Sifilisul neo-marxist nu mai are leac. A devenit congenital

Sifilisul neo-marxist nu mai are leac. A devenit congenitalSursa: EVZ

M-am numărat printre cei care au privit cu simpatie primul mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. De asemenea, cucerirea celui de-al doilea. Nu din motive care să țină de vreo grijă pentru situația internă a SUA. Nici americanii și nici țara lor nu sunt de compătimit, ci din cu totul alte motive.

Mi s-a părut absolut moral ca vindecarea omenirii de sifilisul neo-marxismului să înceapă de la poarta de intrare bolii, Statele Unite ale Americii. Am arătat în altă ocazie că semințele îmbolnăvirii în masă a minților tinerilor educați în universitățile americane de top au fost puse în anii `70 ai secolului XX. Totul s-a făcut în baza unui plan elaborat de strategii Departamentului America de Nord, din cadrul Directoratului I General al KGB.

Ulterior, la implementarea, amplificarea și exploatarea acestui plan au contribuit din plin fundațiile lui George Soros. Nimic nou. O operațiune de același fel - rușii au obiceiul să replice de câte ori este nevoie strategiile și tacticile care au dat rezultate scontate - a fost realizată cu succes în Marea Britanie, la mijlocul perioadei interbelice.

Să ne reamintim pe scurt.

Mai întâi, a fost recrutat de către NKVD(KGB) Anthony Blunt, profesor cu vederi marxiste al Universității Cambridge. Acesta i-a recrutat la rândul său, în folosul URSS, pe studenții Donald Mac Lean, Guy Burgess, Harold „Kim” Philby și pe John Cairncross.

La terminarea studiilor, toți au fost propulsați în posturi de maximă importanță în baza acțiunilor Rețelei de Sprijin a NKVD, de unde au putut livra Moscovei informații secrete de maximă importanță. Anthony Blunt a făcut-o din poziția de important funcționar MI5 în timpul războiului.

Harold „Kim” Philby a fost mai întâi jurnalist, iar apoi s-a alăturat serviciului de spionaj britanic, SIS (MI6) în 1940. Înainte de încheierea războiului, a fost numit șef al secției anti-sovietice a SIS. Astfel, bărbatul însărcinat cu desfășurarea operațiunilor împotriva sovieticilor era un agent KGB. Mai târziu a devenit ofițer șef al serviciilor secrete britanice în Statele Unite.

Guy Burgess a fost jurnalist, iar la izbucnirea războiului s-a alăturat și el MI6. Donald Mac Lean a fost diplomat de carieră în aceeași perioadă. În 1951, anunțați de Harold „Kim” Philby că sunt suspectați de spionaj, Guy Burgessm, Donald Mac Lean au dezertat în Uniunea Sovietică, unde și-au petrecut restul vieții. La fel și Harold „Kim” Philby niște ani mai târziu.

Înainte de a fi recrutați de NKVD, toți membrii grupului fuseseră convertiți la comunism, prin îndoctrinarea marxistă la care profesorul lor i-a supus. Fix ceea ce se întâmplă în mare, dar încetul cu încetul de vreo 40 de ani, în cele mai prestigioase universități americane, cu îndoctrinarea neo-marxistă. Mai apoi, în cele europene. La noi, de această îndoctrinare s-a ocupat în principal SNSPA, dar și alte facultăți de științe umaniste din prestigioase centre universitare din țară.

Printre efectele bolii cu care a fost și este infectat sângele tinerilor și de acolo creierul se numără politicile woke.

Duse la extrem, ele au devenit normă obligatorie, în măsura în care respingerea lor însemna persecuție și chiar excludere. Nu conta că unele dintre aceste politici păreau desprinse din cel mai stupefiant absurd.

Un exemplu, deja semnalat. În vara anului 2021, Parlamentul European adopta cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri, Raportul „Matic”. Acest raport prevede că și bărbații pot naște! De cine a fost votat? De neomarxiști, evident. Din partea României, inițiativa a fost îmbrățișată doar de europarlamentarii USR-PLUS, în frunte cu europarlamentarul Dacian Cioloș, astăzi un nume vehiculat pentru șefia SRI sau SIR. Ceea ce, să recunoaștem, ar fi o mare performanță pentru statul francez și serviciile sale de informații.

Una dintre prevederile Raportului „Matic” a fost aceea potrivit căreia „în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen” a stârnit rumoare. Nu m-am abținut și l-am întrebat public pe Dacian Cioloș dacă în ultima lună i-a venit ciclul menstrual.

Cum este și normal, că doar d-aia au fost încorporați, lui Dacian Cioloș, pluseriștilori și enormității neo-marxiste proaspăt votate, le-au sărit în apărare jurnaliștii de serviciu pe unitate. Unul de la UM „DIGI 24” a arătat că „Articolul N, cel care a produs cele mai mari discuții, indică faptul că toți cetățenii europeni ar trebui să beneficieze de asistență medicală privind nașterea unui copil, fără a fi discriminați pe criterii de identitate de gen.”

Cu alte cuvinte, omenirea europeană, partea ei bărbătească, putea răsufla ușurată, nu va fi obligată de neo-marxiști să nască, căci prevederea garanta dreptul la îngrijirile medicale legate de naștere ale transsexualilor și ale indecișilor. Adică, fix aceleași drepturi de care se bucurau și până atunci, și transsexualii femei „la bază”, cât și non-binarii, tot femei „la bază” și aceștia. O prostie inutilă în plan practic!

De ce spuneam asta și atunci, și acum?

Pentru că nu se cunoaște absolut niciun caz în care, vreo femeie din aceste două categorii, sau mă rog, vreo persoană în posesia unui aparat reproducător feminin apt, să nu fi fost asistată medical în caz de sarcină și naștere. Își imaginează cineva că vreo asemenea persoană, gravidă fiind, a fost întrebată ce crede ea că este, bărbat, femeie, libelulă, ozeneu, după care să fi fost dată afară din cabinetul medical sau din maternitate, pentru că a răspuns greșit? Dacă da, să-și ia o trotinetă.

Pe de altă parte, cum dracului - Doamne iartă-mă! – să rămână gravide fetele astea, dacă în mintea, patimile și apucăturile lor ele sunt băieți? Așa, în silă, fără nicio tragere de inimă? Până și autorii documentului așază premisele apariției unei asemenea sarcini într-o coadă de pește aflată în ceață totală: „în anumite circumstanțe”.

Astfel, Raportul „Matic” nu a fost nimic altceva decât încă o declarație politică, o pisălogeală tembelă, o ținere forțată pe tapet a unei teme de impus artificial, prin metoda „hai, să vorbim, să ... turma la cap, ca să le intre fraierilor bine în minte”. Pentru că altfel, ce să-i fi apucat? Cum ziceam și mai sus, au fost vreodată discriminate asemenea persoane? Le-a întrebat vreodată cineva la început de consult medical, sau la internare, pe vreo transgenderă sau pe vreo non-binară „V-ați crezut vreodată bărbat?”, pentru ca la o adică să fie dată pe ușă afară?

Cum ziceam, doar un singur exemplu din zeci și sute care au dus partea întreagă la cap și suflet din omenire la o uluială înfricoșată.

Revin și arăt, vorba avocaților, această parte a omenirii, dar mai ales a electoratului american - loc unde erai dat afară din universitate sau de la multinațională, dacă nu erai de acord ca un pugilist bărbat să se declare femeie și să le snopească în bătaie pe concurente - l-a sprijinit pe Donald Trump cu rezultatele știute.

S-ar putea crede că neo-marxiștii americani au înțeles cum și ce contra-reacție au generat și că se vor feri de orice idee absurdă le-ar mai sticli. Eu chiar am crezut asta. Nimic mai greșit. M-am înșelat în stil mare. O țin pe a lor, oricât s-ar adânci în negură. Iarăși, doar un exemplu.

În timpul unei audieri în Senatul SUA, senatorul republican Josh Hawley din Missouri i-a adresat Dr. Verma, Nisha Verma, medic obstetrician și ginecolog specializat în asistență medicală reproductivă în statele Georgia și Massachusetts, o întrebare cât se poate de banală.  Senatorul Hawley a vrut să știe dacă medicul crede că bărbații pot rămâne însărcinați.

Timp de mai multe minute, medicul a evitat să răspundă și a precizat că face asta pentru că nu este sigur  „care era scopul” întrebării, apoi a declarat că are grijă de „pacienți cu identități diferite” și „multe femei”. Cum medicul nu răspundea la întrebarea sa, senatorul a repetat-o ​​de câteva ori, cât de clar a putut. Răspunsul martorei a repetat de fiecare dată cuvânt cu cuvânt declarațiile sale anterioare.

Îmi este teamă că sifilisul de care au fost universitățile americane îmbolnăvite este unul fără leac. Asta, pentru că a devenit congenital. Se transmite implacabil de la o generație la alta în forme din ce mai grave.

94
16