Sumele încasate nejustificat de ANAF ar putea fi restituite în cel mult cinci zile

Sumele încasate nejustificat de ANAF ar putea fi restituite în cel mult cinci zileSursa foto: Arhiva EVZ

Deputatul Steluța Cătăniciu, de la Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a propus ca persoanele care au făcut plăți nejustificate către bugetul de stat să își poată recupera banii de la ANAF, la cerere, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării.

Sumele care sunt încasate nejustificat de ANAF ar trebui returnate în cel mult cinci zile, altfel vor exista penalizări. În plus, Fiscul va fi obligat să restituie din oficiu, în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de impunere, sumele percepute în plus din diferența de impozite rezultată din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice.

Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, organul fiscal datorează față de contribuabil penalități de întârziere din ziua următoare expirării termenului de scadență a acestora, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, se precizează în proiect. Penalitățile se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Nivelul penalității de întârziere este stabilit la 0,01% pentru fiecare zi de întârziere și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor. De asemenea, penalitățile de întârziere nu vor anula obligația de plată a dobânzilor.

Interval foarte mare de timp între data plăţii sumelor poprite şi data deblocării conturilor bancare

De asemenea, având în vedere că de-a lungul timpului foarte multe persoane s-au plâns de existența unui interval foarte mare de timp între data plăţii sumelor poprite şi data deblocării conturilor bancare, proiectul inițiat de deputata PUSL Steluța Cătăniciu vine să răspundă și acestei nemulțumiri.

Astfel, la data virării de către instituțiile bancare a sumelor din adresele de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, măsurile de executare silită prin poprire asupra acestora se consideră ridicate din oficiu, fără a fi necesară comunicarea deciziei de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești. În plus, măsura indisponibilizării va avea ca obiect exclusiv sumele datorate în dosarul de executare, din conturile de disponibilități ale debitorului poprit. În acest fel, ANAF nu va mai putea pune poprire pe toată suma aflată în contul debitorului, ci doar pe suma datorată.

Preşedintele ANAF susţine că instituţia se va conforma dacă legea va intra în vigoare.

„Îmi doresc să fie restituiţi cât mai repede, pot spune că la TV ponderea cea mai mare, ca o sumă pe care noi o restituim, sunt la 0 zile. Deci, practic, orice TVA care are o decizie de impunere de rambursare este achitat. Anul trecut s-au rambursat 20 de miliarde de lei. Acum, pe primele zece luni, am rambursat deja 23 de miliarde şi probabil că până la sfârşitul anului ne vom apropia de 30 de miliarde de lei, sume rambursate de agenţii economici.

În măsura în care vom reuşi să digitalizăm ANAF-ul, aşa cum ne dorim, nu este nici absolut nicio problemă cele cinci zile, cele trei zile sau cât se vor stabili. Totul depinde de capacitatea administrativă şi de modalitatea în care vom reuşi să implementăm ceea ce ne dorim. Cu toţii un ANAF modern, un ANAF care să fie digitalizat şi care să răspundă cât mai prompt solicitărilor contribuabililor'', a declarat Lucian Heiuş, şeful ANAF la Antena 3 CNN.

Ne puteți urmări și pe Google News