Așa îl numește ”cerchistul” Ion D.Sârbu. Și chiar așa e. Oricât ne-am chinui să găsim un alt termen pentru eșecul acestui popor, cu, totuși, atîtea calități, nu găsim.

Este ”boala” care cîndva, în istoria noastră s-a instalat și a pătruns adînc din oase, și de acolo mai adînc, pînă în sufletul românului. Boală care după cum se vede, se transmite și se acutizează cu fiecare generație care se naște…

Sado-masochismul ignoranței, fuga de real, acoperirea adevărului cu cifre, vorbe, promisiuni. Omisiunea și diversiunea tuturor discursurilor, evitarea sistematică a esențialului, de fapt, a omului și a necazurilor sale, înlocuirea adevărurilor, nu cu o minciună, ci cu un simulacru de adevăr, cu o mască de vorbe, convenționale și pur formale.

Când anume am revenit (dacă nu am fost dintotdeauna!) la turco-fanariotismul în care ne scăldăm?

Avem aceleași comportamente și aceleași obiceiuri cu cele adoptate de conducătorii acelor vremuri, cu diferența că acum, ”domnii” nu mai sunt albanezi sau greci, ci români sadea. Dar la fel, sau poate mai cotropitori și vânzători ai avuțiilor țării. Iar servitutea și servilismul nu mai sunt față de Turci, ci de marii hrăpăreți ai Europei, care nu uită niciodată să și ia ”tainul”. Pînă și cel mai scelerat președinte al României a recunoscut public acest fapt… Asta e vizibil cu ochiul liber, mai ales acum, de cînd cu scandalurile OMV și Damen.

Stăpânirea fanariotă în istoria României a fost considerată, pe bună dreptate din multe puncte de vedere, o perioadă de regres economic şi de maximă servitute în faţa Imperiului Otoman. În timpul domniilor fanariote, acei greci şi albanezi puşi de stăpânii otomani pe tronul Principatelor Româneşti pentru a le garanta controlul economic asupra acestor regiuni dar mai ales pentru a le aservi mai ușor, a fost înregistrat, ca și azi, un mare recul economic.

Şi asta mai ales datorită pretenţiilor crescânde ale Porţii, dar şi a voievozilor impuşi care doreau să se căpătuiască sau să acopere sumele mari oferite funcţionarilor otomani pentru a lua tronul. Copie fidelă a ceea ce se întîmplă azi în România.

Cum arată azi, România cotropită de interesele economice străine, dar ținută sub șantaj la ușile Schengen? Arată rău. Iar realitatea odioasă a faptului că multinaționalele au fost totdeauna protejate și excluse de la controale și respectarea Legii, spune totul. Intervențiile diplomaților străini, șantajul practicat de aceștia a funcționat în cei mai concludenți termeni fanarioți. Azi se poate constata că cele aproape 3.000 de firme cu capital majoritar austriac din baza de date a ANAF, aproape o treime înregistrau spre finalul anului trecut obligații fiscale neachitate către bugetul de stat, totalizând 392 milioane de lei. Iar unui român i se blochează conturile pentru o datorie de cîțiva lei…

Orice român care mai are o umbră de demnitate vede sărăcirea şi aservirea constantă a marii mase a poporului, a jaful economic organizat în favoarea străinilor. Dacă altă dată toate astea se făceau în favoarea Imperiului Otoman, acum acțiunile politicienilor Români se produc, de ani de zile în favoarea ”coloniștilor” (vechi și noi!), europeni, și deopotrivă pentru asigurarea peste generații a propriei căpătuieli. Dacă pe atunci, pe tronul Moldovei şi Ţării Româneşti au ajuns şi voievozi albanezi şi greci care au introdus iluminismul în lumea medievală românească și care s-au remarcat prin reforme care au contribuit la modernizarea Principatelor Române, pregătindu-le pentru epoca modernă, în timpurile noastre, România n-a avut noroc de politicieni care să se fi gîndit la binele țării, jefuind tot ce era de jefuit.

Ne-am întors, că tot vorbirăm despre Otomani, la sistemul Imperiului turcesc. Cantemir în a sa ”Istoria creșterii și descreșterii imperiului Otoman”, scrisă în limba latină, între 1714 și 1716, cu titlul original ”Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae” îl pomenește cu admirație pe pașa Köprülü Mehmed Pașa, recunoscut ca înțelept al imperiului, mare vizir, care considera definitorii șapte metode de guvernare, care, paradoxal, se regăsesc în toate formulele politice românești post 1989.

1. Sistemul peșcheșului ierarhic 2. Sistemul incompetenței ierarhice 3.Sistemul crimei colective 4.Sistemul furtului semilegal 5. Sistemul trădării la timp al fratelui 6.Sistemul mulgerii crapului cel gras 7.Sistemul marii pofte de a avea alai

Nu întîmplător se povestește că Soliman Magnificul se bucura cînd era informat că unul dintre noii numiți viziri începea să fure cu nesimțire. ”De acum încolo, sunt sigur de credința lui!”- obișnuia să spună acesta…

Importanța Cercului Literar de la Sibiu, creat în perioada ultimului război mondial (1943), rămâne și astăzi centrală pentru cultura română. O grupare literară și de idei importantă, care a format scriitori de anvergură: alături de Radu Stanca, liderul teoretic al grupării, eseist, dramaturg și teoretician al teatrului, I. Negoițescu, un critic literar extrem de original și Ștefan Augustin Doinaș, poet de dimensiune europeană, eseist, teoretician și critic de poezie; împreună cu ei – prozatorul și gînditorul I. D. Sîrbu – marea revelație a anilor ’90, Nicolae Balotă, Ovidiu Cotruș, Cornel Regman și Eugen Todoran, Eta Boeriu, Ioanichie Olteanu și Wolf von Aichelburg, filosoful Titus Mocanu, Deliu Petroiu, Radu Enescu și alții. Prin program și operă, aceștia sunt, structural, europeni. Creația lor este unul dintre capitolele care legitimează cultura română ca fiind una a vechilor și adevăratelor valori europene, azi abandonate. Majoritatea acestora au fost victimele unor procese înscenate politic de comuniști, și ai anilor grei de detenție la care au fost condamnați. Și, cu siguranță că ar fi, și azi, ținta cenzurii neomarxiste…

”Cerchiștii”, mai ales prin I.D. Sîrbu, ne au spus cu precizie ce simțeau, încă de atunci și ce presimțeau că vom trăi. Adică exact ce se întâmplă azi. În fața Prostiei, jigniți în ființa noastră, neputincioși sau îngroziți, nu ne rămâne altă soluție decât fuga. Ne retragem în dezordine: în păduri, biblioteci, alcool, streinătate. În noi înșine, întotdeauna. Prostia, așa cum se arată ea în politica secolului nostru, pare a fi un sindrom cosmic de Suferință.