Ședință urgentă la Ministerul Mediului. Autoritățile se pregătesc pentru fenomene meteo extreme
- Bianca Ion
- 11 iunie 2026, 18:10
Diana Buzoianu. Sursă foto: Facebook
Ministerul Mediului a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după avertizările meteorologice și hidrologice de Cod galben și Cod portocaliu emise pentru mai multe regiuni ale țării. Specialiștii au avertizat că urmează un episod de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi torențiale, vijelii, grindină și posibile creșteri rapide ale debitelor unor râuri.
Ședință urgentă la Ministerul Mediului
Ședința extraordinară a Comitetului ministerial pentru situații de urgență a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice și hidrologice transmise de Administrația Națională de Meteorologie și de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Reuniunea a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop.
Specialiștii ANM au avertizat că instabilitatea atmosferică va fi foarte accentuată în intervalul vizat de avertizările aflate în vigoare.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul ședinței, Codul portocaliu vizează 17 județe, unde sunt așteptate precipitații abundente, cu acumulări locale de 40-60 l/mp și izolat peste 70 l/mp. În restul țării, unde este în vigoare Cod galben, sunt prognozate ploi însemnate cantitativ, însoțite de grindină și vijelii. Autoritățile au avertizat că, în funcție de evoluția fenomenelor, pot fi emise și avertizări nowcasting.
Autoritățile se pregătesc pentru fenomene meteo extreme
Reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” au declarat că au fost dispuse măsuri de pregolire a acumulărilor aflate în zonele vizate de Codul portocaliu. Totodată, aceștia au informat că acumulările Măneciu și Paltinu sunt monitorizate permanent, în contextul precipitațiilor prognozate.
La rândul lor, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au atras atenția asupra cantităților mari de apă estimate pentru următoarele ore. Potrivit acestora, ploile vor avea caracter torențial și există posibilitatea emiterii unor avertizări de Cod roșu pentru fenomene imediate sau a extinderii zonelor aflate deja sub avertizare.
Autoritățile locale, chemate să asigure permanența
Reprezentanții Ministerului Mediului au transmis că toate comitetele locale pentru situații de urgență trebuie să asigure permanența pe timpul nopții și să utilizeze toate mijloacele disponibile pentru avertizarea și alarmarea populației din zonele expuse riscului de inundații.
Măsurile vizează în special localitățile aflate în zone cu risc de revărsare a cursurilor de apă, scurgeri de pe versanți, accidente la construcții hidrotehnice sau poluări accidentale pe râuri.
Conform legislației, primarii, în calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, sunt responsabili de dispunerea măsurilor de avertizare și alarmare a populației și a obiectivelor aflate în zonele de risc.
Ministerul Mediului a transmis și că deținătorii de acumulări mici trebuie informați permanent cu privire la evoluția prognozelor meteorologice și hidrologice.

Inundații. Sursă foto: Captură video
Cod galben de furtuni în mare parte din țară
Avertizarea Cod galben este valabilă în intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 10:00.
În Transilvania, Moldova, Oltenia, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Munteniei și Maramureșului, precum și în zonele montane, sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50-70 km/h, precum și căderi de grindină de mici dimensiuni.
Cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 l/mp, iar izolat pot depăși 40-50 l/mp.
Cod portocaliu în 17 județe
Codul portocaliu este valabil în intervalul 11 iunie, ora 12:00 – 12 iunie, ora 10:00. Sunt vizate județele Cluj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava, precum și zonele montane din Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și Gorj.
Meteorologii au anunțat averse torențiale importante cantitativ, vijelii cu rafale de 70-90 km/h și, izolat, grindină de dimensiuni medii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 40-60 l/mp și local vor depăși 70 l/mp.
Pentru 12 iunie, între orele 10:00 și 21:00, este în vigoare și o nouă atenționare Cod galben pentru Muntenia și Dobrogea, unde sunt prognozate averse însemnate cantitativ și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Avertizări hidrologice pe zeci de râuri
Pe fondul precipitațiilor prognozate, INHGA a emis avertizări hidrologice de Cod galben și Cod portocaliu pentru numeroase râuri din țară.
Codul galben este valabil în intervalul 11 iunie, ora 12:00 – 12 iunie, ora 24:00 și vizează bazine hidrografice din Maramureș, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova și nord-estul țării.
De asemenea, pentru intervalul 12 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 24:00, avertizarea Cod galben se aplică râurilor din Dobrogea, în județele Constanța și Tulcea.
Codul portocaliu este în vigoare între 11 iunie, ora 14:00 și 12 iunie, ora 12:00 și vizează mai multe râuri din județele Alba, Cluj, Hunedoara, Covasna, Harghita, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani și Iași, unde există risc ridicat de viituri și depășirea cotelor de atenție.