Revine haosul la Spitalul Foișor? Urmează o altă evacuare (Surse)

Revine haosul la Spitalul Foișor? Urmează o altă evacuare (Surse)

Spitalul Foișor va reveni în curând la specificul său, cel ortopedic, la două săptămâni după ce această unitate medicală a fost relocată bolnavilor de coronavirus.

Spitalul Foișor revine în centru atenției, pentru că, din câte se pare, urmează să fie din nou evacuat și retransformat într-o unitate destinată pacienților cu probleme ortopedice. Și asta după ce aici s-a stârnit un mare scandal, pentru că spitalul a suferit o schimbare și a devenit unul COVID. Anunțul viitoarei schimbări a fost făcut de jurnalistul Adrian Ursu, la Antena 3.

O nouă transformare suferită de Spitalul Foișor

„S-a sucit sucirea. Urmează o nouă evacuare, practic la Spitalul Foișor. Îi vor evacua acum pe pacienții COVID aflați acolo, cred că 16, pentru că astăzi a avut loc o externare la cerere, dar a avut loc, din păcate și un deces. Deci, îi vor evacua pe cei 16 pacienți din Terapie Intensivă și, probabil, și pe ceilalți care sunt în alte saloane, pentru a reda spitalul celor care au nevoie de el pentru intervențiile ortopedice.

Dar, toată povestea asta se întâmplă la fel de anapoda cum s-a întâmplat și prima acțiune, prima evacuare. Probabil că printre cei 16 sunt pacienți care au mai trecut printr-o evacuare, au fost aduși din alte locuri aici, la Foișor și acum vor fi luați de la Foișor și duși în altă parte. Toată nebunia asta are însă la bază și un război politic, dar pare-se și multă, foarte multă incompetență”, a afirmat Adrian Ursu.

Cum explica Raed Arafat decizia care a creat un haos uriaș

După haosul creat la Spitalul Foișor, Raed Arafat, șeful DSU, explica de ce s-a făcut apel la acea schimbare. „Era clar că unitățile de primiri-urgențe sunt suprasolicitate și au ajuns la un număr foarte mare de pacienți intubați, ventilați sau pe ventilație non-invazivă sau care au nevoie de oxigen și internare în spital.

Nu erau locuri în București, oriunde a sunat centrul de comandă a fost răspunsul clar – nu sunt locuri – nici la ATI, nici în alte secții, nici în zonele limitrofe Bucureștiului.

Și atunci, dimineață, ca primă etapă, mai ales după ce am primit telefon de la manegerul spitalului Sf. Pantelimon care m-a anunțat că sunt 18 pacienți fie intubați/ventilați, fie pe ventilație non-invazivă în unitatea de primiri-urgențe, primul pas a fost să găsim locuri chiar și la distanță și aici, și la Iași, unde a fost operaționalizat unul dintre tirurile de terapie intensivă mobilă, am transferat cu ajutorul MApN, cu un avion militar și cu o echipă de la SMURD București, trei pacienți către Iași”, afirma șeful DSU.

Ne puteți urmări și pe Google News