Trei județe intră în scenariul roșu. Restricții de circulație în orele de vârf

Trei județe intră în scenariul roșu. Restricții de circulație în orele de vârf

În contextul avertizărilor meteorologice de temperaturi extreme, autoritățile impun restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în județele Dolj, Mehedinți și Olt. Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat că măsura se aplică duminică, în intervalul orar 12:00 - 20:00, pe toate drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din aceste județe.

Restricții rutiere pentru autovehicule care depășește 7,5 tone

Astfel, autovehiculele cu o greutate totală autorizată care depășește 7,5 tone nu vor avea voie să circule în acest interval, măsura având scopul de a proteja infrastructura rutieră afectată de temperaturile ridicate și de a preveni accidentele.

Există însă și excepții de la această interdicție. Printre vehiculele care pot circula în continuare se numără cele destinate transportului de persoane, transportului de animale vii, al produselor perisabile de origine animală sau vegetală, precum și autospecialele implicate în situații de urgență.

De asemenea, restricțiile nu se aplică în cazul transporturilor funerare, poștale, al celor care distribuie carburant, apă îmbuteliată sau produse alimentare, dar și vehiculelor care transportă echipamente de prim ajutor, mărfuri sub temperatură controlată sau cele implicate în exerciții militare internaționale.

Trafic blocat din cauza unui tir rasturnat

Restricții de circulație. Camioane. Sursa foto: Dreamstime.com

Măsura este luată doar în perioadele de caniculă severă

Măsura face parte dintr-un set de precauții aplicate frecvent în perioadele de caniculă severă, pentru a reduce riscurile asociate cu deformarea carosabilului și a menține siguranța rutieră.

Mai exact, exceptate de la aceste restricții rutiere sunt:

  • transportul de persoane;
  • transport de animale vii sau cu produse perisabile de origine animală/vegetală;
  • vehicule care intervin în cazuri de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru apă și hrană în zonele afectate de caniculă;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale;
  • produse alimentare diverse, potrivit comunicatului emis de către politiaromana.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News