iran

Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.

Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.

Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.

De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.

Armele de foc, folosite în timpul protestelor din Iran. Surse medicale vorbesc despre răni grave

Armele de foc, folosite în timpul protestelor din Iran. Surse medicale vorbesc despre răni grave

Forțe de securitate din Iran au trecut de la utilizarea armelor cu alice la focuri de armă letale în timpul protestelor ce au început la 28 decembrie 2025, potrivit relatărilor...

Un fotbalist de 17 ani din Iran, Rebin Moradi, ucis în represiunea declanșată de dictatura ayatollahilor

Un fotbalist de 17 ani din Iran, Rebin Moradi, ucis în represiunea declanșată de dictatura ayatollahilor

La doar 17 ani, tânărul Rebin Moradi, jucător de fotbal în echipele de juniori ale clubului Saipa FC din Iran, a fost împușcat mortal de forțele de ordine în timpul...

Iranul recunoaște cel puțin 3.000 de morți în reprimarea protestelor

Iranul recunoaște cel puțin 3.000 de morți în reprimarea protestelor

Aproximativ 3.000 de persoane au fost omorâte în Iran în contextul protestelor care au început la finalul lunii decembrie, potrivit unui oficial iranian citat de publicația The New York Times....

De ce rezistă încă regimul din Iran, în ciuda protestelor masive și a presiunilor externe

De ce rezistă încă regimul din Iran, în ciuda protestelor masive și a presiunilor externe

Arhitectura de securitate stratificată din Iran, ancorată de Gărzile Revoluționare și forța paramilitară Basij, face extrem de dificilă coerciția externă fără ruptură internă, explică o analiză publicată de The Jeruslaem...

Trump, îndemn pentru protestatarii iranieni. Președintele SUA transmite că „ajutorul e pe drum”

Trump, îndemn pentru protestatarii iranieni. Președintele SUA transmite că „ajutorul e pe drum”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis marți un mesaj de susținere pentru manifestanții din Iran, îndemnându-i să continue protestele până la înlăturarea autorităților. Liderul de la Casa Albă a...

SUA restricționează site-urile legate de Garda Revoluționară Islamică și emite o alertă de securitate

SUA restricționează site-urile legate de Garda Revoluționară Islamică și emite o alertă de securitate

Statele Unite ale Americii au blocat accesul la domeniul online al agenției de știri Tasnim, un outlet media asociat cu Garda Revoluționară Islamică din Iran, conform unui raport publicat luni...

Represiunea din Iran, un adevărat carnagiu. Regimul aytollahilor a ucis peste 2.000 de protestatari

Represiunea din Iran, un adevărat carnagiu. Regimul aytollahilor a ucis peste 2.000 de protestatari

Update - Bilanțul represiunii din Iran: 2000 de morți Un oficial iranian a declarat agenției Reuters că aproximativ 2.000 de persoane și-au pierdut viața în protestele violente din Iran, într-unul...

Ayatollahul Ali Khamenei, mesaj de amenințare către SUA, în limba rusă

Ayatollahul Ali Khamenei, mesaj de amenințare către SUA, în limba rusă

În contextul protestelor naționale în escaladare și al amenințărilor verbale venite din partea administrației Trump, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a transmis un avertisment către Statele Unite de...

Trump impune tarife de 25% asupra partenerilor comerciali ai Iranului

Trump impune tarife de 25% asupra partenerilor comerciali ai Iranului

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că orice țară care desfășoară relații comerciale cu Iranul va fi supusă unui tarif de 25% pentru toate schimburile comerciale cu SUA,...

Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, tot mai vizibil în contextul manifestațiilor din Iran

Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, tot mai vizibil în contextul manifestațiilor din Iran

Iranul traversează una dintre cele mai tensionate perioade politice din ultimele decenii, pe fondul unui val de proteste care a cuprins peste 100 de orașe și localități din întreaga țară....

Regimul din Iran vrea să înceapă spânzurarea demonstranților

Regimul din Iran vrea să înceapă spânzurarea demonstranților

Iranul se pregătește să execute primul protestatar după arestările în masă ale celor ce participă la demonstrațiile anti-regim pe scară largă, potrivit grupurilor pentru drepturile omului IHRNGO și NUFD. Un...

Cooperare militară extinsă între Israel și SUA pe fondul riscurilor de escaladare a conflictului cu Iranul

Cooperare militară extinsă între Israel și SUA pe fondul riscurilor de escaladare a conflictului cu Iranul

Tensiunile dintre Israel și Iran au fost aproape de a degenera în confruntări directe de două ori în ultimele săptămâni, pe fondul unor erori de calcul reciproce și al temerilor...

Opțiunile militare, analizate de Trump, în cazul în care Iranul continuă reprimarea protestelor

Opțiunile militare, analizate de Trump, în cazul în care Iranul continuă reprimarea protestelor

Președintele american Donald Trump a fost informat în ultimele zile cu privire la noi opțiuni pentru atacuri militare împotriva Iranului, pe măsură ce analizează posibilitatea de a-și pune în aplicare...

Analiză despre situația din Iran. De ce prăbușirea regimului este aproape imposibilă în 2026. Exclusiv

Analiză despre situația din Iran. De ce prăbușirea regimului este aproape imposibilă în 2026. Exclusiv

Situația tensionată din Iran continuă să capteze atenția presei internaționale, însă omul de afaceri de origine iraniană Ben Madadi avertizează asupra entuziasmului facil legat de o eventuală revoluție. Într-o analiză...

Fiul fostului şah al Iranului cere forțelor de securitate să sprijine populația

Fiul fostului şah al Iranului cere forțelor de securitate să sprijine populația

Fiul fostului şah al Iranului și lider al opoziției iraniene în exil, Reza Pahlavi, a lansat duminică un apel către forțele de securitate din Iran să „se alăture poporului”, în...

Trump planifică o discuție cu Musk, pentru reluarea comunicațiilor pe internet în Iran

Trump planifică o discuție cu Musk, pentru reluarea comunicațiilor pe internet în Iran

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică că plănuiește să discute cu miliardarul Elon Musk despre posibilitatea de a restabili accesul la internet în Iran, unde autoritățile au întrerupt...

Reza Pahlavi, prințul moștenitor al Iranului în exil, apel către forțele de securitate ale țării. Proteste de amploare în Londra

Reza Pahlavi, prințul moștenitor al Iranului în exil, apel către forțele de securitate ale țării. Proteste de amploare în Londra

Reza Pahlavi, fiul fostului şah al Iranului și lider al opoziției iraniene în exil în Statele Unite, a lansat duminică un apel către forțele de securitate ale țării să „se...

Liderii din Iran și-au exprimat disponibilitatea de a negocia cu Statele Unite

Liderii din Iran și-au exprimat disponibilitatea de a negocia cu Statele Unite

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că liderii Iranului ar fi transmis semnale privind disponibilitatea de a negocia cu Washingtonul, în timp ce administrația americană urmărește evoluția protestelor din...

Cifre alarmante din Iran: aproape 500 de morți și peste 10.000 de arestări

Cifre alarmante din Iran: aproape 500 de morți și peste 10.000 de arestări

Protestele declanșate în Iran la finalul lunii decembrie au continuat să se intensifice pe parcursul ultimelor două săptămâni, iar organizațiile pentru drepturile omului raportează o creștere semnificativă a numărului de...

Donald Trump avertizează Iranul: Se apropie de liniile roșii ale SUA

Donald Trump avertizează Iranul: Se apropie de liniile roșii ale SUA

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică că Iranul „începe să” depășească liniile roșii stabilite de Washington, făcând referire la informații privind moartea unor civili în timpul protestelor care...