Deși chiar despre cătușe era vorba în știrea respectivă! Inițiativa de a o aduce în atenția publicului a aparținut lui Valentin Jucan, membru CNA, un tip cu multă inițiativă revoluționară în activitatea privind controlul audio-vizualului și un oponent constant al amestecului politicului în activitățile televiziunilor și radiourilor. Cu alte cuvinte, un om care nu poate fi bănuit de jocuri politice sau că ar fi un apărător al corupților în lupta cu procurorii.

Comunicatul de presă emis de Valentin Jucan are ca punct de plecare decizia magistraților europeni. „CEDO a constatat faptul că imobilizarea unei persoane în cătușe și plimbarea acesteia prin fața presei constituie un tratament degradant, interzis de articolul 3 al Convenției. Această constatare este parte a deciziei pronunțate de Curte, astăzi, 9 iunie, în dosarul Popov contra Bulgariei, speță în care a fost analizată procedura după care se poate înregistra video și difuza reținerea unei persoane. Astfel, instanța europeană a apreciat că difuzarea acestor imagini reprezintă ingerință în dreptul la viață privată, drept consacrat de articolul 8 din Convenție”.

Începem să ne aliniem democrațiilor europene? Începem să ne gândim că înainte de a ne plăcea imaginile cu demnitari și alte persoane publice scoase în cătușe de la DNA, DIICOT sau din Parchetul General este voba de un drept încălcat fiindcă acel om ar putea să-și demonstreze nevinovăția în fața unor instanțe de judecată? Dacă nu-l mai vedem în cătușe și urcat în dubă pe demnitarul bănuit că a furat din avutul statului, oare nu i-am crede pe procurori că și-au făcut treaba? Cât ar scădea interesul publicului pentru știrile tv sau pentru presa scrisă, dacă jurnaliștii ar ilustra materialele cu fotografii ale personajului reținut sau arestat din vremea în care se înfrupta, fără jenă, din banul public sau când, în jilțul lui de la minister, se gândea la șpaga pe care urma să o primească? Cât de protejat este dreptul funcționarului corupt sau al medicului care s-a lăcomit la un ban în plus și cât este dreptul nostru să-l vedem umilit și înfrânt, înainte de a stabili niște judecători că individul respectiv a comis faptele de care- i acuzat?

Întrebările acestea, dar și multe altele le-am pus noi, jurnaliștii, cu mulți ani în urmă, în vremurile când încă se mai organizau mese rotunde în cadrul unor instituții de forță ale statului la care presa era invitată să participe la dezbateri pe teme serioase. Mă refer la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000, când procurorii, polițiștii, magistrații din Ministerul Justiției, chiar SRI și SIE erau interesați într-o conlucrare corectă cu presa, în vederea acceptării României în Uniunea Europeană. În acea perioadă, apărarea drepturilor omului era un subiect fierbinte, se dorea anihilarea oricărei ingerințe, iar jurnaliștii trebuiau învățați care sunt limitele europene atunci când fac relatări despre infracțiuni și despre cei acuzați, inclusiv demnitari ai statului. Nouă, jurnaliștilor de investigații și cei acreditați pe lângă ministerele de Justiție, Interne, Parchete și Poliție ni se părea că ne este înfrânată meseria, că ni se pun piedici în a mai poza infractori din rândul „gulerelor albe”. Îmi amintesc ce discuții aprinse au existat prin anul 1999 când, la Ministerul de Interne patronat de țărănistul Gavril Dejeu, avocat la bază, s-a organizat o mare întâlnire cu presa, cu toți purtătorii de cuvânt ai Inspectoratelor de Poliție din țară, cu reprezentanți ai APADOR-CH (Renate Weber) și cu activiști din străinătate pentru apărarea drepturilor omului. Ne-au spus că nu ar trebui să publicăm fotografii cu oameni cu cătușe, că în mare parte din presa europeană nu se consemnează nici măcar numele demnitarului, ci doar inițialele. Vă dați seama ce nemulțumire generală s-a înregistrat, jurnaliștii considerând că e vorba de avantajarea unor infractori protejați atât de sistem cât și de „drepturile omului”, mai ales că indicațiile veneau după scandalul „Tigareta II”!

În 17 ani scurși de atunci, noi ne-am mai aliniat pe ici pe colo cu regulile presei europene, ușile ministerelor și instituțiilor s-au închis pentru jurnaliști, rămânându-ne doar comunicatele oficiale și solicitările în scris. CEDO, însă, a rămas pe poziții: fără fotografii și imagini care să aducă atingere deminității, chiar dacă e vorba de un infractor. Așadar, cred că e vremea ca și instituțiile statului să se alinieze directivelor CEDO și să răspundă dacă greșesc în unele cazuri.

Valentin Jucan are două obiective: să ceară colegilor din CNA să atenționeze televiziunile să renunțe la difuzarea imaginilor cu încătușați, dar și să ceară Consiliului Superior al Magistraturii să interzică procurorilor expunerea publică a celor cărora le pun cătușe, pentru că „în România actul justiției este, de prea multe ori, transformat în scandal mediatic cu scopul de a obține rating sau influență politică”. Dacă presa s-a obișnuit cu „botnița”, o pot face și proprie tarii cătușelor!

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor

Te-ar putea interesa și: