PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Rareș Bogdan dă vina pe PSD în cazul Șoșoacă: Am informații și suspiciuni rezonabile

Rareș Bogdan dă vina pe PSD în cazul Șoșoacă: Am informații și suspiciuni rezonabile

Rareș Bogdan a avut o poziție dură față de respingerea candidaturii președintelui SOS, Diana Șoșoacă. În opinia europarlamentarului, în spatele deciziei stă jocul de culise al "miuței politice a PSD"....

Liberalii ies la atac după decizia CCR: Cu candidatul AUR, Marcel Ciolacu ar ieși învingător

Liberalii ies la atac după decizia CCR: Cu candidatul AUR, Marcel Ciolacu ar ieși învingător

Liberalii se arată nemulțumiți de decizia CCR care a invalidat candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Aceștia susțin că ar exista suspiciuni despre faptul că „PSD pregătește un transfer de...

Ciucă atacă PSD: Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are tot

Ciucă atacă PSD: Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are tot

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a reacționat foarte dur după hotărârea CCR care a invalidat candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Nicolae Ciucă o susține pe Diana Șoșoacă...

Victorie la CJUE, după eforturile guvernării liberale, pentru transportatorii români

Victorie la CJUE, după eforturile guvernării liberale, pentru transportatorii români

Lucian Bode a reacționat după victoria României la CJUE, după eforturile guvernării liberale, care dă dreptate și suspendă obligația șoferilor să întoarcă vehiculul la unul dintre centrele operaţionale în termen...

Ciucă cere implicarea Guvernului pentru întoarcerea românilor emigrați

Ciucă cere implicarea Guvernului pentru întoarcerea românilor emigrați

În cadrul Galei Top 100 Români de Pretutindeni, Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că Partidul Național Liberal a dat naștere unui proiect pentru a aduce înapoi românii din diaspora....

Primarul din Zlatna nu se poate bucura de noul mandat. Cum s-a întâmplat

Primarul din Zlatna nu se poate bucura de noul mandat. Cum s-a întâmplat

Silviu Ponoran se confruntă cu mari probleme. Judecătoria Alba Iulia a pronunţat, vineri, o soluţie prin care a invalidat mandatul primarului oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, aflat în funcţie şi reales...

Ilie Bolojan dă Oradea pe București. Fostul primar intră în politica mare

Ilie Bolojan dă Oradea pe București. Fostul primar intră în politica mare

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, pleacă de la Consiliul Județean Bihor și va deschide lista PNL la Senat. La Camera Deputaţilor pe prima poziţie este senatoarea Arina Moş. Bolojan a...

PNL pierde voturi din străinătate. Lista candidaților din Diaspora, respinsă de Biroul Electoral

PNL pierde voturi din străinătate. Lista candidaților din Diaspora, respinsă de Biroul Electoral

PNL primește o lovitură dură înainte de alegerile parlamentare. Lista candidaților din Diaspora, a partidului, a fost respinsă de Biroul Electoral pentru Diaspora. Decizia adoptată de Biroul Electoral pentru Diaspora...

E oficial. Coaliția PNL – PSD s-a rupt. Rareș Bogdan: Nu mai există!

E oficial. Coaliția PNL – PSD s-a rupt. Rareș Bogdan: Nu mai există!

Rareș Bogdan a afirmat joi că, din punct de vedere politic, coaliția dintre PNL și PSD nu mai funcționează, fiind activă doar la nivel guvernamental și tehnic. El a subliniat...

Rareş Bogdan: PNL nu își dorește colaborarea cu PSD. Ruptură tot mai vizibilă în coaliție

Rareş Bogdan: PNL nu își dorește colaborarea cu PSD. Ruptură tot mai vizibilă în coaliție

Ruptura dintre PNL și PSD este tot mai vizibilă și mai mediatizată de vectorii de imagine ai liberalilor. Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, susține că relația cu social-democrații nu este decât...

Nicolae Ciucă, despre declarațiile lui Marcel Ciolacu: Se alintă

Nicolae Ciucă, despre declarațiile lui Marcel Ciolacu: Se alintă

Nicolae Ciucă a declarat că nu intenționează să revină în funcția de premier, chiar dacă Marcel Ciolacu a afirmat că l-ar nominaliza pentru acest post. Liderul PNL a subliniat că...

Nicolae Ciucă și-a depus candidatura la Cotroceni: Voi munci alături de cetățenii României

Nicolae Ciucă și-a depus candidatura la Cotroceni: Voi munci alături de cetățenii României

Nicolae Ciucă și-a depus candidatura și listele de semnături necesare susținerii acesteia la Biroul Electoral Central. Liderul PNL a promis, într-o declarație, la ieșirea din sediul instituției, că va fi...

Barometru politic: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în turul doi la prezidențiale

Barometru politic: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în turul doi la prezidențiale

Biroul de Cercetări Sociale a dat publicității Barometrul politic național. Este vorba despre un studiu realizat în perioada 26-29 septembrie 2024, la care au participat 1.141 persoane cu drept de...

Nicolae Ciucă, atac dur la adresa lui Ciolacu: Scade industria, scad construcțiile, companiile se închid

Nicolae Ciucă, atac dur la adresa lui Ciolacu: Scade industria, scad construcțiile, companiile se închid

Nicolae Ciucă a participat la Școala de Toamnă a Organizației Seniorilor Național Liberali unde a ținut un discurs în care a lansat o serie de atacuri la adresa lui Marcel...

Raluca Turcan: Mi-am dorit guvern cu USR, dar a trebuit să înghițim alianța cu PSD

Raluca Turcan: Mi-am dorit guvern cu USR, dar a trebuit să înghițim alianța cu PSD

Ministrului Culturii, Raluca Turcan, a declarat la Școala de Toamnă a Organizației Seniorilor Național Liberali că PNL nu și-a dorit, cu adevărat, o alianță cu PSD. Ea a spus că...

Tănase Stamule, despre deciziile luate de guvernul Ciucă: Astăzi statul român se schimbă

Tănase Stamule, despre deciziile luate de guvernul Ciucă: Astăzi statul român se schimbă

Economistul liberal Tănase Stamule laudă deciziile luate de guvernul Ciucă în 2022, care, în opinia sa, schimbă profund statul român de astăzi. Tănase Stamule, despre deciziile luate de guvernul Ciucă...

Acțiunea de strângere de semnături pentru Nicolae Ciucă, un real succes. Mulți îl vor președinte

Acțiunea de strângere de semnături pentru Nicolae Ciucă, un real succes. Mulți îl vor președinte

Acțiunea de strângere de semnături pentru Nicolae Ciucă, un real succes. PNL Suceava a anunțat că acțiunea de strângere de semnături din poartă în poartă pentru Nicolae Ciucă a fost...

Ciucă, întâlnire cu liberalii din Dolj: M-am bucurat să mă întorc acasă

Ciucă, întâlnire cu liberalii din Dolj: M-am bucurat să mă întorc acasă

Sâmbătă, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut o întâlnire cu membrii partidului din Dolj, unde și-a exprimat încrederea că formațiunea sa politică va înregistra „cele mai bune” rezultate în alegerile...

Clarificări în cazul Klaus Iohannis. BEC îi lasă posibilitatea să candideze la parlamentare

Clarificări în cazul Klaus Iohannis. BEC îi lasă posibilitatea să candideze la parlamentare

BEC, Biroul Electoral Central, a emis un punct de vedere menit să clarifice candidatura unui independent pe listele de partid. Opinia a fost solicitată de PNL în eventualitatea înscrierii lui...

Dan Motreanu, în ședința BPN:  Sunt convins că PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale. Surse

Dan Motreanu, în ședința BPN: Sunt convins că PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale. Surse

Dan Motreanu a cerut vineri, 27 septembrie, în ședința BPN a Partidului Național Liberal, ca luni toți colegii care coordonează programul de guvernare să fie prezenți pentru o discuție politică,...