Prognoza meteo, 6 iulie. Nu scăpăm de caniculă. Primul Cod roșu din acest sezon

Prognoza meteo, 6 iulie. Nu scăpăm de caniculă. Primul Cod roșu din acest sezonSursa Foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie anunță o intensificare a valului de căldură, care se va extinde pe întreg teritoriul țării. Temperaturile vor atinge praguri caniculare, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească valoarea critică de 80 în regiunile vestice, sudice și local în alte zone.

Prognoza meteo, 6 iulie. Vremea în țară

Cerul va fi preponderent variabil, însă după-amiaza și seara vor apărea înnorări accentuate temporare, însoțite de averse și descărcări electrice în special în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și pe suprafețe restrânse în sudul țării.

Pe alocuri, cantitățile de precipitații vor depăși 15-25 litri pe metru pătrat, iar condițiile pentru grindină vor fi prezente. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în sud-est și în zonele montane, în special pe durata ploilor.

Caniculă

Caniculă. Sursa foto: Gerd Altmann/ Pixabay

Temperaturile maxime vor oscila între 29 și 39 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 10 și 25 de grade, determinând nopți tropicale în vest, sud și în unele zone ale țării.

Încă o zi toridă în Capitală

În București, valul de căldură se va intensifica, iar disconfort termic va fi accentuat. Potrivit ANM, indicele temperatură-umezeală (ITU) care va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu perioade mai însorite dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va urca până în jur de 39 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 19 și 21 de grade.

Prognoza meteo, 6 iulie. Meteorologii au emis Cod roșu de caniculă

România se confruntă cu un val de caniculă extremă, iar Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis primul cod roșu de temperaturi ridicate din acest sezon. Avertismentul este valabil pentru zilele de duminică și luni în județele Mehedinți, Dolj și Olt, unde termometrele pot indica până la 41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi semnificativ.

Începând de miercuri, meteorologii anunță o răcire bruscă a vremii.