Caragiale în 1890. sursa: historic.ro
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Caragiale a fost un om care a trăit viața la intensitate maximă. Marin Sorescu, într-o poezie dedicată lui Shakespeare, scrisese la final „s-a dus să moară puțin”. Așa s-a întâmplat și cu I.L. Caragiale. „Peste măsură de istovit, s-a dus să moară puțin” la 9 iunie 1912.
Caragiale, exilul berlinez și decesul
Caragiale s-a autoexilat la Berlin în 1905, trăind acolo din moștenirea unei mătuși, Momoloaia. A mai revenit în țară, de câteva ori. A trăit la Berlin până la 9 iunie 1912. Se zice că a murit în brațele Cellei Delavramcea, protejata sa, fiica prietenului său de o viață, Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Versiunea oficială susține că soția sa Ecaterina Burelly l-ar fi descoperit decedat. Dramaturgul avea camera sa în care lucra noaptea târziu. Soția și copiii dormeau în camerele lor. De obicei, ea îl auzea tușind până târziu sau dimineața. În dimineața fatidică, Ecaterina Burelly nu l-a auzit tușind. Caragiale nu s-a trezit înainte de prânz cum avea obiceiul. Alarmată, ea a mers la el în odaia-birou și l-a descoperit prăbușit. Pe birou, a rămas o piesă neterminată la care lucra atunci și despre care se lăuda că va fi ceva demn de renumele său.
Ultimul drum spre țară, cu peripeții
Marele dramaturg bea multă cafea și fuma enorm. Avea dese accese de tuse. Medicii au spus că tutunul și cafeaua în exces i-au afectat inima și așa lovită de dramele vieții sale.
Ca melodrama să fie completă, Caragiale a fost unic și după moarte. Când trupul său neînsuflețit a fost adus în țară, cu trenul, vagonul cu sicriul său s-a pierdut prin triajul Gării de Nord. Ulterior, după ce a fost găsit vagonul roșu în care fusese transportat, funeraliile au avut loc la Cimitirul Șerban Vodă sau Bellu.
Inima lui Caragiale a cedat sub presiunea vieții dure a dramaturgului
Caragiale a surprins în dramele, comediile, farsele sale perioada creării statului modern. După aceea, la 1900-1901, a surprims moravurile societății deja construite. De aceea, teatrul și schițele, proza sa trebuie văzute ca o evoluție cronologică. Adică. a trecut de la elite politice, urbane, la marea masă a societății.
Lumea berăriilor, funcționarilor amatori de halbe fără număr, intrigile sociale l-au făcut un maestru al umorului românesc. A scris de asemnea și proză. Caragiale a iubit femeile, a avut un fiu nelegitm pe care l-a recunoscut. S-a căsătorit până la urmă, soția dăruindu-i două fiice și un fiu.
Pe cât de genial a fost ca om de condei, Caragiale nu s-a împăcat cu ideea de management. A încercat să deschidă berării la București, la Buzău. Falimentele au fost răsunătoare. A trăit din slujbe modeste: funcționar la Regia Monopolurilor, revizor Școlar. A fost Directorul Teatrului Național din București.
Autorul „Scrisorii pierdute” a ratat mandatul de deputat
Caragiale, născut pe 1 februarie 1852 a visat la un moment dat să intre în politică. Prieten cu Take Ionescu, a ales să candideze în 1908. Era deja la Berlin de trei ani. A preferat să candideze în Argeș, la Pitești. Era fieful Brătienilor. Nu a fost să fie, așa că inima sa a mai primit o lovitură.
După eșecul de a deveni deputat, el care înțelesese atât de bine ițele politicii, a ales aproape să nu mai vină în România, murind la Berlin.
Recomandările noastre
