cine va guverna PNL. Premierul va fi liberal

Florin Cîțu, alba-neagra cu negocierile: Nu știe alături de cine va guverna PNL. Premierul va fi liberal sursă: EvZ

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat marți seară, 2 noiembrie, că Biroul Național al partidului a votat decizia de flexibilizare a mandatului pentru negocierea unei majorități parlamentare. Liberalul refuză, însă, să precizeze clar alături de cine va conduce PNL. Florin Cîțu a spus, practic, că a flexibilizat decizia de a reface coaliția cu USR, precum și decizia de a guverna alături de PSD.

Președintele PNL a ocolit, marți seară, multe întrebări, oferind răspunsuri evazive. Florin Cîțu a refuzat să spună, concret, cu cine va guverna PNL: USR sau PSD. În conducerea partidului s-a votat, marți, flexibilizarea mandatului pentru a reface coaliția de guvernare cu USR și totodată pentru a negocia cu PSD. Echipa de negociere PNL va fi formată din președintele liberalilor și cei patru vicepreședinți ai partidului, potrivit președintelui liberalilor.

Cu dinții de funcție. Viitorul premier îl va da PNL

„Mandatul este foarte clar, de a negocia cu forțele democratice în Parlamentul României. Sunt probleme (n.r. în ambele cazuri, și în cazul negocierilor cu PSD, și în cazul celor cu USR). Ceea ce este important să știe românii e că noi vrem să rezolvăm această criză. Alte partide nu au făcut nimic până acum, au rămas cantonate în pozițiile lor. Vom vedea în ce direcție vom merge după ce echipele de negocieri vor discuta.

Rămâne ca decizia cu premierul să fie președintele partidului, dar la negocieri vom vedea. La negocieri vom merge cu propunerea de premier de la PNL. (De ce vă feriți să spuneți un nume?) PNL nu se ferește să spună public cu ce premier merge. Nu vom modifica nimic din ceea ce am susținut tot timpul, o guvernare liberală, (n.r. indiferent dacă se va ajunge la un acord cu USR sau cu PSD).

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Cîțu evită să critice PSD

Vom merge la negocieri cu o strategie pentru fiecare partid. În ambele variante, USR sau PSD, va fi premier liberal. Pe mine mă interesează să avem un guvern cât mai repede și vom merge la negocieri pentru a forma o majoritate cât mai rapid. (...)”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă a uitat că PSD e autorul OUG13, președintele PNL a refuzat să răspundă concret la întrebare. În schimb, liberalul a făcut referire la reformele din PNRR, precizând că ele sunt marile schimbări.

„Nu vom modifica nimic din ce am susținut tot timpul, o guvernare liberala. Reformele vor fi făcute așa cum scrie in PNRR. Oricine ar încerca sa modifice o virgula in PNRR insemna ca nu vom primi acei bani, deci reformele la pensii, salarii, administrație, sunt în PNRR. Orice guvernare vom face, nu vom devia de la obiectele noastre de a avea o Românie cu parcurs european.

„Vom vedea dacă USR va sta la masă cu noi”

Eu nu negociez prin presă cu cei de la USR, vom merge mâine la discuții. Noi vom face propunerea de a negocia cu USR și vom vedea dacă vor sta la masă cu noi. Avem un mandat de a negocia cu cine este acum în funcțiile democratice pentru a obține o majoritate. Orice guvernare va fi, vom păstra măsurile liberale.

Eu vă spun ceea ce facem noi și de la ce nu abdicăm. Este important să avem o guvernare și trebuie să ne asigurăm că românii vor avea aceleași drepturi și libertăți. Ce am propus în campania electorală - ne vom ține de promisiuni.”, a declarat Florin Cîțu. Amintim că echipele liberalilor din Transilvania s-au poziționat împotriva unei coaliții cu USR.

Președintele PNL i-a oferit lui Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, o replică ironică, după ce acesta din urmă l-a criticat pe liderul său, subliniind că „în acest moment, (n.r. Florin Cîțu) este vinovat” pentru ce se întâmplă în partid.

„A fost un Congres, am fost ales cu 60%. Domnul Motreanu a candidat. Ăsta e momentul, dacă dorește terapie de grup, este întotdeauna binevenit”, a spus președintele liberalilor.