Sinucisul zilei de duminică
Duminică, domnul Condrea rula regulamentar Opelul tatălui său, pentru că Trabantul bunicului era în service. La un moment dat, și-a amintit de cât dezinfectant a botezat cu apă, conștiința lui...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Duminică, domnul Condrea rula regulamentar Opelul tatălui său, pentru că Trabantul bunicului era în service. La un moment dat, și-a amintit de cât dezinfectant a botezat cu apă, conștiința lui...
„Investigațiile actuale ale DNA în dosarele pe care acum le avem în lucru ne arată că faptele de corupție se manifestă prin aceleași acțiuni repetitive. Este necesară o abordare strategică...
Senatorii nu au reușit nici ieri să discute cazul Titus Corlățean. Ca și săptămâna trecută, aleșii s-au lovit de lipsa de cvorum. Senatorul PNL Cristian Bodea a acuzat că la...
Procurorii DNA îi acuză de buz în serviciu pe doi foști președinți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și pe alți directori, după ce ar fi umflat de...
Tudor Ivan, copreşedinte al Sindicatului APT din cadrul RATB, s-a plâns de mai multe ori că procurorii nu anchetează jaful produs în transportul public de directori. El relatează pentru „Evenimentul...
Luni dimineața, intervenind înaintea mea la România tv, Cătălin Tolontan a comentat intervențiile de dimineață ale lui Augustin Lazăr, parvenit la funcția de procuror general al lui Klaus Iohannis, după...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele privind reînvestirea lui Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor în funcţiile de procurori şefi adjuncţi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Marius Iacob este reînvestit...
Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea este audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Momentan nu se cunoaşte motivul exact al citării sale. Vasile Ciurchea...
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că în corupţia din sistemul de sănătate sunt implicate şi firme şi companii din străinătate, subliniind necesitatea unei abordări strategice...
O anchetă de proporții a fost declanșată la Cluj, după ce o firmă nu a onorat termenele de refacere a două unități școlare. În tot acest timp, elevii învață în...
Vanghelie, care candidează la Primăria sectorului 5, dă asigurări că programul de ajutoare sociale va fi reluat din 10 iunie, "pentru că, nici DNA-ul și nici alți contracandidați hazlii nu-l...
Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu continuă seria denunțurilor. Aceasta a declarat, la România TV, că mai are un ultim denunț de făcut la DNA. Vizat este un...
Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată, vineri, în stare de arest preventiv, pe Cătălin Cherecheş, primar al municipiului Baia Mare la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare...
O întrebare de gravitatea unei suspendări: Pe cine și de ce protejează Klaus Iohannis în Scandalul Hexi Pharma? Marți 10 mai 2016 scriam pe cristoiublog.ro, sub titlul „Pentru Klaus...
Șeful Consiliului Județean Constanța e pe cale să ajungă din nou în pușcărie pentru că nu a respectat controlul judiciar După ce a fost condamnat de Tribunalul Constanța la trei...
Liderii UDMR sunt nemulțumiți de actualul context politic. Concret, potrivit surselor EVZ, supărarea lui Kelemen Hunor e cauzată de izolarea în care se găsește UDMR, după răcirea totală a relațiilor...
Primarul „care este” suspendat de la şefia Primăriei Sectorului 5 a fost la un pas, ieri, să ajungă din nou după gratii, după ce i-a lăsat să aştepte mai bine...
Devine din ce în ce mai evident faptul că factorii de decizie din Transporturi nu vor să conștientizeze că lipsa infrastructurii, în special a infrastructurii rutiere, înseamnă subdezvoltare, drept pentru...
Procurorii Direcției Naționale Anticorpție l-au reținut pe managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dănuț Căpățână, pentru luare de mită în formă continuată. Potrivit Agerpres, el a fost surprins miercuri...
Marian Vanghelie, primarul suspendat al Sectorului 5, a declarat miercuri, în legătură cu perchezițiile efectuate în urmă cu două săptămâni de Direcția Națională Anticorupție la sediul partidului său, că procurorii...