Marius Calotă, partenerul Rodicăi Stănoiu, detalii despre relație și căsătorie

Marius Calotă, partenerul Rodicăi Stănoiu, detalii despre relație și căsătorieRodica Stănoiu. Sursă foto: Captură video

Marius Calotă, cel care i-a fost partener de viață  fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu, a transmis presei o serie de clarificări referitoare la informațiile apărute în spațiul media, în ultimele zile. Acesta susține că „începând cu data de 05.12.2025, numele și imaginea mea au fost asociate unor grave acuzații nefondate în spațiul public, fiind realizate multiple afirmații de fapt false de natură a scandaliza publicul și a îmi afecta în mod grav dreptul la viață privată, precum și relațiile sociale, este necesar să dezmint următoarele aspecte factuale”.

Marius Calotă nu a fost căsătorit cu Rodica Stănoiu

După moartea Rodicăi Stănoiu avocata Alice Drăghici, o foarte bună prietenă a fostului ministru, a povestit în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu de la România TV că Marius Calotă s-ar fi căsătorit cu Rodica Stănoiu în urmă cu cinci ani. Despre el, Alice Drăghici a mai povestit că este jurist de meserie și că ar fi moștenitor legal al soției care a decedat la vârsta de 86 de ani.

La aproape două săptămâni de la vehicularea acestor informații, Marius Calotă dezminte în mod public căsătoria cu Rodica Stănoiu:

„S-a afirmat în mod fals și complet tendențios, cu unicul scop de a produce senzaționalul, faptul că între mine și doamna Rodica Stănoiu ar fi fost încheiată o căsătorie legală. Deși nu există niciun document în acest sens (iar încheierea unei căsătorii este întotdeauna însoțită de certificatul de căsătorie) această informație falsă a fost preluată și publicată în multiple publicații online, fiind prezentată drept adevărată”, a transmis partenerul Rodicăi Stănoiu prin intermediul unui comunicat de presă.

Marius Calotă, iubitul Rodicăi Stănoiu

Marius Calotă, iubitul Rodicăi Stănoiu. Sursă foto: Captură video

Clarificări și despre înmormântarea Rodicăi Stănoiu

Rodica Stănoiu s-a stins din viață la 3 decembrie 2025, în locuința sa din Pipera, la vârsta de 86 de ani. În spațiul public au apărut, în ultimele zile, informații potrivit cărora ceremonia de înmormântare ar fi avut loc fără slujbă religioasă, fiind menționat doar un colind la mormânt — un aspect care a generat controverse și reacții din partea unor persoane apropiate.

„S-a propagat minciuna conform căreia doamna Rodica Stănoiu ar fi fost înmormântată fără slujbă religioasă, pe “repede înainte”. Doamna Rodica Stănoiu a decedat pe data de 03.12.2025 și a fost înmormântată la data de 05.12.2025 (a 3-a zi, conform practicilor uzual acceptate). Slujba de pomenire a fost desfășurată conform dorințelor doamnei Rodica Stănoiu și în conformitate cu religia și tradițiile creștine. Orice informație scandaloasă asociată procesiunii de înmormântare este falsă”, mai spune fostul partener.

De altfel, moartea Rodicăi Stănoiu a ridicat semne de întrebare procurorilor, care au decis deshumarea acesteia în urmă cu câteva zile. Bănuielile procurorilor au pornit de la faptul că în urmă cu mai bine de două luni fostul ministru ar fi ajuns la spital subnutrită și cu un ochi vânăt și, ulterior internată la spitalul Obregia, de unde ar fi fost externată la insistențele partenerului ei de viață cu 50 de ani mai tânăr. Decizia anchetatorilor a dorit să înlăture bănuielile referitoare la modul în care aceasta a trecut în neființă.  Marius Calotă a oferit mai multe informații despre toate acestea, precum și despre starea de sănătate din ultimele luni a fostului ministru.

De asemenea, partenerul de viață al Rodicăi Stănoiu respinge și informațiile apărute în presă referitoare la o presupusă externare din spital realizată cu acordul său și eventualele violențe asupra acesteia.

„Sub forma unor acuzații extrem de grave și prin distorsionarea voită a adevărului s-a afirmat în multiple publicații de presă online faptul că doamna Rodica Stănoiu ar fi fost internată “cu câteva zile înainte de a deceda” în  Spitalul Clinic prof. Dr. A. Obregia, unde ar fi ajuns “bătută” și “subnutrită”, iar externarea din spital s-ar fi efectuat la cererea subsemnatului”, a mai spus Marius Calotă.

Nepoata Rodicăi Stănoiu ar fi internat-o fără voința sa pe secția neuropsihiatrie de la Obregia

Într-un amplu punct de vedere, partenerul Rodicăi Stănoiu susține că situația medicală a acesteia a fost prezentată denaturat în spațiul public și invocă documente medicale care ar contrazice informațiile apărute în presă. Mai mult, acesta susține că fostul ministru ar fi fost internată împotriva voinței sale chiar de nepoata sa, audiată în urmă cu o zi de autorități.

„Realitatea faptică, relevată inclusiv de documentele medicale, este următoarea:

  • la data de 30.09.2025, ca urmare a unui accident (căzătură involuntară, specifică vârstei) doamna Rodica Stănoiu a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență București, pe secția corespunzătoare, în vederea tratării și supravegherii.
  • la data de 03.10.2025, la solicitarea nepoatei doamnei Rodica Stănoiu, aceasta a fost transferată pe secția de neuropsihiatrie a Spitalului Clinic Prof. Dr. A. Obregia.
  • internarea pe secția de neuropsihiatrie a fost nevoluntară, deci împotriva voinței doamnei Rodica Stănoiu, la cererea și insistențele nepoatei acesteia.

Din aceste date factuale, trebuie trase următoarele concluzii:

Internarea doamnei Rodica Stănoiu s-a produs la data de 30.09.2025, deci nu cu “câteva zile înainte de deces”.

Internarea doamnei Rodica Stănoiu pe secția de psihiatrie a fost împotriva voinței domniei sale, sub forma unei internări nevoluntare nelegale, doamna Rodica Stănoiu neaflându-se în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 487/2002 (adică pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane ori o tulburare psihică gravă – diagnosticată – iar neinternarea ar duce la agravarea stării de  sănătate psihiatrice). În atare condiții, apare ca evident că internarea din data de 03.09.2025, pe secția de psihiatrie a  Spitalului Clinic Prof. Dr. A. Obregia nu a fost ca urmare a unor presupuse violențe și nici nu a avut ca scop protejarea stării de sănătate a doamnei Rodica Stănoiu, ci s-a realizat în condiții de nelegalitate de către nepoata doamnei Rodica Stănoiu, și împotriva dorinței domniei sale”.

Marius Calotă: Am sprijinit-o în externarea de pe secția de psihiatrie

În acest context, partenerul de viață afirmă că implicarea sa în externarea Rodicăi Stănoiu s-a făcut la solicitarea expresă a acesteia și în prezența unor martori. Totodată, acesta respinge categoric ideea că ar fi insistat pentru externare în detrimentul îngrijirii medicale a Rodicăi Stănoiu.

În declarație este negată și existența unor afecțiuni psihiatrice, despre care s-a scris în spațiul public.

„Doar în acest context, subsemnatul, alături de mai mulți martori, și la solicitarea expresă a doamnei Rodica Stănoiu, am sprijinit-o în externarea acesteia de pe secția de psihiatrie, unde se afla internată nevoluntar. Este, așadar, falsă informația conform căreia subsemnatul aș fi insistat asupra externării din spital a doamnei Rodica Stănoiu și astfel aceasta ar fi fost lipsită de îngrijiri medicale.

Este falsă și informația conform căreia doamna Rodica Stănoiu ar fi suferit de boli psihiatrice, precum Alzheimer si demență, aceasta nefiind diagnosticată niciodată cu afecțiuni psihiatrice și neavând semne ale unor astfel de afecțiuni”, a mai transmis Marius Calotă.

Marius Calotă: Nu sunt persoană publică și nici nu doresc să fac parte din viața publică

În final, fostul partener al Rodicăi Stănoiu face referire și la informații apărute în presă despre viața sa personală, pe care le cataloghează drept complet neadevărate: „În mod fals s-a propagat în media informația conform căreia subsemnatul aș fi avut în trecut o relație cu o doamnă, medic de profesie, în vârstă de 60 de ani, care mi-ar fi cumpărat un imobil și un autoturism. Acest aspect putea fi lesne verificat prin consultarea bazelor de date publice”.

Acesta a dorit să clarifice și faptul că nu dorește să devină persoană publică și nici nu își dorește pe viitor acest lucru:  „Subsemnatul nu sunt persoană publică și nici nu doresc să fac parte din viața publică. Aspectele ce privesc viața personală a subsemnatului (precum supravegherea deplasărilor de pe parcursul unei zile, dublate de aprecieri eronate ale jurnaliștilor) nu sunt destinate dezbaterii publice”, este mesajul transmis în încheierea comunicatului.

14