Autotren încărcat cu bomboane, cuprins de flăcări pe DN5, în județul Giurgiu. Aproape 80% din marfă a ars
- Mădălina Sfrijan
- 16 august 2026, 09:30
Pompieri. Sursa foto: Arhiva EVZ
Un autotren care transporta bomboane a fost cuprins de flăcări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN5, în zona localității Daia, județul Giurgiu. Incendiul a afectat capul tractor, remorca și aproximativ 80% din marfa transportată, potrivit ISU Giurgiu.
Incendiu violent pe DN5, în Giurgiu. Un autotren plin cu bomboane a luat foc
Incendiul s-a produs pe sensul de mers către Giurgiu, iar pompierii Detașamentului Giurgiu au intervenit cu două autospeciale de stingere.
„Un autotren a luat foc, azi-noapte, pe DN 5 în zona localităţii Daia. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers spre Giurgiu. Din fericire, nu au fost persoane rănite”, anunță ISU Giurgiu.
Când pompierii au ajuns la fața locului, întregul autotren era cuprins de flăcări. În timpul intervenției, echipajele au constatat că a existat o explozie la rezervor.

Pompieri Cluj. Sursă foto: Facebook
Remorca transporta bomboane ambalate în cutii
Remorca era încărcată cu bomboane ambalate în cutii. Incendiul s-a extins asupra întregului ansamblu, iar aproximativ 80% din încărcătură a fost afectată. Potrivit pompierilor, circa 20% din marfă a fost salvată și protejată de pompieri.
Intervenția a necesitat și sprijinul unor utilaje de la Secția de Drumuri Naționale Giurgiu și al unui operator economic. Echipamentele au fost folosite pentru îndepărtarea încărcăturii de pe șosea, astfel încât traficul să poată fi reluat în condiții de siguranță.
Incendiu puternic în județul Dâmbovița
Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 14 august 2026, la o anexă gospodărească din Găești, județul Dâmbovița. Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar pompierii au mobilizat cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Fumul degajat de incendiu a fost dens, astfel că autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT către populația din zonă.
,,Din cauza fumului dens, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru a informa locuitorii și a-i îndemna să ia măsuri de precauție”, au transmis oficialii.