Ce vinovății ar putea exista în cazul morții elevului din Bacău. Ce s-a descoperit

Ce vinovății ar putea exista în cazul morții elevului din Bacău. Ce s-a descoperitambulanta / sursa foto: dreamstime.com

Verificările declanșate la Serviciul Județean de Ambulanță Bacău în cazul elevului de 15 ani care a murit după ce i s-a făcut rău la școală arată că, în momentul apelului la 112, în stația centrală existau disponibile două echipaje, inclusiv unul cu medic. Cu toate acestea, coordonatorul intervenției a decis trimiterea unei ambulanțe cu asistent medical, apreciind că situația nu necesita prezența unui medic.

Noi date după moartea elevului din Bacău. Ce au descoperit autoritățile

Echipele de control trimise în Bacău analizează modul în care a fost gestionată intervenția medicală în cazul adolescentului care a murit după ce i s-a făcut rău în timpul programului școlar. Potrivit informațiilor apărute ulterior, în stația centrală a Serviciului Județean de Ambulanță se aflau disponibile două echipaje în momentul apelului la 112: unul cu medic și unul cu asistent medical.

Medicul coordonator a decis însă să trimită echipajul cu asistent, considerând că nu este vorba despre o urgență majoră care să necesite intervenția unui medic.

Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță susține că informațiile primite inițial despre starea copilului au fost eronate. Directoarea instituției afirmă că a aflat abia joi seară că un echipaj cu medic era disponibil în stația centrală în momentul solicitării.

Între timp, au fost declanșate controale interne, iar în acest caz a fost deschis și un dosar penal.

Clasă elevi

Clasă elevi. Sursă foto: Pixabay.com

Medicul din Bacău a ajuns la școală după aproape două ore

Datele existente arată că ambulanța a plecat la două minute după înregistrarea apelului și a ajuns la școală la ora 12:59, după un traseu de aproximativ 20 de kilometri până în comuna unde s-a produs incidentul.

Manevrele de resuscitare au început la ora 13:01. Ulterior, echipajul cu asistent medical a solicitat sprijinul unei ambulanțe cu medic. În acel moment însă, echipajul medical plecase deja către o altă intervenție. Conform informațiilor disponibile, medicul a finalizat acel caz la ora 13:51 și a ajuns la școala unde se afla adolescentul la ora 14:22, continuând manevrele de resuscitare. La ora 14:38, intervenția a fost oprită fără rezultat, iar medicul a constatat decesul elevului.

Până la sosirea echipajelor medicale, profesorii au încercat să îl resusciteze pe adolescent. Primele manevre ar fi fost făcute de profesorul de sport, iar la fața locului se afla și medicul de familie din comună. În ciuda intervențiilor și a tentativelor repetate de resuscitare, copilul nu a mai putut fi salvat.

Lipsa de personal, din nou în atenția autorităților

Cazul readuce în discuție deficitul de personal din sistemul medical de urgență. Serviciul Județean de Ambulanță Bacău are doar șapte medici în stația centrală, în condițiile în care în județ funcționează încă opt substații, unele fără medici disponibili.

Totodată, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău există o mașină de terapie intensivă mobilă care ar trebui să poată interveni permanent. Cu toate acestea, lipsa personalului împiedică asigurarea continuă a echipajului.

Reprezentanții sistemului de urgență afirmă că sunt necesare noi angajări, însă posturile sunt blocate în această perioadă.