Schema ilegală de închiriere a apartamentelor, descoperită în București și Teleorman. Cum erau păcălite victimele

Schema ilegală de închiriere a apartamentelor, descoperită în București și Teleorman. Cum erau păcălite victimeleChirie. Sursa foto: Freepik

Două persoane au fost descoperite de polițiștii din București și județul Teleorman că au înșelat 19 oameni printr-o schemă de închiriere ilegală a apartamentelor, provocând un prejudiciu de aproape 7.000 de euro și 15.400 de lei. Ancheta arată că, între octombrie 2025 și februarie 2026, cei doi bărbați au închiriat apartamente în regim hotelier, folosind identități false. Ulterior, acestea erau subînchiriate în mod ilegal pe termen lung, potrivit Poliției.

Schemă de închiriere ilegală, descoperită de polițiști

Victimele erau contactate prin aplicații de mesagerie, li se solicita plata unei luni de chirie și a unei garanții, apoi primeau contracte electronice false. Pentru a facilita accesul la locuințe, suspecții foloseau coduri pentru a ridica cheile din cutie, pretinzând că nu se află la fața locului.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie 2025 - februarie 2026, două persoane ar fi oferit spre închiriere, în mod nereal, mai multe apartamente situate în municipiul București, la prețuri sub nivelul pieței”, arată oamenii legii.

De asemenea, suspecții solicitau victimei informațiile necesare pentru a accesa portofelele virtuale și conturile de criptomonede pe care le administrau, iar plata chiriei se făcea exclusiv prin aceste metode digitale, fără tranzacții bancare tradiționale.

Percheziții

Percheziții. Sursa foto: Arhiva EVZ

Prețuri sub nivelul pieței

Având în vedere că infractorii stabileau prețuri sub nivelul pieței, apartamentele se închiriau rapid, iar după încasarea banilor, cei doi încetau orice contact cu chiriașii, lăsând victimele fără locuință și fără posibilitatea de a-și recupera banii.

Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat magistraților. Cercetările continuă pentru identificarea întregii rețele implicate.

Percheziții domiciliare în București și Teleorman

În acest caz, polițiștii din București și Teleorman au efectuat pe 18 februarie 2026 două percheziții domiciliare. Operațiunea a fost coordonată de Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, cu sprijinul Secțiilor 18 și 24, precum și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din București și Teleorman. Cei doi sunt suspectați de infracțiuni de înșelăciune și fals informatic