Secretele lui Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023. De ce victoria sa este controversată

Secretele lui Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023. De ce victoria sa este controversată Sursa foto: Theodor Andrei / Facebook

Theodor Andrei, un tânăr de 19 ani, a reușit să cucerească publicul din România și să fie cel mai votat artist dintre cei 12 finaliști ai Selecției Naționale. El va reprezenta țara noastră la competiția internațională Eurovision 2023. Chiar dacă este tânăr, experiența sa în domeniul muzical este una vastă.

Theodor Andrei este artistul care va reprezenta România la Eurovision 2023. Prestația sa din finala Selecției Naționale a impresionat publicul, fiind votat de peste 5.000 de persoane, din cele aproximativ 40.000 de voturi totale.

Tânărul de 19 ani a reușit să impresioneze publicul cu piese „Off and On”, o compoziție care îmbină versuri în limba română și engleză. Telespectatorii TVR l-au ales pe el să ne reprezinte la competiția internațională, fiind votat de 5.230 de persoane. Pe locul doi a fost Andreea D Folclor Orchestra, cu 4.845 de voturi, iar locul trei a fost ocupat de Andrei Duțu, cu 4.302 voturi.

Competiția internațională Eurovision 2023 va avea loc la Liverpool. În acest an, Ucraina ar fi trebuit să organizeze concursul însă, din cauza războiului, acest lucru nu se poate. Marea Britanie s-a oferit să fie ea gazda, în numele statului invadat de Rusia. Semifinalele competiției vor avea loc pe 9 și 11 mai, Theodor Andrei urcând pe scenă, conform tragerii la sorț, în cea de-a doua semifinală. Dacă trece de această etapă, reprezentantul României va ajunge în finală, organizată pe 13 mai 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cine este Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023

Finala Selecției Naționale a fost difuzată, în direct, pe toate canalele Televiziunii Române, inclusiv în mediul online. După ce a fost anunțat câștigătorul, comentariile au început să apară, unii telespectatori fiind nemulțumiți de verdictul final. Anul acesta reprezentantul țării noastre pentru Eurovision a fost ales exclusiv prin votul publicului, însă tot au existat nemulțumiri.

Unii telespectatori au susținut că Theodor Andrei este mult prea tânăr și fără experiență în domeniul muzical pentru a participa la astfel de competiții. Aceste afirmații sunt totuși nefondate. Deși are doar 19 ani, tânărul a obținut peste 200 de premii în festivaluri naționale și internaționale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse.

Theodor Andrei a participat și la două show-uri de talente din România. A fost în semifinala primei ediții „Vocea României Junior”, în 2017 și a ajuns până în faza de bootcamp în cadrul show-ului „X Factor România”, în anul 2020.

Anul 2022 a fost unul plin de reușite pentru tânărul artist. A primit Premiul Myosotis pentru piesa „Artist”, de pe albumul „FRAGIL”, fiind considerată cea mai bună creație a unui cantautor. Tot anul trecut, Theodor Andrei a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Mihaela Runceanu.