Legea biodiversității a trecut de Comisia Juridică și de Mediu. Tensiuni între AUR și USR din cauza termenilor din proiect

Legea biodiversității a trecut de Comisia Juridică și de Mediu. Tensiuni între AUR și USR din cauza termenilor din proiectsursa: Facebook

Proiectul de lege privind biodiversitatea a parcurs un pas decisiv în Camera Deputaților, primind raport favorabil în cadrul Comisiei Juridice. Decizia a venit în urma unui vot polarizat, în care reprezentanții PSD și PNL au susținut proiectul pentru a garanta îndeplinirea jalonului din planul național, în timp ce parlamentarii AUR și USR au votat împotrivă. Ulterior, inițiativa a fost avizată favorabil și de Comisia de Mediu, pasul următor fiind dezbaterea și votul final din plenul Camerei Deputaților.

Poziția PNL a fost una pragmatică, susținătorii proiectului recunoscând că textul are numeroase lipsuri, dar subliniind importanța strategică a adoptării acestuia.

„Nu suntem mulțumiți de amendamente, în mod evident. Opinia noastră este că mai mult strică strategia decât vine în îmbunătățirea acesteia, însă, având în vedere valoarea acestui jalon, grupul parlamentar PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect”, a declarat Gabriel Andronache, liderul grupului parlamentar PNL.

Tensiuni între AUR și USR pe tema formulărilor din document

Dezbaterile din comisie au fost marcate de un schimb dur de replici între deputatul AUR, Valeriu Munteanu, și deputatul USR Alin Stoica. Punctul de plecare al scandalului l-a constituit prezența termenului „populație indigenă” în textul legii.

Reprezentantul AUR a acuzat faptul că documentul ar fi fost redactat de firme externe pe bani publici grei și că ar conține adaptări necorespunzătoare pentru realitatea din România.

„Acest document nu a fost scris de Ministerul Mediului, s-a făcut o licitație, s-a plătit 4 milioane de euro, pentru scrierea acestui document, care are 99 de pagini. Fiecare pagină a costat aproximativ 40 de mii de euro. Trei companii. Ministerul nici nu s-a obosit să scoată denumirile acelor companii.

De departe, din Cosmos se observă că aceste prevederi au fost copiate din alte documente străine României. Or, vedem că au încăput în acest document populații indigene. Or, în România nu avem populație indigenă, ceea ce demonstrează că acest document a fost copiat de undeva, din Brazilia, din Australia, din altă parte. Propunerea este ca în ambele amendamente să fie exclus acest lucru”, a spus Munteanu.

sursa: Facebook

Confruntare lingvistică privind termenii folosiți în lege

În replică, deputatul USR Alin Stoica a susținut că utilizarea termenului este corectă din punct de vedere lingvistic și nu implică o paralelă cu populațiile tribale din alte regiuni ale lumii.

„Doar pentru știința dumneavoastră, deschideți DEX-ul! E o chestiune de Limba Română, uitați-vă în DEX, populație indigenă înseamnă populație originară sau băștinașă. Este o populație a locului. Nu înseamnă indieni, nu înseamnă din Amazon sau de nu știu unde. Peste tot există populație băștinașă, inclusiv în România”, a răspuns deputatul USR.

Deputatul AUR a revenit cu explicații suplimentare, menținându-și poziția și cerând eliminarea expresiei din textul final.

„Eu, spre deosebire de dumneavoastră, am scris cărți despre Limba Română și o să vi le recomand și dumneavoastră. Insistați degeaba în acest sens. Insist asupra faptului că există documente internaționale cu privire la populațiile indigene. Nu vreau ca prin acest amendament sau prin aceste prevederi să strecurăm în legislația României astfel de lucruri. Este demonstrația faptului că cei care au scris acest document și au primit 4 milioane de euro, 40 de mii de euro pe pagină, nu au făcut o lucrare de calitate și au făcut copy paste din altă parte. Rugămintea este să excludem sintagma populație indigenă”, a afirmat Munteanu.

Discuții aprinse pe marginea costurilor reale ale proiectului

Reprezentantul USR a intervenit din nou pentru a contesta cifrele avansate în privința costurilor de consultanță ale proiectului.

„Să nu uităm și cât a costat. Tocmai mi-a arătat colegul meu de la PNL că a costat 370.000 de lei. Deci, să ne păstrăm în limitele realului”, a reacționat, ulterior, Stoica.

În urma disputelor și a argumentelor aduse în cadrul Comisiei, sintagma „populație indigenă” a fost eliminată din varianta finală a proiectului de lege care va intra la vot în plen.