Condamnarea pe viață a lui Emil Gânj a rămas definitivă. Bărbatul este încă urmărit de autorități

Condamnarea pe viață a lui Emil Gânj a rămas definitivă. Bărbatul este încă urmărit de autoritățiEmil Gânj / sursa foto: ChatGPT

Hotărârea Tribunalului Mureș prin care Emil Gânj a fost condamnat la detenție pe viață pentru uciderea fostei partenere și incendierea locuinței acesteia a rămas definitivă după expirarea termenului legal de apel. Bărbatul, dat în urmărire generală încă din vara anului trecut, continuă să fie căutat de autorități.

Sentința a fost pronunțată pe 19 mai de Tribunalul Mureș, iar termenul de zece zile în care putea fi contestată a expirat fără ca inculpatul să formuleze apel. Cazul este unul dintre cele mai grave dosare de violență domestică și omor calificat judecate în ultimii ani în județul Mureș.

Detenție pe viață pentru omor calificat și alte infracțiuni

Potrivit hotărârii instanței, Emil Gânj a fost condamnat la detenție pe viață pentru omor calificat. Judecătorii au reținut că fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie.

Pe lângă acuzația principală, acesta a mai fost condamnat pentru distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. Pedepsele au fost contopite, inculpatul urmând să execute sancțiunea cea mai severă, respectiv detențiunea pe viață.

Instanța a dispus și menținerea revocării liberării condiționate acordate anterior, precum și adăugarea restului de pedeapsă rămas neexecutat la condamnarea actuală.

Interdicții suplimentare și măsuri de protecție

Tribunalul Mureș i-a interzis lui Emil Gânj exercitarea unor drepturi civile și electorale, inclusiv dreptul de a alege și de a fi ales. Totodată, acesta nu va putea deține, purta sau folosi arme.

Judecătorii au stabilit și măsuri de protecție pentru familia victimei. Bărbatului îi este interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de rudele femeii sau să comunice cu acestea.

De asemenea, nu va avea dreptul să se afle în comuna Miheșu de Câmpie până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Tribunal Mures

Tribunal Mures / sursa foto: captură video

Instanța a menținut și statutul de persoane civile vulnerabile pentru membrii familiei victimei, precum și măsurile speciale de protecție dispuse în timpul procesului.

Daune morale de 510.000 de euro pentru familia victimei

Prin aceeași sentință, Emil Gânj a fost obligat să achite rudelor victimei daune morale în valoare totală de 510.000 de euro.

Pentru recuperarea prejudiciului, instanța a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate sau care vor intra în patrimoniul condamnatului, precum și poprirea eventualelor venituri până la concurența sumei stabilite.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, având în vedere că Emil Gânj nu deține bunuri pe numele său, despăgubirile ar putea fi solicitate statului român în condițiile prevăzute de legislația privind protecția victimelor infracțiunilor.

Acuzat că și-a ucis partenera și a incendiat locuința

Anchetatorii susțin că faptele au avut loc în luna iulie a anului trecut, în comuna Miheșu de Câmpie din județul Mureș.

Conform procurorilor, Emil Gânj s-ar fi deplasat la locuința femeii înarmat cu un topor, ar fi distrus geamuri și ușa de acces, după care ar fi lovit-o de mai multe ori în zona capului, provocându-i moartea.

Ulterior, acesta ar fi stropit cadavrul cu benzină și i-ar fi dat foc, incendiind în același timp și locuința victimei.

Trimis în judecată în octombrie 2025, bărbatul a fost arestat preventiv în lipsă și este în continuare dat în urmărire generală. Autoritățile desfășoară operațiuni de căutare încă din vara anului trecut.