Siegfried Mureșan, mesajul de sâmbătă dimineața pentru PSD și Nicușor Dan

Siegfried Mureșan, mesajul de sâmbătă dimineața pentru PSD și Nicușor DanSigfried Mureșan / sursa foto: captură video

Vicepreședintele PNL, Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, afirmă că liberalii nu vor vota un Guvern condus de PSD și susține că social-democrații sunt singurii care au motive să se teamă de eventuale alegeri anticipate.

Siegfried Mureșan: „PSD este cel care are motive să se teamă de alegeri anticipate”

Liderul liberal a susținut că schimbarea de poziție aparține conducerii PSD și l-a criticat pe președintele interimar al formațiunii, Sorin Grindeanu.

„Cea mai mare răzgândire pe care o vedem zilele acestea vine de la domnul Grindeanu: de două luni s-a ferit să fie prim-ministru, acum dintr-odată își dorește. Speră că îl vom vota de teama alegerilor anticipate. Nu o vom face, iar singurii care au motiv să se teamă de alegeri anticipate sunt politicienii din PSD, care, sub conducerea strălucită a domnului Grindeanu, au ajuns de la 23% la 13%”, a scris Siegfried Mureșan.

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan: „Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depăși”

Cu o zi înainte, președintele Nicușor Dan a transmis că negocierile pentru formarea Guvernului au revenit în impas.

Șeful statului a afirmat că, în urma consultărilor cu partidele parlamentare, exista o singură formulă care părea să întrunească sprijinul unei majorități – un guvern minoritar al PSD –, însă PNL și-ar fi schimbat ulterior poziția.

„Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. În baza pozițiilor partidelor de la consultări, a existat o singură formulă care părea că va întruni sprijinul unei majorități parlamentare: guvern minoritar PSD. Marți, PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiționări față de programul de guvernare. De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția”, a transmis vineri Nicușor Dan pe platforma X.