Cât de spectaculos a transformat Melania Trump Casa Albă pentru Crăciun

Cât de spectaculos a transformat Melania Trump Casa Albă pentru CrăciunMelania Trump, Sursa foto Facebook

Prima Doamnăa Statelor Unite, Melania Trump, a prezentat luni decorațiunile pentru Crăciunul familiei Trump la Casa Albă, marcând primul sezon festiv al administrației sale în reședința prezidențială. Tema aleasă este „Acasă este acolo unde e inima”.

Melania Trump a transformat Casa Albă

Decorațiunile includ un omagiu pentru cele 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, aniversare ce marchează fondarea Statelor Unite. Voluntari din întreaga țară au contribuit la împodobirea Casei Albe, folosind 75 de coroane, 51 de braduri, peste 700 de metri de ghirlande, mai mult de 2.000 de luminițe, peste 7.600 de metri de panglici, 2.800 de stele aurii, peste 10.000 de fluturi și 54 de kilograme de turtă dulce.

Anul acesta, decorațiunile au fost afectate de planurile președintelui Donald Trump de a construi un balroom în Aripa de Est, care a dus la demolarea unor structuri și a unei pasarele acoperite ce legau aripa de clădirea principală.

Pomul oficial de Crăciun, amplasat în Blue Room, are un rol simbolic suplimentar, onorând familiile Gold Star, care și-au pierdut membri în timpul serviciului militar activ. În mod tradițional, acest brad se afla în Aripa de Est și era primul vizibil pentru vizitatori, însă modificările recente au schimbat traseul tururilor publice.

Melania Trump și Donald Trump

Melania Trump și Donald Trump. Sursa foto X

Tururi publice

Tururile publice revin marți, dar cu un traseu mai scurt, limitat la etajul de stat, care include East Room, Green, Blue și Red Rooms, State Dining Room, Cross Hall și Grand Foyer. Biblioteca și camerele Vermeil și China de la parter nu vor fi accesibile din cauza construcțiilor. Accesul vizitatorilor se va face prin North Portico, folosind o pasarelă semi-permanentă.

Potrivit unui comunicat oficial, Crăciunul este un moment pentru a celebra valorile care definesc Statele Unite, iar americanii sunt uniți prin principii comune, chiar dacă fiecare casă are tradițiile sale.

„În fiecare comunitate, suntem ridicați de gesturi simple de bunătate care reflectă spiritul american de generozitate, patriotism și recunoștință. Aceste momente ne reamintesc că inima Americii este puternică și că Acasă este acolo unde e inima”, se arată în declarație.

Melania Trump s-a întâlnit luni la Joint Base Andrews cu Usha Vance, soția vicepreședintelui JD Vance, pentru a sprijini soțiile militarilor. Împreună au pregătit pachete de sărbători și carduri pentru membrii forțelor armate aflați în misiune, ca parte a eforturilor Crucii Roșii Americane.

Prima Doamnă a subliniat importanța curajului soților militarilor: „Vorbind despre curajul membrilor serviciilor noastre, trebuie să evidențiem și bravura celor care merg alături de ei, soțiile care poartă greutatea familiei peste propriile vise.”

Cum arată bradul oficial

Decorațiunile transformă fiecare încăpere de la etajul de stat într-un adevărat tărâm de Crăciun. Bradurile din East Room sunt împodobite în roșu, alb și albastru, cu simboluri naționale, inclusiv vulturul auriu, pregătind terenul pentru aniversarea America250.

În Blue Room, bradul oficial este decorat cu stele aurii pentru a onora familiile Gold Star și cu ornamente care reprezintă păsările și florile oficiale ale fiecărui stat și teritoriu.

Green Room celebrează familia, cu portrete ale primului președinte George Washington și ale președintelui Donald Trump realizate din peste 6.000 de piese Lego fiecare. Red Room este decorată cu mii de fluturi albaștri, iar bradul central celebrează tinerii și inițiativa Fostering the Future, parte a programului Be Best, dedicat sprijinirii persoanelor care au trecut prin sistemul de plasament.

Un punct de atracție îl constituie Casa Albă din turtă dulce, expusă în State Dining Room, care reproduce South Portico și oferă o vedere asupra Yellow Oval Room. Aceasta a fost realizată cu 54 de kilograme de turtă dulce, 45 de kilograme de pastillage, peste 4,5 kilograme de ciocolată și 2,2 kilograme de glazură regală.

O parte a scenei nașterii lui Iisus este expusă în Grand Foyer, restul fiind în restaurare sub supravegherea curatorului Casei Albe.

1
1