Războiul lui Putin din Ucraina, mai lung decât conflictul Rusiei comuniste cu Germania nazistă
- Iulia Moise
- 16 ianuarie 2026, 17:34
Vladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ruRăzboiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei a ajuns, vineri, la ziua cu numărul 1.422 de la începutul invaziei pe scară largă, lansată la 24 februarie 2022, potrivit eurotopics.net.
Conflictul a depășit deja durata implicării Uniunii Sovietice în războiul germano-sovietic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut în Rusia sub denumirea de „Marele Război Patriotic”, care s-a desfășurat între 22 iunie 1941 și 9 mai 1945 și a durat 1.418 zile.
Depășirea acestui prag continuă să fie analizată de presa internațională, în special prin prisma semnificației simbolice pe care acest reper o are în spațiul public rus.
Publicația ucraineană Kyiv Post a semnalat încă din primele zile după atingerea acestui prag că durata conflictului actual creează comparații sensibile cu trecutul sovietic, având în vedere rolul central al celui de-al Doilea Război Mondial în discursul istoric oficial al Rusiei.
Un simbol istoric cu puternică încărcătură
Revista poloneză Polityka arată că numărul de 1.418 zile reprezintă un element-cheie al culturii comemorative ruse. „Stalin a învins al Treilea Reich după sacrificii enorme, dar a reuşit să o facă în 1.418 de zile, între 22 iunie 1941 şi 9 mai 1945.

Război Ucraina. Sursă foto: Facebook
Putin, pe de altă parte, nu a reuşit nici măcar să învingă Ucraina în 1.418 de zile”, notează publicația. Potrivit revistei, această cifră este percepută drept „un simbol al victoriei, al efortului şi al sacrificiului enorm”, iar depășirea ei „va ridica întrebări dificile în Rusia, nu numai în rândul oamenilor obişnuiţi, ci şi în rândul oficialilor”.
Analize din presa germană
În Germania, editorialistul Michael Thumann de la Die Zeit remarcă faptul că liderul de la Kremlin utilizează mai rar comparații istorice ample.
„În 1.418 zile, Armata Roşie a reuşit să parcurgă 3.000 de kilometri de la Stalingrad şi Caucazul de Nord până la Berlin şi Viena. Şi asta într-un război defensiv împotriva unei armate de forţă egală. În 1.418 zile, Putin a reuşit doar să avanseze de la Doneţk la Pokrovsk, aproximativ 80 de kilometri”, scrie jurnalistul.
Acesta subliniază că tentativa de a plasa conflictul început în 2022 în continuitatea Marelui Război Patriotic este prezentă mult mai discret în discursul oficial actual.
Reflecții din presa rusă din exil
Publicația rusă Novaia Gazeta Europe abordează conflictul dintr-o perspectivă socială și morală. Jurnalista Elena Panfilova descrie modul în care războiul actual contrastează cu imaginea transmisă generațiilor anterioare despre cel de-al Doilea Război Mondial:
„Ceea ce se promitea a fi o simplă «operaţiune» a devenit brusc ceva mult mai îndelungat şi, în perspectivă, înfricoşător de nesfârşit”.
Ea menționează că societatea se confruntă cu „un viitor în care generaţiile actuale trebuie să se descurce fără a avea de unde să înveţe lecţii şi să dobândească abilităţi”.
Impactul asupra generațiilor tinere
Istoricul rus Ivan Kurilla atrage atenția asupra efectelor pe termen lung ale conflictului asupra tinerilor care ajung la maturitate în acest context.
Într-o postare pe Facebook, acesta amintește că în dezbaterile publice este invocat inclusiv Marele Război Nordic, care a durat 21 de ani, ca posibil punct de comparație. „
O întreagă generaţie creşte în condiţii de război”, scrie Kurilla, ridicând întrebări legate de formarea și perspectivele acestei generații după încheierea conflictului.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.