Un nou război se întrezărește la orizont. De data asta, doi giganți tehnologici, Apple și Facebook, intră în coliziune directă. Apple ar avea puterea de a aduce sfârșitul Facebook. Este vorba de o nouă politică pe care compania Apple a implementat-o pe toate dispozitivele ei.

Cel mai nou sistem de operare de la APPLE IOS pune în pericol veniturile Facebook, după ce a implementat o nouă o politică ce interzice aplicațiilor să mai urmărească utilizatorii pentru a furniza date publicitare „de interes”. Decizia ar putea însemna sfârşitul Facebook, ale cărui venituri provin în proporţie de 99% din reclamele pe care noi le vedem zilnic pe reţeaua de socializare.

Este vorba de IOS 14, care zguduie modul în care telefoanele Apple, anume iPhone-urile funcționau până acum.

„Aplicaţia de urmărire a transparenţei le dă utilizatorilor posibilitatea de a alege dacă aplicaţiile le pot urmări comportamnetul în scopuri publicitare”, spune Josh Lipton, reporter CNBC.

Noul sistem de operare IOS implementează, pe scurt, acordul utilizatorului. Până acum , toate aplicațiile aveau acces la preferințele utilizatorilor și putea genera reclame publicitare în concordanță cu ceea ce „avea nevoie” utilizatorul, dar de acum vor fi nevoite să solicite acest acord. Problema este că utilizatorul ar ocazia să nu-și mai exprime acest acord, închizând astfel portițele pentru reclamele personalizate.

Cum era de aşteptat, noua caracteristică a înfuriat însă Facebook, care trăieşte din reclame. Gigantul din San Francisco acuză Apple de comportament anticoncurențial, în special în detrimentul micilor întreprinzători, care nu vor mai putea să îşi promoveze cu acelaşi succes produsele.

Răspunsul Apple pentru acuzele aduse de Facebook

Decizia Apple este însă clară: utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a nu fi urmăriţi în mediul online.

„Facebook poate continua să urmărească utilizatorii prin aplicații și site-uri la fel ca până acum, funcția de transparență în urmărirea aplicațiilor din iOS 14 doar necesită să facă acest lucru cu permisiunea voastră”, Tim Cook, preşedinte Apple.

Miză imensă pentru Facebook

Sunt peste 7 milioane de companii care îşi promovează produsele pe una dintre reţelele deţinute de gigantul din California: Facebook, Instagram, Messanger sau WhatsApp, iar 99% din veniturile companiei, adică aproximativ 70 de miliarde de dolari pe an, provin din reclamele pe care noi le vedem zilnic pe reţelele deţinute de Facebook, scrie Observatornews.