Rețetă de sarmale de post. Trucul pe care merită să-l încerci
- Emma Cristescu
- 6 martie 2025, 22:30
Sarmale. Sursa foto: Dreamstime
Rețetă de sarmale de post. Între 5 martie și 19 aprilie, creștinii ortodocși țin postul Paștelui, perioadă în care n-au voie să mănânce carne și alte produse de origine animală. Cei care țin post pot să prepare o rețetă simplă și gustoasă de sarmale de post.
Ingredientele necesare
Pentru această rețetă vei avea nevoie de varză murată sau frunze de viță de vie și patru cepe mari. Trebuie să pregătești și: 200 de grame de orez, 150 de grame de bulgur – care va înlocui cu succes carnea, 500 de grame de ciuperci proaspete, un morcov, doi cartofi și 50 de ml de ulei.

Sarmale. Sursa foto: Dreamstime
Nu uita de sare și piper după gust, o legătură de pătrunjel, 350 de ml de bulion, mărar uscat și cimbru uscat.
Rețetă gustoasă de sarmale de post
La început, curăță legumele și taie-le mărunt, inclusiv ciupercile. Încinge uleiul într-o oală, adaugă ceapa cu puțină sare și amestecă. După 3-4 minute, pune morcovul și cartofii tăiați cubulețe mici. Amestecă bine și lasă-le câteva minute la călit.
Adaugă ciupercile și amestecă, așteptând să lase apă și să se evapore. Spală orezul și arpacașul și adaugă-le peste legume când apa a scăzut puțin. Mixează bine și adaugă 200 ml de bulion. Mai lasă 2-3 minute, până când orezul începe să se umfle. Oprește focul și lasă să se răcească.

Sarmale. Sursa foto Arhiva EVZ
Atenție la frunzele de viță sau varză
Atenție la frunzele de viță sau de varză. Dacă folosești varză, taie cotoarele mărunt și aranjează-le frumos pentru a împături sarmalele. La fundul oalei, pune mărar uscat, cimbru și cotoarele tocate.
Dacă folosești frunze de viță, pune câteva la fundul oalei și adaugă o parte din bulionul rămas. Pentru mai mult gust și culoare, adaugă pătrunjel tocat mărunt. După ce ai împăturit sarmalele de post, pune-le în oală, adăugând restul de bulion. Se lasă să fiarbă la foc mic pentru două ore, apoi se bagă la cuptor și gata.