Nicușor Constantinescu pare să se simtă ca peștele în apă în Spitalul Penitenciar de la Poarta Albă unde, spune el, „se mănâncă excepțional, ca și în marile restaurante ale lumii”. Însă starea de bine dispare când ajunge în fața magistraților. Miercuri, după ce i-a crescut tensiunea în sala de judecată, a încercat să rămână internat la Spitalul Județean Constanța, dar nu i-a mers. Același procuror DNA, Andrei Bodean, a dovedit că starea sa de sănătate nu este atât de gravă pe cât vrea inculpatul să sugereze, iar medicii care l-au internat sunt acum urmăriți penal pentru favorizarea infractorului.

„O să mă calmez până o să crăp”

Ieri a fost adus iarăși la Curtea de Apel Constanța, iar la intrare a urlat în gura mare, ca să-l audă presa, că vine de la Penitenciarul Poarta Albă pentru că din Spitalul Județean Constanța „m-a externat DNA-ul”. Apoi și-a început a treia audiere, în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal, cu atacuri la procurorul Andrei Bodean. „Am fost luat cu japca de DNA, de la spital, și dus cu branule și injectomat, ținut cu forța până dimineață la Poarta Albă, văd că sănătatea mea o hotărăște DNA-ul, nu medicii care au fost amenințați de DNA și puși sub acuzare”. Degeaba a fost rugat de judecător să se calmeze, a urlat și mai tare: „O să mă calmez până o să crăp”.

Explicațiile procurorului

Imperturbabil, procurorul Andrei Bodean (foto mic) a depus niște documente medicale explicând că, miercuri, când a fost transportat de la instanță la Spitalul Județean, Nicușor Constantinescu a fost internat la Cardiologie cu tensiunea 14 cu 8. Asta, în condițiile în care la instanță a avut 25 cu 14, apoi la plecare spre spital coborâse la 19 cu 10. Potrivit procurorului, la Urgența spitalului, când i s-a luat tensiunea, avea 16 cu 9, iar medicul nu i-a prescris niciun medicament. L-a trimis doar la Cardiologie pentru a fi examinat, medicii de acolo stabilind internarea lui. Cauza fluctuațiilor de tensiune ar vrea să o știe și Nicușor Constantinescu, „de aia era necesară internarea mea la spital”.


FOTO:Andrei Bodean



Descoperirea judecătorului

„Cauza” a descoperit-o chiar judecătorul care, după ce a suspendat ședința ca să permită echipajului medical să-i aplice tratamentul, l-a întrebat pe Nicușor Constantinescu dacă în pauză a băut Cola. Reacția explozivă a incuplatului s-a auzit dincolo de ușile instanței: „E Cola mea, care e treaba dumneavoastră, sunteți doctor? Avem interdicție în fișa dosarului să bem Cola, am consumat și o gumă de mestecat, fără zahăr”. Tensiunea îi crescuse deja la 19 cu 11. Apoi la 20 cu 10. Judecătorul a respins toate cererile apărării, inclusiv recuzarea completului de judecată. Concluzia lui Nicușor Constantinescu despre judecătorul Dan Iulian Năstase: „Vine de la Brașov, l-a reactivat sistemul la Constanța ca să îi termine pe Mazăre și Constantinescu, de aia respinge orice. Or să vadă ei cine câștigă la urmă”. În acest dosar, Tribunalul Constanța l-a condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar ieri au avut loc ultimele audieri. Magistrații de la Curtea de Apel Constanța se vor pronunța pe 29 iunie.

Te-ar putea interesa și: