Stoianoglo, acuzat că ar fi cerut grațierea unor persoane condamnate pentru droguri

Stoianoglo, acuzat că ar fi cerut grațierea unor persoane condamnate pentru droguriSursa foto: colaj

Republica Moldova. Fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, este acuzat că a solicitat grațierea a cinci persoane condamnate pentru trafic de droguri în Federația Rusă, deși nu avea autoritatea legală de a face acest demers. Deputatul PAS, Lilian Carp, a lansat acuzațiile, subliniind că, în perioada 2015-2016, tinerii au fost racolați pentru a transporta droguri în Rusia și au fost condamnați după ce au fost exploatați de traficanți.

”În perioada anilor 2015-2016 mai mulți tineri au fost racolați prin intermediul unor anunțuri că ar putea câștiga bani prin curierat. Demersul pe care îl face Stoianoglo este pentru 5 persoane, chiar dacă din grupare fac parte 19. Unii dintre ei au avut antecedente penale și din start nu poți face demers de grațiere pentru persoane care au antecedente. Aceste persoane ar fi dus în Federația Rusă niște colete în care erau droguri. Duceau și aduceau în Republica Moldova, iar acolo, în Federația Rusă, au fost arestați, condamnați, s-a cerut transferarea lor în Republica Moldova și aici apar demersurile umanitare ale procurorului Stoianoglo”, a declarat Carp.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Stoianoglo răspunde acuzațiilor: Tinerii moldoveni au fost victime ale traficului de ființe umane

În replică Alexandr Stoianoglo a scris pe Facebook că informațiile prezentate de Carp sunt ”o tentativă cinică de a atenua gravitatea decretului Maiei Sandu de grațiere a traficanților de droguri”.

”Mai exact, în martie 2020, în calitate de Procuror General, am intervenit la rugămintea părinților unor tineri moldoveni – care au fost traficați în Rusia, deposedați de acte și exploatați la muncă forțată. Impuși să cerșească sau să facă curierat, fără a ști ce exact transportă, aceștia au fost condamnați la ani grei de închisoare. În baza unei analize efectuate de secția de profil a Procuraturii Generale s-a ajuns la concluzia că de fapt, faptele tinerilor moldoveni condamnați în Rusia, nu au fost obiectiv probate, de facto aceștia fiind victime ale traficului de ființe umane și nu distribuitori de droguri. Prin urmare, am intervenit pe lângă Procurorul General al Federației Ruse cu solicitarea de a revizui sentințele sub aspect de inechitate și ilegalitate. Primind refuz de la autoritățile competente ale Rusiei, m-am adresat și Președintelui Republicii Moldova. Or, tinerii au suferit mai mult decât ar fi fost cazul”, a scris Stoianoglo.

Suspendarea lui Stoianoglo și cercetările pentru corupție și abuz în serviciu

Stoianoglo a fost numit în funcție în noiembrie 2019, în urma unui concurs public, și a fost suspendat pe 5 octombrie 2021, când CSP a permis ca el să fie cercetat penal pentru abuz în serviciu, corupere pasivă, fals în declarații și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Sursa foto: Facebook/Alexandr Stoianoglo

Alexandr Stoianoglo a fost reținut la 5 octombrie 2021 și a fost suspendat din funcție. Acesta s-a aflat în arest la domiciliu până în luna martie 2022. El a fost cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Pe 23 aprilie, el a fost pus sub acuzare pentru îmbogățire ilicită, într-un dosar intentat anul trecut, în care avea statut de bănuit. Potrivit anchetatorilor, nivelul veniturilor sale reale a depășit cu aproape 70 de mii de lei valoarea veniturilor declarate la FISC. Motiv pentru intentarea dosarului a servit și procurarea unui automobil în valoare de 340 de mii de lei.

Pe 26 ianuarie 2023, Alexandr Stoianoglo a înaintat un demers către Procuratura Generală prin care solicită încetarea practicilor ilegale de persecutare a persoanelor publice prin utilizarea urmăririlor penale pentru îmbogățire ilicită.

În februarie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a achitat pe fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, care a fost acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu, în complicitate cu fostul șef al  Secției resurse umane a Procuraturii Generale.