România, prinsă între parteneriatul cu SUA și UE. Dîncu: lingușirea lui Donald Trump nu mai funcționează pentru Europa

România, prinsă între parteneriatul cu SUA și UE. Dîncu: lingușirea lui Donald Trump nu mai funcționează pentru EuropaSUA-UE. Sursa foto: Freepik

România nu trebuie să aleagă între mamă și tată, spune europarlamentarul PSD Vasile Dîncu, făcând referire la Europa și SUA. De asemenea, el a atras atenția asupra tensiunilor tot mai mari dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, precizând că „lingușirea lui Donald Trump de către europeni nu mai funcționează”. Într-un interviu acordat RFI, Dîncu a explicat că România nu trebuie să facă o alegere între cele două puteri, chiar dacă uneori țara se simte prinsă între apartenența la UE și parteneriatul strategic cu SUA.

Dîncu, despre poziția în care se află România

Dîncu susține că această abordare, folosită până acum ca tactică politică sau diplomatică, și-a pierdut eficiența, iar Europa trebuie să adopte o poziție clară și consecventă, bazată pe principii, pentru a-și proteja interesele în relațiile transatlantice.

Potrivit europarlamentarului, României s-a aflat într-o situație delicată în ultima vreme, fiind prinsă între două tipuri de apartenență.

„Din păcate, în ultima vreme, conducerea României s-a simțit ușor încurcată, trebuind să aleagă între două tipuri de apartenență”, a arătat el.

Vasile Dîncu

Vasile Dîncu. Sursa foto: Facebook

Parteneriatul cu SUA și sprijinul UE, aspecte esențiale

El a explicat că parteneriatul strategic cu SUA asigură liniștea securității, sprijin logistic și operațional prin bazele americane de pe teritoriul României, în timp ce apartenența la Uniunea Europeană contribuie la modernizarea societății și furnizează fonduri esențiale pentru dezvoltarea și funcționarea statului.

„Pe de o parte, avem un parteneriat strategic cu SUA, un parteneriat strategic care ne asigură nouă liniștea securității sau sentimentul securității, dacă nu chiar securitatea, avem baze americane importante din punct de vedere logistic și operațional pe teritoriul României. Pe de altă parte, avem apartenența la UE, cea care ne modernizează societatea, ne asigură fonduri, chiar de supraviețuire pentru România. România s-a simțit încurcată între aceste două apartenențe”, a explicat eurodeputatul.

În viziunea sa, România nu trebuie să aleagă între cele două apartenențe, ci să se ghideze după principii. El adaugă că țara s-a alăturat Uniunii Europene și a încheiat parteneriatul strategic cu SUA pentru a respecta anumite principii fundamentale, precum respectul independenței, respectul teritorialității și dreptul fiecărei națiuni de a-și defini propriul proiect și destin.

„Aceasta este o falsă dilemă. România nu trebuie să aleagă între mamă și tată, nu trebuie să aleagă între cele două apartenențe. Pur și simplu, trebuie să recurgă la principiu. Ne-am dus în UE, am făcut parteneriatul strategic, pentru a respecta niște principii. Aceste principii erau respectul independenței, respectul teritorialității, dreptul fiecărei națiuni de a-și defini singură proiectul și soarta (…). Pentru națiunile mici și medii, respectul principiului și consecvența sunt cele care îți asigură securitate, cel puțin pe termen lung”, a continuat Dîncu.

România, între ciocan și nicovală

Întrebat despre efectele lingușirii liderilor europeni față de Donald Trump, Vasile Dîncu a subliniat că, deși până acum a funcționat ca instrument de comunicare politică sau diplomatică, această strategie și-a pierdut eficiența. Europarlamentarul consideră că Europa a pierdut teren în noul mandat al președintelui american și că abordarea respectivă nu mai este viabilă.

„Din păcate, a funcționat ca și comunicare politică sau diplomatică și cred că Europa a pierdut aici în noul mandat al lui Donald Trump. Nu cred că mai funcționează”, a arătat el.

Potrivit europarlamentarului, România ar trebui să se concentreze pe respectarea principiilor stabilite în parteneriatul cu UE și cel strategic cu SUA, mai degrabă decât pe încercarea de a favoriza o parte sau alta în relațiile internaționale.

5
1