România, în alertă! Se întâmplă cu 8 din 100 de elevi în plină pandemie. Crunt

România, în alertă! Se întâmplă cu 8 din 100 de elevi în plină pandemie. Crunt

În plină pandemie de coronavirus, reprezentanţii World Vision România au dat publicităţii o statistică alarmantă despre ce se întâmplă cu 8 din 100 de elevi care învaţă în mediul rural.

Astfel, conform sursei citate, doar 7,8% din populaţia în vârstă de 30-34 de ani care locuieşte în mediul rural are studii superioare.

Asta indică ultimele statistici oficiale, care mai scot la suprafaţă şi că drumul de la sat la universitate este „unul anevoios în România”.

Mai departe, reprezentanţii World Vision România au precizat că situaţia este diferită în azul programului „Vreau în clasa a 9-a”.

Acest demers educaţional este susţinut de World Vision România, iar în cadrul său, 70% dintre liceenii din mediul rural au fost admişi la facultate în 2020.

România, mult sub media europeană

Citind concluziile studiului publicat de sursa citată, parcă nici nu mai miră în ce raport se află ţara noastră comparativ cu alte state din Uniunea Europeană.

Cu toate că în ultimele zeci de ani situaţia s-a mai ameliorat, România încă este codaşă.

„Deşi în ultimele două decenii a crescut semnificativ numărul absolvenţilor din învăţământul universitar, ţara noastră încă se plasează mult sub media europeană în ceea ce priveşte ponderea persoanelor cu studii superioare din totalul populaţiei (26% în 2017, faţă de media UE de 40%).

În plus, angajatorii spun că absolvenţii care intră pe piaţa forţei de muncă au competenţe prea teoretice şi că acestora le lipsesc adesea competenţele non-tehnice esenţiale, printre care se numără soluţionarea problemelor, munca în echipă şi comunicarea, conform Raportului de ţară din 2019, realizat de Comisia Europeană”, se arată în comunicat.

Programul „Vreau în clasa a 9-a”

Vreau în clasa a 9-a este un program în care au fost înscrişi peste 700 de elevi de liceu numai în acest an şcolar.

Ignorând pericolele generate de pandemie, demn de evidenţiat este şi faptul că dintre aceştia, 147 au dat examenul de bacalaureat.

Mai departe, după sesiunea de bacalaureat din august, promovabilitatea liceenilor incluşi în program a crescut la 94,61%, ceea ce a ridicat şi rata celor admişi la facultate.

De asemenea, aproape două treimi dintre elevi au obţinut note peste 8,00, cea mai mare medie fiind de 10 pe linie.

Admişi la Medicină şi Psihologie

„Peste 70% dintre liceenii care au luat examenul de bacalaureat au fost admişi la o formă de învăţământ superior, iar facultăţile la care au fost admişi acoperă o paletă foarte largă: de la Medicină, la Chimie, Psihologie, Politehnică, Informatică, Geografie, Finanţe, Inginerie şi Management în Agricultură, Litere, Sociologie.

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului.

Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, a ajutat peste 560.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din opt judeţe”, arată Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News