dom` profesor

Dom Profesor este Radu Ștefănescu. El este un astrolog român cu o vastă experiență în domeniul astrogramei tradiționale, mitologiei, istoriei religiilor și simbolisticii zodiacale. Este unul dintre cei mai respectați autori de horoscoape zilnice, săptămânale și anuale din presa românească, colaborând de-a lungul timpului cu numeroase publicații și platforme media.

Absolvent de studii universitare în domeniul științelor umaniste, Radu Ștefănescu îmbină în scrierile sale cunoașterea academică, observația psihologică și umorul fin, oferind cititorilor interpretări astrologice echilibrate, bazate pe tradiție, dar adaptate realităților contemporane.

Prin stilul său inconfundabil – clar, cultivat și adesea presărat cu referințe culturale – „Dom Profesor” a devenit o figură emblematică în astro-jurnalismul românesc, fiind apreciat pentru tonul elegant, moderația previziunilor și refuzul senzaționalismului.

Radu Ștefănescu este un autor, astrolog și analist cultural care a transformat horoscopul într-o formă de reflecție asupra destinului și echilibrului interior, oferind publicului românesc o abordare intelectuală și rafinată a astrologiei.

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR, 21 septembrie 2021. Despre bârfă

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR, 21 septembrie 2021. Despre bârfă

Printre numeroasele sale păcate, se spune că bârfa distruge reputația, răspândește dezinformarea, strică prietenia, încordează legăturile sociale, încurajează comportamentul necorespunzător, degradează locurile de muncă și promovează un ton general de...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  20 septembrie 2021. Am văzut un film, dar nu vi-l recomand!

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  20 septembrie 2021. Am văzut un film, dar nu vi-l recomand!

Apoi bunul istoric se apleca şi îţi şoptea: Dunărea nu a despărţit niciodată. Popoarele trăiau pe ambele maluri ale fluviilor mari: vezi Nilul, Tigrul, Tibrul. Şi apoi se uita drept...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 18,19 septembrie 2021   Emil Zatopek și manevrele ”Zapad-2021”

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 18,19 septembrie 2021   Emil Zatopek și manevrele ”Zapad-2021”

Nu înţeleg de ce s-a scăzut aşa de mult nivelul exemplelor pentru tineret, în România, dar şi aiurea, direct la categoria curve şi pungaşi. Poate unde o bună parte a...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  17 septembrie 2021 Afacerea submarinelor pentru Australia

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  17 septembrie 2021 Afacerea submarinelor pentru Australia

Afacerea aceasta cu submarine nucleare mi-a evocat un film vechi și bun ”Ultimul țărm” (On the Beach) din anul 1959 regizat de celebrul Stanley Kramer și jucat magistral de Ava...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 16 septembrie 2021. Un astronom a pus o întrebare

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 16 septembrie 2021. Un astronom a pus o întrebare

Dar astronomul a pus o întrebare. Cine a avut interes ca să se observe, la ora 22:39:27 GMT, pe 13 septembrie, planeta Jupiter? Toți astronomii din camera DOA primiseseră o...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR,15 septembrie 2021. Nastratin Hogea se ducea la petreceri neinvitat

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR,15 septembrie 2021. Nastratin Hogea se ducea la petreceri neinvitat

În paradis, bei și mănânci, relaxându-te într-o companie plăcută în grădini luxuriante. Dar chiar meritați să fiți acolo, sau este doar faptul că Dumnezeu este cu adevărat cel mai generos...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  14 septembrie 2021. COP26, pus în pericol de către COVID-19   

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  14 septembrie 2021. COP26, pus în pericol de către COVID-19  

Ai multă energie şi bune intenţii, foarte bine! Conjunctura te avantajează în folosirea unor veşti sau informaţii. Atenţie la presă şi la net, poţi avea unele date de excepţie.  Pe...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 13 septembrie 2021  O nouă gândire asupra științei și religiei

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 13 septembrie 2021  O nouă gândire asupra științei și religiei

Este de mirare, probabil, că Bruno Latour, scriind în 2007 despre ecologism, revizuiește narațiunea Cutiei Pandorei, arătând că speranța modernistă de a controla natura prin tehnologie determină încurcături tot mai...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR, 11,12 septembrie 2021. Cum mă pregăteam de școală, acum 60 de ani

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR, 11,12 septembrie 2021. Cum mă pregăteam de școală, acum 60 de ani

Coincidență, sau nu, luni, 13 septembrie, începe anul școlar. Cu un ochi râd și cu un ochi plâng. Mă bucur pentru copiii acești frumoși și inteligenți care pornesc în căutarea...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 10 septembrie 2021. Ce se mai întâmplă prin Europa? Bună întrebare!

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 10 septembrie 2021. Ce se mai întâmplă prin Europa? Bună întrebare!

Astăzi ai ocazia să descoperi anumite motive ale comportamentului din ultimul timp al colegilor, al celor din jurul tău, în general vorbind. Ia atitudine şi lămureşte imediat lucrurile! 10 septembrie...

DOM' PROFESOR despre ziua 9 septembrie, atunci și acum. Polonia mai cumpără 400 de rachete

DOM' PROFESOR despre ziua 9 septembrie, atunci și acum. Polonia mai cumpără 400 de rachete

Ministrul Apărării al Poloniei, Mariusz Błaszczak, a aprobat marți un contract pentru noul sistem de apărare antiaeriană, cu rază scurtă de acțiune, într-o ceremonie de înalt nivel, la un târg...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  8  septembrie  2021  Valsul tragic al unui sistem binar

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  8  septembrie  2021  Valsul tragic al unui sistem binar

Astronomii au recreat istoria fascinantă a unui vals tragic, mortal, de mai multe secole, între două stele masive, la 500 de milioane de ani lumină distanță. Asta este potrivit Observatorului Național de Radioastronomie (NRAO)  din Socorro,...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR. Forța europeană de reacție rapidă. Problemele Poloniei.

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR. Forța europeană de reacție rapidă. Problemele Poloniei.

După cum raportează Pekka Vänttinen, propunerea făcută de miniștrii apărării UE de realizare a unei forțe europene de reacție rapidă de a răspunde rapid la crize, în urma retragerii intempestive a...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR, 6 septembrie 2021. Germania investește mai multe miliarde € pentru a readuce producția de semiconductori în UE

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR, 6 septembrie 2021. Germania investește mai multe miliarde € pentru a readuce producția de semiconductori în UE

Ceea ce este interesant pentru românii care vor să lucreze în străinătate, dar rămânând în UE, poate cu salarii mai mari și în condiții mai bune, este că ministrul Peter...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 4, 5 septembrie 2021. În Republica Cehă a început anul școlar   

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 4, 5 septembrie 2021. În Republica Cehă a început anul școlar  

Sf. Vasile cel Mare spunea:  „creştinul cel ce face bine aproapelui va sta la dreapta Domnului, pentru că se va numi drept, dară creştinul care va avea grijă de vitele...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  3 septembrie 2021   Hackerii vor fi premiați cu 250.000 de franci elvețieni

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  3 septembrie 2021   Hackerii vor fi premiați cu 250.000 de franci elvețieni

Hackerii ”white hat” și-au depus, deja, în câteva ore, ”candidaturile” către La Poste. Vreo patru duzini de echipe și câțiva lupi singuratici. Dar, dintre ei nu mai face parte legendarul...

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  2 septembrie 2021   Vrăjitoarea cu părul negru ca pana corbului

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  2 septembrie 2021   Vrăjitoarea cu părul negru ca pana corbului

Dar despre altceva doream să vă povestesc. Despre Castelul Pecka, din Cehia, Bohemia, mai precis, ale cărui fundații datează din secolul al XIII-lea, în fotografia din titlu. Este cunoscut sub...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  1 septembrie 2021  Caracatițele știu despre mișcarea #MeToo ?!

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  1 septembrie 2021  Caracatițele știu despre mișcarea #MeToo ?!

Pierre, prietenul meu, se întreba, ușor misogin, dacă caracatițele femele din Golful Jervis știu de mișcarea #MeToo. I-am răspuns că nu ar fi imposibil de la un animal cu trei...

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  31 august 2021  ”Studenții” versus studenți

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  31 august 2021  ”Studenții” versus studenți

Acum, cadrele didactice se tem pentru propria lor siguranță. De asemenea, își fac griji că cercetarea va dispărea fără bani și libertăți personale și pentru că oamenii educați vor fugi. Unii se...

30 august 2021. Taina culorii violet

30 august 2021. Taina culorii violet

Pictorii impresionisti au folosit culoarea violet atât de prolific încât unii criticii i-au acuzat de violetomanie. Și pe măsură ce îi educau pe alții prin picturile și cursurile lor de artă, publicul a început...