România intră în iarnă cu aer de primăvară. Schimbare bruscă de vreme la început de decembrie
- Maria Dima
- 21 noiembrie 2025, 09:26
Sursa foto: Pixabay- Ultima săptămână din noiembrie aduce temperaturi ridicate și ploi mai multe în vest
- Prima săptămână din decembrie, mai caldă decât în mod normal
- În mijlocul lunii decembrie, vremea revine la normal
- Săptămâna premergătoare Crăciunului: valori termice normale
- Prognoza pentru sâmbătă, 22 noiembrie. Vreme caldă în sud și centru, răcire bruscă în rest
- Prognoza pentru București
- Duminică, 23 noiembrie, răcire accentuată și precipitații slabe
- Frig și în Capitală
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru ultima săptămână din noiembrie și pentru întreaga lună decembrie. Potrivit meteorologilor, România va traversa o perioadă mai caldă decât în mod obișnuit, cu temperaturi peste media climatologică până în prima săptămână a lunii viitoare. Ulterior, vremea va reveni treptat la valorile specifice sezonului.
Ultima săptămână din noiembrie aduce temperaturi ridicate și ploi mai multe în vest
Săptămâna 24 noiembrie - 1 decembrie 2025. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în toate regiunile României. Abaterea termică pozitivă va fi mai pronunțată în sud-estul țării.
Pe partea de precipitații, vestul și sud-vestul se vor confrunta cu un regim pluviometric excedentar, în timp ce restul țării va avea cantități apropiate de cele normale pentru acest interval.
Prima săptămână din decembrie, mai caldă decât în mod normal
Săptămâna 1 – 8 decembrie 2025. Temperaturile medii vor fi ușor peste cele obișnuite pentru începutul lunii decembrie, o situație întâlnită în cea mai mare parte a țării. Precipitațiile vor avea valori apropiate de normal în sud, însă în rest se va instala un deficit, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
În mijlocul lunii decembrie, vremea revine la normal
Săptămâna 8 - 15 decembrie 2025. ANM estimează temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în nord-vest, dar în restul țării se va situa în jurul valorilor obișnuite.
Săptămâna premergătoare Crăciunului: valori termice normale
Săptămâna 15 – 22 decembrie 2025. Temperaturile vor fi în general apropiate de mediile climatologice pentru a doua decadă a lunii decembrie.
Cantitățile de precipitații vor fi, de asemenea, normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.
Prognoza pentru sâmbătă, 22 noiembrie. Vreme caldă în sud și centru, răcire bruscă în rest

Sursa foto: Freepik
Ziua de sâmbătă vine cu temperaturi de până la 20 de grade. În centrul și sudul țării, vremea rămâne caldă pentru această dată, iar în sud-est chiar deosebit de caldă. În schimb, în vest, nord și nord-vest, aerul rece pătrunde puternic, aducând o răcire semnificativă față de ziua precedentă.
Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile vor cuprinde aproape toată țara, cu excepția Dobrogei, unde se vor semnala doar local. În sud vor fi ploi însoțite izolat de descărcări electrice. Din orele serii, la munte precipitațiile vor trece în ninsoare, cu depunere de strat proaspăt de zăpadă. Lapovița și ninsoarea își vor face apariția și în extremele vestice ale Crișanei, apoi în nordul Moldovei, în zona subcarpatică a Moldovei și în estul Transilvaniei, unde pe alocuri se poate forma polei.
Local, cantitățile de apă vor ajunge la 10–15 l/mp, iar pe arii restrânse, mai ales în Carpații Meridionali și în zonele subcarpatice ale Olteniei și Munteniei, pot depăși 25 l/mp. Vântul va fi slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari și temporar în sud-est.
Maximele vor varia de la 3–4 grade în nordul Moldovei și dealurile Crișanei, până la 20 de grade în Dobrogea și sud-estul Munteniei. Minimele se vor situa între 0 și 12 grade, cu valori ușor mai ridicate pe litoral. În prima parte a zilei este posibilă ceață.
Prognoza pentru București

Sursa foto: dreamstime.com
Capitala va avea valori termice similare cu intervalul precedent: o maximă în jurul a 14 grade și o minimă de 7–8 grade. Cerul va fi noros, cu ploi temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața pot apărea zone de ceață.
Duminică, 23 noiembrie, răcire accentuată și precipitații slabe
Duminica aduce o vreme mai rece decât în mod obișnuit în vestul și nordul țării, dar răcirea se va extinde accentuat și în centru, sud și sud-est. Cerul va fi înnorat în toate regiunile, persistent mai ales în jumătatea nordică.
Vor fi precipitații slabe: ninsoare la munte, lapoviță și ninsoare în vest, centru și nord, iar în restul teritoriului ploi, în special pe parcursul zilei. Local vor fi condiții de polei. Vântul va rămâne slab și moderat, cu intensificări în zonele montane înalte și trecător în rest.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1–3 grade în vest și 14–16 grade pe litoral. Minimele, între –3 și 4 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață pe arii restrânse.
Frig și în Capitală
În Capitală, valorile termice, în special cele nocturne, vor scădea puternic față de intervalul anterior. Ziua, cerul va rămâne acoperit, cu ploi slabe, după care se va însenina treptat. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima va fi de 8–10 grade, iar minima va coborî spre 0–2 grade.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.