SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

SANCȚIUNI pentru Europa? Trump PREGĂTEȘTE marea LOVITURĂ, după RETRAGEREA SUA din acordul nuclear

SANCȚIUNI pentru Europa? Trump PREGĂTEȘTE marea LOVITURĂ, după RETRAGEREA SUA din acordul nuclear

Consultantul național pentru probleme de securitate al președintelui Trump, John Bolton, a afirmat, duminică, posibilitatea impunerii unor sancțiuni asupra statelor europene, dacă acestea nu adoptă aceeași poziție ca a Statelor...

Un bărbat din SUA a făcut greșeala vieții. Cei doi copii ai săi au murit într-un mod INCREDIBIL

Un bărbat din SUA a făcut greșeala vieții. Cei doi copii ai săi au murit într-un mod INCREDIBIL

Cei doi copii din SUA, în vârstă de 5 luni, au murit după ce au rămas ore întregi într-o mașină. Un vecin a bărbatului a povestit pentru presa americană că...

Ambasadorul SUA, David Friedman, urează: Anul acesta în Ierusalim! România participă.

Ambasadorul SUA, David Friedman, urează: Anul acesta în Ierusalim! România participă.

Mai este doar o zi până la marea inaugurare de luni. El descrie emoția tuturor celor implicați în mutarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.   Friedman adaptează o urare tradițională...

Războiul la VÂRF din SUA IMPLICĂ DIRECT România. Miza IMENSĂ a lui George Soros

Războiul la VÂRF din SUA IMPLICĂ DIRECT România. Miza IMENSĂ a lui George Soros

Însă România nu este singura țară în care miliardarul George Soros a investit bani în ONG-uri și acțiuni controversate, miza fiind, conform informațiilor apărute în ultima vreme, controlul asupra resurselor...

De ce parte se află România în chestiunea Iranului, SUA sau Europa? Iohanis: „Lucrurile nu sunt deloc simple”

De ce parte se află România în chestiunea Iranului, SUA sau Europa? Iohanis: „Lucrurile nu sunt deloc simple”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă la Blaj, că discuții referitoare la sancțiunile impuse Iranului și retragerea SUA din acordul nuclear vor fi purtate săptămâna viitoare, în Bulgaria. Întrebat de...

VICTORIE pentru ECHIPA ROMÂNIEI la meciul de baseball cu AMERICANII de la Baza MK

VICTORIE pentru ECHIPA ROMÂNIEI la meciul de baseball cu AMERICANII de la Baza MK

Meciul de baseball a avut loc pe stadionul Portul, într-o atmosferă de sărbătoare. Înainte de începerea meciului, ambasadorul Hans Klem a oferit fiecărui jucător, american și roman, câte un medalion...

SCANDALUL MUTĂRII AMBASADEI LA IERUSALIM, primul semn că LIVIU DRAGNEA VREA SĂ CANDIDEZE la Președinția României. Editorial de DAN ANDRONIC

SCANDALUL MUTĂRII AMBASADEI LA IERUSALIM, primul semn că LIVIU DRAGNEA VREA SĂ CANDIDEZE la Președinția României. Editorial de DAN ANDRONIC

Aflat în ultima vreme mai mult pe la Biblioteca Academiei, am dezbătut intens problema asta cu Ion Cristoiu, un abonat mai vechi al sălii de lectură. Discuția s-a învârtit în jurul...

Maior: Contactele dintre autorităţile locale din România şi cele din SUA sunt foarte utile pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi atragerea de investiţii

Maior: Contactele dintre autorităţile locale din România şi cele din SUA sunt foarte utile pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi atragerea de investiţii

Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a apreciat vizita reprezentanţilor autorităţilor locale, arătând că astfel de schimburi de experiență sunt utile dacă sunt valorificate pragmatic prin atragerea de investiţii...

DECIZIA care ar putea SCHIMBA TOTUL! SUA sunt gata să ajute economic Coreea de Nord în schimbul denuclearizării

DECIZIA care ar putea SCHIMBA TOTUL! SUA sunt gata să ajute economic Coreea de Nord în schimbul denuclearizării

Mai exact, după o întâlnire cu omologul său din Coreea de Sud, Kang Kyung-wha, Pompeo a afirmat că "dacă Coreea de Nord acţionează îndrăzneţ pentru denuclearizarea rapidă, Statele Unite sunt...

Donald Trump a vrut să plătească o sumă IMPRESIONANTĂ pentru o fantezie. „Am primit la un moment dat un plic”

Donald Trump a vrut să plătească o sumă IMPRESIONANTĂ pentru o fantezie. „Am primit la un moment dat un plic”

Pasionat de tenis, Donald Trump, președintele SUA, a avut o inițiativă inedită în urmă cu câțiva ani. Fostul mare tenismen John McEnroe a povestit că omul de afaceri i-a propus...

Putin şi Merkel au avut o conversație telefonică de URGENŢĂ. Despre ce au vorbit cei doi lideri mondiali

Putin şi Merkel au avut o conversație telefonică de URGENŢĂ. Despre ce au vorbit cei doi lideri mondiali

Potrivit agenţiei Tass, cei doi lideri au atins şi alte subiecte precum Ucraina și Siria. "În timp ce au făcut schimb de opinii cu privire la criza internă ucraineană, cei...

Planul ASCUNS al lui Juncker DECONSPIRAT: Vrea o SINGURĂ ARMATĂ a Statelor Unite ale Europei

Planul ASCUNS al lui Juncker DECONSPIRAT: Vrea o SINGURĂ ARMATĂ a Statelor Unite ale Europei

"Jean-Claude Juncker se foloseşte de retragerea lui Donald Trump din acordul nuclear al Iranului pentru a promova ambițiile blocului de a crea o "singură armată" a Statelor Unite ale Europei,...

Dezvăluiri: cele 3.500 de anunțuri plasate de fabrica rusă de troli pe Facebook! Galerie FOTO

Dezvăluiri: cele 3.500 de anunțuri plasate de fabrica rusă de troli pe Facebook! Galerie FOTO

Postările erau concepute pentru a diviza societatea americană! Așa-numita publicitate furnizată "fabrica de troli" rusească a fost privită de milioane și a fost concepută să atingă anumite areale geografice specifice...

Meci de baseball cu militarii americani la Constanța. Gheorghe Hagi dă lovitura de începere

Meci de baseball cu militarii americani la Constanța. Gheorghe Hagi dă lovitura de începere

Meciul de baseball are loc, mâine, pe stadionul “Portul” din Constanța. Lovitura de începere va fi dată de Gheorghe Hagi. Meciul celebrează 71 de ani de când, pe 15 aprilie...

Liviu Dragnea, într-un interviu pentru jurnaliștii americani: Lupta anticorupţie a mers prea departe în România

Liviu Dragnea, într-un interviu pentru jurnaliștii americani: Lupta anticorupţie a mers prea departe în România

În interviul pentru Associated Press, liderul PSD susține că în România s-a trecut de la perioada în care niciunul din politicienii aflaţi la putere nu era cercetat la situaţia în...

LEGĂTURA TERIFIANTĂ dintre ȘOFERII de tir, CIZMARII și PERSONALUL MILITAR. O ISTORIE SÂNGEROASĂ a crimei în SUA

LEGĂTURA TERIFIANTĂ dintre ȘOFERII de tir, CIZMARII și PERSONALUL MILITAR. O ISTORIE SÂNGEROASĂ a crimei în SUA

Capturarea recentă a Criminalului din Statul de Aur („Golden State Killer”), cunoscut ca Violatorul din Zona de Est, Primul Hărțuitor al Nopții, Criminalul Nodului de Diamant sau Prădătorul Visaliei („East...

De ce a fost ales Singapore pentru marea întâlnire: Trump - Lui Kim Jong-un

De ce a fost ales Singapore pentru marea întâlnire: Trump - Lui Kim Jong-un

Alegerea a căzut pe capul micro-statului asiatic, după o ''bătălie'' dintr-un evantai de sedii care cuprindea zona demilitarizată dintre cele două Corei, Bangkok, Geneva, Helsinki, Stockholm sau Ulan Bator în...

Ungaria PRIMEȘTE o LOVITURĂ dureroasă din SUA. FRAUDA din SISTEM îi poate EXPUNE pe americani. Alertă la Washington

Ungaria PRIMEȘTE o LOVITURĂ dureroasă din SUA. FRAUDA din SISTEM îi poate EXPUNE pe americani. Alertă la Washington

SUA intenţionează să ridice scutirea de viză de care beneficiază cetăţenii Ungariei după descoperirea unei fraude ce a permis titularilor de paşapoarte ungare sa intre în Statele Unite sub identităţi...

Donald Trump: „America este respectată din nou”! Președintele promite să „ajungă la pace” cu Coreea de Nord

Donald Trump: „America este respectată din nou”! Președintele promite să „ajungă la pace” cu Coreea de Nord

El a precizat că relaţia sa cu liderul nord-coreean Kim Jong-un este „bună”, adăugând că se va întâlni cu el „pentru a asigura un viitor cu pace şi prosperitate în...

„Dosarul Ierusalim” amenință candidatura României la vârful ONU

„Dosarul Ierusalim” amenință candidatura României la vârful ONU

După ce președintele SUA, Donald Trump, a făcut un anunț istoric la finalul anului trecut, anume că americanii își vor muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim,...