Regina Sprâncenelor, propunere de nerefuzat pentru Trump. Răspunsul pe care l-a primit din partea liderul american

Regina Sprâncenelor, propunere de nerefuzat pentru Trump. Răspunsul pe care l-a primit din partea liderul americanDonald Trump. Sursa foto: Facebook

Anastasia Soare, una dintre cele mai influente femei din industria globală de beauty, a fost la un pas să îi aranjeze sprâncenele președintelui american Donald Trump. Dezvăluirea a fost făcută în podcastul „Acasă la Măruță”, unde fondatoarea Anastasia Beverly Hills a explicat cum a apărut ideea, deși planul nu s-a concretizat, potrivit România TV.

Cum a lansat Anastasia Soare propunerea pentru Donald Trump

Regina sprâncenelor a mărturisit că totul s-a întâmplat în urmă cu aproape 15 ani. În acea perioadă, una dintre asistentele personale ale lui Donald Trump frecventa salonul ei și îi devenise clientă fidelă. Într-o discuție întâmplătoare, Anastasia Soare a aflat că femeia lucra direct pentru liderul american și nu a ezitat să lanseze propunerea.

„Cred că acum vreo 15 ani, una din asistentele lui era clienta mea. Printr-o întâmplare am aflat că lucrează pentru Trump. Dacă vă aduceți aminte, Trump avea niște sprâncene foarte lungi, stufoase. Zic: ‘Doamne, nu pot să mă uit la el, la televizor. Poți să-i spui lui Trump să vină să-i fac sprâncenele?’ A venit mai târziu și spune: ‘Crede că ăsta-i șarmul lui și nu vrea să-și facă sprâncenele.’ Dar pe parcurs cred că l-a convins cineva că nu le mai are”, a povestit ea.

Anastasia Soare.

Anastasia Soare. Sursa foto Wikipedia

De ce a refuzat președintele american

Potrivit acesteia, Donald Trump nu s-a arătat dispus să își schimbe aspectul fizic. Prin intermediul asistentei sale, acesta i-ar fi transmis Anastasiei Soare sprâncenele stufoase fac parte din „șarmul lui”.

Potrivit acesteia, ulterior, o persoană din cercul său l-a convins să renunțe la vechiul stil, iar sprâncenele sale au căpătat o formă diferită de-a lungul anilor.

Anastasia Soare, o carieră de impresionantă peste Ocean

Anastasia Soare, născută în Constanța, a plecat în SUA în anii comunismului și a reușit să construiască de la zero un brand global. Compania ei, Anastasia Beverly Hills, era evaluată în 2023 la aproximativ 500 de milioane de dolari.

Printre vedetele care i-au trecut pragul se numără Oprah, Madonna, Jennifer Lopez, Naomi Campbell, Penélope Cruz, Sharon Stone și Kim Kardashian.