Mirosul sângelui încinge creierele haitei. Colțoșii sar la cel atacat și-l sfâșie. Simțul primar al animalelor este regulă de la începutul lumii. Nu e nimic de criticat.
Haita politică este însă o blestemăție. Mirosul banilor și al înhățării unei puteri apărută ad-hoc ca o pradă după criza guvernamentală provocată în septembrie de USR fierbe mințile politicienilor. Ale tuturor politicienilor.
Cei trântiți de moțiunea de cenzură a stângii unite PSD + USR cu anexa AUR alături, respectiv liberalii și maghiarii, vor păstrarea guvernării. Ceilalți vor și ei. Unde? Tot la guvernare!
Și uite așa se rotesc unii în jurul altora cu ochii pe cel care va capota primul pentru a-l sfâșia. Banii și privilegiile pentru haita politică trezesc aceleași instincte ca sângele pentru haita animală.
Sar ca lupii flămânzi după primele miliarde de euro care vin în decembrie prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Sar în haită după banii pe care îi văd ca pe niște saci dolofani tocmai buni de jefuit.
Iar clientela nesătulă a haitei politice stă pe margine și își încurajează atacanții. Hai, încă un pas și gata. Repede! Că de la anul încep să curgă și restul miliardelor de euro din PNRR.
Haita politică luptă doar pentru interesele ei.
Românii? Oamenii? Publicul? Nimic nou. Singuri, ca de obicei. Ei nu sunt haită. Sunt supraviețuitori.
Oamenii sunt striviți între criza medicală și criza facturilor, mai corozivă decât acidul. Criza facturilor la energie și gaze nu iartă pe nimeni. De la mediul de afaceri până la românii obișnuiți, toți vor fi prăvăliți.
Mii și mii de români au primit și tot primesc facturi enorme la curent și gaze fără nici o explicație. Se revoltă și degeaba. Se aud doar între ei. Haita politică are alte treburi.
Ce fac instituțiile de control ale statului? Acelea care se revendică a fi vedetele politicii corecte și care sunt obligate să ancheteze abuzurile reale? Adică Parchetele, Poliția, SRI, Consiliul Concurenței, etc? Nimic! Așteaptă noile bugete mănoase pentru statul degeaba.
Ce au făcut miniștrii liberali, așa interimari cum sunt? Nimic. Doar promisiuni rostite forțat după ce anterior au transmis românilor că, asta e! Liberalizarea prețurilor la energie și gaze e impusă de la Bruxelles și...no commnent.
Abia după ce PSD a sărit populist pe tema arzătoare și a anunțat că va rezolva situația printr-un proiect de lege propriu s-au mișcat alene și guvernamentalii. Combinația finală dintre ordonanța Guvernului și proiectul de lege al PSD este un mare fîs! O frecție cu termen redus bună doar de amăgit bieții oameni năuciți de ce vine peste ei de acum încolo. Haita politică le-a dat un oscior. Atât!
Iată efectul real al crizei facturilor. La Timișoara în spital, bebelușii sunt despărțiți de mame și puși în incubator ca să aibă un strop de căldură! Spitalele sunt ghețare! Mor oamenii și de frig, nu doar de boală. Și vorba aceea din decembrie 1989, “azi în Timișoara, mâine în toată țara” se aplică.
De-a lungul și de-a latul țării, aceleași cruzimi. Spitalele nu au căldură, casele și apartamentele sunt reci. În schimb facturile sunt atât de fierbinți!
Criza medicală? Transformată din luptă contra morții, în apocalipsă psihologică. Și tot fără medicamentele și tratamentele anti-covid care puteau fi cumpătate din vară de foștii miniștri USR ai Sănătății. Medicamente care ar fi salvat mii de vieți până acum.
Ei, cei de la USR sunt principalii responsabili pentru dezastrul medical de astăzi. Și tot ei țipă cel mai tare că sunt imaculații cu reforma pe piept deși mor oameni din cauza lor.
Formula magică găsită de haita politică la criza medicală? Crudă ca și instinctele care o domină. Nu medicamente și tratamente disponibile. Ci anularea dreptului la muncă pentru cei care nu vor să se vaccineze. Afară din societate cu nealiniații! Ca în romanele care descriu lumi distopice.
Asta spune legea pritocită în Parlament. Căzută în Senat la vot, se caută a fi salvată în Camera Deputaților. Cel puțin așa a amenințat președintele PNL Florin Cîțu.
Năucit de statutul minor la care a ajuns, de premier interimar datorită crizei guvernamentale generată de USR odată cu izbucnirea pandemiei, Cîțu își pierde uzul rațiunii. Alături de partidul său, PNL. Au ajuns să gândească precum radicalii de la USR.
Florin Cîțu jură românilor că-i va da afară din servicii dacă nu se vaccinează. Se răzbună pe oameni pentru că responsabilii dezastrului medical, cei de la USR care distrugeau sub nasul lui de premier domeniul Sănătății, îl lichidează acum politic?
Dar de ce nu a cerut premierul Cîțu nici până azi o anchetă penală pe activitatea miniștrilor morții de la USR? Să se ancheteze ce s-a făcut cu banii primiți la Sănătate? De ce nu s-au comandat medicamentele necesare? Dacă pe el nu-l interesează ce s-a întâmplat acolo, pe români îi interesează. Chiar foarte serios!
Avem crize sociale teribile. Dar nu avem un guvern cu puteri depline. Avem în schimb o haită politică lacomă, crudă, care stă cu...coada la români. Și care prelungește criza guvernamentală. Asta până va apare un membru Alpha al haitei.
Președintele Iohannis descins joi seara la ședința cu liberalii a spus că vrea guvern minoritar PNL-UDMR cu susținere parlamentară din partea PSD. USR e istorie.
Premierul desemnat, ministrul Nicolae Ciucă va depune până sâmbătă programul de guvernare și lista de miniștri. La prima citire, o listă plină de neaveniți, de clienți politici, cu puțini politicieni cu expertiză. Lista este un produs tipic PNL.
Jignitul de serviciu, PSD, a reacționat curajos foc, “pe surse”, la această poziționare penelisto-iohannistă. A anunțat că nu va susține guvernul din Parlament. De ce? Pentru că PSD vrea la guvernare.
Liderii PSD consideră că s-au igienizat destul după ultima stăpânire autocrată și coruptă a lui Liviu Dragnea. Și cred că lumea a uitat cine sunt ei și partidul lor. Ghinion! Așa ceva nu se uită niciodată.
PSD este partidul cu doi foști președinți pușcăriași: Adrian Năstase și Liviu Dragnea. Iar șeful lor emblematic, Ion Iliescu, este cercetat penal pentru morții de la Revoluție și pentru morții de la mineriade. Definiția “corupție și corupți” aparține organic PSD.
PSD a domnit aproximativ 24 de ani din ultimii 31. Efectele? Educația și Sănătatea, domeniile de bază ale oricărui stat civilizat din lumea asta au fost distruse la comandă încă din 1990. România are azi un popor prostit și bolnav. Asta s-a dorit. De ce? Pentru a putea fi controlat mai ușor. Ceea ce s-a și întâmplat.
Țara e înapoiată. Trăiește ca în anii ’60 din punct de vedere administrativ pentru că baronii locali nu acceptă concentrarea celor 41 de județe în câteva regiuni de dezvoltare pentru a putea atrage bani europeni. România este una din cele mai sărace țări din Europa.
Foarte pe scurt, ăsta e PSD.
Și cu această zestre, liderii PSD consideră că nu pot trăi decât la guvernare. Din nou!
Cam singura persoană la limita decenței din PSD, șeful formal Marcel Ciolacu ar înclina spre acordarea unui sprijin parlamentar punctual, până în primăvară, guvernului PNL-UDMR. Știe că atașarea acum la o guvernare a crizelor majore ar aduce pagube politice și electorale partidului său.
Dar restul haitei a mirosit banii...Vrea acum banii...După o recreație de doi ani din Executiv, setea și foamea în PSD sunt mari. De rezolvatul crizelor, puțin îi pasă.
Rotitul haitei politice după coada și gâtul adversarului va obtura orice preocupare față de crizele nenorocite ale publicului.
Acum se dă bătălia finală în haita politică. Cine sfâșie mai fioros gâtul altuia pentru a se înfinge la guvernare? Sunetul banilor i-a înnebunit, nu dezastrul creat de crize.
România rămâne în paranteze până când haita politică se reglează. Nimeni nu-i va uita și ierta pentru secvența asta istorică.