Ce spun doi procurori despre moartea Rodicăi Stănoiu. Misterul iubitului mai tânăr și metoda „Lover Boy”

Ce spun doi procurori despre moartea Rodicăi Stănoiu. Misterul iubitului mai tânăr și metoda „Lover Boy”Rodica Stănoiu. Sursa foto Captură video

Luni, 15 decembrie, trupul Rodicăi Stănoiu, fosta ministră a Justiției, a fost exhumat, ca urmare a unei sesizări din oficiu a polițiștilor criminaliști de la Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov. Măsura a fost luată în contextul suspiciunilor privind circumstanțele morții sale, care au apărut recent în spațiul public.

Noi detalii despre moartea Rodicăi Stănoiu

Ancheta, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, vizează posibile fapte de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.

Primele rezultate ale necropsiei nu indică prezența unor leziuni care să fi contribuit direct la deces. De asemenea, examenul toxicologic efectuat asupra cadavrului nu a identificat semne de moarte violentă, potrivit surselor judiciare consultate.

Rodica Stănoiu

Rodica Stănoiu. Sursă foto: Captură video

Cu toate acestea, cazul continuă să ridice numeroase semne de întrebare. În martie, fostul ministru se afla într-o formă fizică foarte bună, fapt ce face sfârșitul neașteptat și rapid cu atât mai surprinzător. Procurorii Dan Voinea și Marian Sântion au oferit noi detalii despre moartea fostei ministre.

„La prima vedere pare o moarte naturală. În experienţa mea profesională, am văzut cazuri multe de bătrâni care trăiau cu fete tinere, mai puţin invers. Îmi este greu să cred că între cei doi ar fi putut exista semne clare de iubire. Un astfel de caz nu am mai întâlnit”, a declarat Dan Voinea.

Metoda „Lover Boy”

Marian Sântion a declarat că procurorul care se ocupa de caz ar putea lua în considerare metoda „Lover Boy”. El a mai spus că sunt multe semne de întrebare.

Iubit Rodica Stănoiu

Iubit Rodica Stănoiu. Sursa foto: Captură video

„Deși există suspiciuni rezonabile, cazul de față poate intra cu ușurință în sfera celor subiective. Şi da, chiar dacă convine unora, sau nu, dar trebuie respectate toate aceste proceduri; iar acuma este foarte greu de reconstruit totul, cu minuţiozitate.

Dar, în egală măsură recunosc că se pot ridica mari semne de întrebare, cum de – a putut a sta împreună la o aşa mare diferenţă, ca vârstă!

Nu este exclus ca procurorul care se va ocupa de cazul acesta să ia în calcul şi metoda “Lover Boy”, cât şi restul de elemente care duc la aşa ceva. Nu exclude nici alte motive, cu alte nuanţe. Totul îmi pare, în cazul acesta, într-o continua dinamică”, a sous el pentru Cancan.

Tinerelul Rodicăi Stănoiu, folosit ca momeală

Surse apropiate anchetei au declarat că Marius, iubitul tinerel al Rodicăi Stănoiu, ar fi putut fi folosit ca „momeală” în scopuri necunoscute imediat după deces. În prezent, singurele indicii concrete rămân fotografiile lăsate de aceasta și declarațiile făcute la Iași, unde, întrebată despre cum suportă singurătatea, a răspuns că are un partener mai tânăr.

Ancheta continuă, iar autoritățile promit clarificări pe măsură ce probele suplimentare vor fi analizate.